Pages

Wednesday, June 26, 2013

Eric Valentin, digital

Vara de baiatul lui Butuc Laurentiu, 7 ani

Monday, June 24, 2013

Zilele Benzii Desenate de la Iasi


FIE Iaşi a fost un festival foarte mare, care pe lângă multiplele ramificaţii a inclus şi Zilele Benzii Desenate. Ele s-au desfăşurat între 18 şi 20 iunie la Palatul Copiilor din Iaşi. Chiar dacă au avut parte de o expoziţie de ilustraţie şi un mic târg de carte, accentul s-a pus pe întâlnirea directă dintre invitaţi şi public. Public tânăr şi foarte tânăr dar numeros şi receptiv. Invitaţii au fost Şerban Andreescu, autorul volumului Amintiri din copilărie, Povestiri de la editura Adenium, Alexandru Ciubotariu, autor BD şi coordonator al proiectului Muzeul Benzii Desenate, Mati Botezatu autor BD, colecţionar şi specialist BD cu un volum în curs de apariţie la aceeaşi editură Adenium şi Adrian Cioroianu, profesor-doctor universitar în calitate de pasionat şi apropiat al fenomenului BD. Moderator al tuturor conferinţelor a fost domnul Liviu Antonesei. De departe discuţia cu domnul Adrian Cioroianu a avut parte de cel mai mare succes, dar toate discuţiile au fost interesante şi au contribuit la promovarea benzii desenate în general. Evenimentul a fost completat de lansarea de la Iaşi a volumului Amintiri din copilărie, Povestiri şi atelierele pentru copii susţinute de Şerban Andreescu. Evenimentul s-a bucurat de succesul pe care îl merita şi trebuie felicitată în primul rând editura Adenium care s-a "luptat" pentru acest eveniment şi care, poate cel mai important, publică bandă desenată în România.

de pe muzeulbd.ro

Sunday, June 23, 2013

Pe 29 si 30 iunie, Bucuresti ComicsFest strange la un loc cat mai mult din ce inseamna banda desenata romaneasca adica reviste, fanzine si albume, webcomics, creatori de benzi desenate, edituri si librarii. Vor avea loc lansari, ateliere, proiectii. Vor fi si figurine, stickere si boardgames. Pasionatii sunt asteptati sambata si duminica, intre 11 si 22 seara, la galeria Saint Ink din strada Doameni nr.3 (in Centrul Istoric, in apropiere de Biserica Doamnei). Intrarea este libera.

Programul si lista completa a participantilor sunt in curs de stabilirea, asa ca urmariti blogul evenimentului www.bucuresticomicsfest.blogspot.ro si event-ul de pe facebook: https://www.facebook.com/events/379034065550599/#

Poze de la Street Delivery 2013

Cateva imagini de la Street Delivery 2013 [aici] si [aici]

Thursday, June 20, 2013

Comics: Pizza Hut Delivery

Comics pentru o aplicatie de facbook a Pizza Hut Delivery
Mai multe aici: [link]

Background design

PowerPuff Girls background design by Frederick Gardner. Via: [link]

Friday, June 14, 2013

Comics @ Street Delivery

Benzile desenate sunt nelipsite de la Street Delivery! Si anul asta va asteptam cu multe comics-uri noi, productii autohtone dar si de peste ocean, aduse de prietenii de la ComicBookCity.ro, stickere, boardgames de la Taraba de Jocuri, si fotolii de puf. Desenam, facem stickere, pictam tricouri si ne bronzam! Incepand de vineri dimineata pana duminica seara pe strada Arthur Verona.

Thursday, June 13, 2013

"Harap Alb continua" nr.5


Începând de vineri, 14 iunie, la Street Delivery cititorii singurei reviste profesioniste de benzi desenate românești vor afla cum va continua povestea lui Harap Alb și a celorlați eroi.

Numărul 5  este primul număr în care Ștefan, Mara și toți ceilalți eroi încep o nouă aventură. Proaspăt urcat pe tronul Împărăției Verzi, Amathia, Ștefan trebuie să se întoarcă în Preida pentru a desluși ce se întâmplă cu fratele său mai mare, care s-a autoproclamat rege, dar pe drum se întâmplă ceva neprevăzut. Tot în acest număr sunt dezvăluite originile lui Baian zis Lungilă. Începând cu data de 15 iunie, numărul 5 al revistei ”Harap Alb continuă...” va fi disponibil la chioșcurile de ziare  din toată țara, supermarketuri și benzinării sau poate fi comandat de pe site: www.harapalbcontinua.ro, unde vă și puteți abona.

În cadrul festivalului de arta si arhitectura urbana Street Delivery din București, începând cu 14 iunie,  cei ce vor fi prezenți îi vor cunoaște pe Harap Alb, Mara și Spânu' în carne și oase! Aici veți găsi toate numerele revistei, cât și primul album legat din colecție, album ce conține primele patru numere ”Harap Alb continuă...”


Wednesday, June 12, 2013

Expo de benzi desenate la Craiova



Galeria de Artă din Craiova a găzduit vernisajul unei expoziţii de bandă desenată. Au expus elevi ai Liceului de Artă „Marin Sorescu" din Bănie, care au prezentat lucrări cu desene prelucrate în programele speciale de grafică.

Sa FIE Zilele Benzii Desenate!

În perioada 15-20 iunie, Festivalul Internaţional al Educaţiei, organizat de Asociaţia PROEVENT şi Primăria Iaşi, va oferi tinerilor şi copiilor o serie de evenimente incluse într-o secţiune ce le este dedicată integral. Zilele benzilor desenate (18-20 iunie) vor încheia această secţiune, cu o serie de ateliere şi prezentări oferite de cei mai buni desenatori din Iaşi şi din ţară. Secţiunea dedicată Copiilor şi Adolescenţilor din cadrul FIE include un Festival de Carte şi Autori pentru Copii şi Adolescenţi, prezentări şi ateliere de creaţie, precum şi Zilele Benzilor Desenate. Acestea din urmă sunt programate pentru intervalul 18-20 iunie, fanii BD fiind aşteptaţi la ateliere şi prezentări cu şi despre benzile desenate.
Deschiderea Zilelor Benzii Desenate (BD) va avea loc pe 18 iunie, la Palatul Copiilor, cu Vernisajul expoziţiei de carte obiect şi ilustraţii a studenţilor specializării Grafică, de la Facultatea de Arte Vizuale şi Design, Universitatea de Arte „G. Enescu“ din Iaşi, la care vor participa prof. Atena Simionescu, Alexandru Ciubotariu, coordonatorul proiectului Muzeul Benzii Desenate din Bucureşti, şi Şerban Andreescu, autor BD. Tot pe 18 iunie va fi lansat şi volumul BD „Amintiri din copilărie“, apărut la Editura „Adenium“.
În cea de-a doua zi, iubitorii BD vor putea participa la o discuţie cu Alexandru Ciubotariu, despre Muzeul Benzilor Desenate.
Pe 20 iunie, în ultima zi a Benzilor Desenate, Palatul Copiilor va fi gazda prezentării cărţii „ABC... BD“, a cunoscutului autor de benzi desenate Mati Botezatu. După prezentare, va avea loc un moment extrem de interesant, pregătit de organizatori: o discuţie cu istoricului Adrian Cioroianu cu fanii BD privind punerea în benzi desenate a clasicilor români: Creangă şi Caragiale. Toate cele trei zile vor cuprinde şi ateliere BD în aer liber, organizate în Curtea Palatului Copiilor. Destinate celor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, atelierele vor implica o serie de activităţi orientate către construirea unor benzi desenate pornind de la trei teme ce vor fi lansate zilnic. Copiii vor fi îndrumaţi de Şerban Andreescu şi de Mati Botezatu, precum şi de studenţii specializării grafică de la Universitatea de Arte din Iaşi.
de pe muzeulbd.ro

Sunday, June 9, 2013

S-a lansat nr.5 al revistei online ATELIER BD dedicata Zilei Internationale a Copilului !



ATELIER BD

Numarul 5 al revistei ATELIER BD, va aduce peste 20 de pagini despre copii, mici artisti talentati si desenele pe care le-au creat.
Descopera picturile si banda desenata creata de Ciobanel Ioana Alexia  de la Clubul de arta Callatis din Mangalia.
Citeste povestea in benzi desenate semnata de Niki Gegea, o adaptare dupa opera lui Dante Aligheri, “Infernul lui Dante” si “Perfect man”  o banda desenata de Tofanel Bianca care descrie o faza comica bazata pe Edward Cullen din seria Twilight de S.Mayer.
Va invitam  la Biblioteca Nationala a Romaniei din Bucuresti , la Noaptea Benzilor Desenate sa descoprim  cum sa-l desenam pe Legendel in benzi desenate, personaj din universul “Legendele Dacilor”.

Pe langa aceste lucruri deosebite revista ATELIER BD nr. 5 va ofera:  Atelierul BD in “Gradina cu Artisti” de Ziua Internationala a Copilului: “Cum sa realizam o banda desenata”. Cartea cu ilustratii si banda desenata “Legendele Dacilor-Personaje” la Cinema Scala cu ocazia  spectacolului extraordinar Micile Vedete la Cinema”. Un spectacol pentru copii, parinti si bunici, ulterior difuzat de TVR2! si nu in ultimul rand afla cine a castigat diploma atelier BD si cartea pentru copii “Legendele Dacilor-Personaje” din concursul  ,,Creaza o banda desenata“.

Revista poate fi citita aici. mihaibd.blogspot.ro

Asteptam ideile si desenele voastre pentru urmatorul numar al revistei. Vom premia cele mai frumoase povesti de benzi desenate, despre istoria si legendele dacilor. Pentru publicare in revista ATELIER BD, foloseste cu incredere adresa de e-mail:  grajdeanu_mihai@yahoo.com  sau atelierulbd@yahoo.com
Multumim copiilor si parintilor care au trimis desene pentru revista!

Tuesday, June 4, 2013

Bucuresti ComicsFest 2013: Call for projects

In weekend-ul 29-30 iunie are loc a doua editie a Bucuresti ComicsFest, gazduit de galeria Saint Ink din strada Doamnei nr.3. Invitatia de a participa la ComicsFest este deschisa autorilor de banda desenata, revistelor, fanzinelor, editurilor din domeniu. Doritorii pot trimite o scurta descriere a propunerii lor pe comics[arond]revistacomics.ro

Mai multe detalii urmeaza sa fie publicate pe: www.bucuresticomicsfest.blogspot.com

Cartea cu ilustratii si banda desenata “Legendele Dacilor-Personaje” la evenimentul “Micile vedete la cinema”.

ROMANIA FILM si SCOALA” MICILE VEDETE” in parteneriat cu Societatea Romana de Televiziune a organizat vineri, 31 mai 2013, ora 10.00 am, la Cinema Scala la Spectacolul Extraordinar “Micile Vedete la Cinema”. Un spectacol pentru copii, parinti si bunici, ulterior difuzat de TVR2!
 Mai multe imagini de la eveniment pe site-ul legendeledacilor.ro


Monday, June 3, 2013

Album de colectie: Harap Alb continua

De astăzi, puteti achiziționa primul album legat “Harap Alb continuă” scos intr-un tiraj limitat de numai 1.000 de exemplare. O premiera in banda desenata romaneasca, albumul strânge sub aceeași copertă primele patru numere ale revistei, respectiv povestea adaptata dupa basmul clasic al lui Ion Creangă, plus originile lui Gerilă, Flămânzilă, Setilă și Ochilă și legenda lui Dragobete. În numarul al patrulea al revistei, povestea lui Harap Alb, asa cum o stim cu totii, se incheie iar din numărul al cincilea incep noile aventuri. Urmează multe, multe alte episoade frumoase.

Albumul poate fi comandat exclusiv de pe site-ul http://www.harapalbcontinua.ro. Grăbiți-vă să prindeți acest album de colecție!

Street Delivery

Pe 14, 15 si 16 iunie are loc o noua editie a Street Delivery Bucuresti! Benzile desenate coboara si anul asta in strada cu expozitii, stickere, desene pe asfalt si multe altele. Mai multe detalii in curand!

Sunday, June 2, 2013

BDC#5

A aparut BDC#5, revista Clubului Benzilor Desenate Craiovene. O gasiti la chioscurile din Craiova sau o puteti comanda la grupbdc@gmail.com