via pinterest.com
Pages
▼
Thursday, December 26, 2013
Tuesday, December 24, 2013
Brancusi de jucarie
”Brâncuși de jucărie,” un proiect al Asociației Minitremu, are nevoie de susținerea noastră,
pentru a-i aduce pe cât mai mulți copii aproape de artă, de înțelesul
monumentelor, de istoria artei românești — toate acestea, prin joc și
joacă.
Succesul lui ”Brâncuși de jucărie” e deja testat în rândul copiilor, care l-au reinterpretat imediat, cu ingeniozitate, în case ale prietenilor, în galerii de artă sau tocmai într-o grădiniță din Seattle. Inițiatorii proiectului și-au propus însă să ducă mai departe povestea și s-o pună la dispoziția cât mai multor mâini și minți deschise. Pentru acest lucru, au lansat o campanie internațională de crowdfunding, la care cu toții suntem invitați să contribuim, cu sume mai mici sau mai mari, în schimbul unor recompense greu de refuzat. Înainte de a merge pe site-ul Indiegogo, unde puteți susține acest proiect – concret, prin donații, sau simbolic, dând mai departe vestea între cunoscuți și prieteni –, puteți afla mai multe de la cei doi oameni aflați în spatele Minitremu, cu care am povestit despre artă și jucării.

Grayhaven Comics' Limitless Steampunk Anthology and "Rise of The Forsaken"
A report from Emiliyan Valev and Stanimir Valev-Bulgarian comics authors and "COMICS" magazine contributors.
Grayhaven Limitless Steampunk Anthology is released in December 2013. The genre antholology collects captivating stories from parallel worlds of the steampunk age. Among them is our comics “RISE OF THE FORSAKEN”. The book's editor is Erica Heflin. Grayhaven Comics is a publisher specialized in showcasing new talents in comics. More than 200 authors are featured in their publications. Among them are Sterling Gates, Victor Gischler, Justin Jordan, John Jackson Miller, Mike Moreci, Gail Simone, Len Wallace and others. You can learn more about the book here: http://www.grayhavencomics.com/comics/steampunk/ and about Grayhaven Comics here: http://www.grayhavencomics.com/
We wish you a Merry Christmas and an unforgettable, exciting and happy New 2014 Year!
Monday, December 23, 2013
Comanda albumul "Ionita Tunsu. Un haiduc de Bucuresti"
Cel mai nou album semnat Puiu Manu si cel de al doilea titlu al editurii HAC!BD poate fi comandat de [aici]. Albumul este in format 340x240mm, are coperti duble, 64 de pagini si
costa 38 de lei la care se adauga taxele de transport in functie de
varianta aleasa.
Atentie! Albumul nu incape in majoritatea cutiilor postale si editura HAC!BD nu isi asuma responsabilitatea pentru eventuale deteriorari. Este recomandata varianta transportului prin curier sau plic recomandat, care va vine la usa sau il ridicati de la oficiul postal daca nu v-a gasit postasul acasa.
Nu uitati sa vizitati blogul domnului Puiu Manu pentru ultimele noutati: [blog]

Sunday, December 22, 2013
Concurs de banda desenata @ Salon Sibiu
In cadrul celui de-al doilea Festival International de Banda Desenata de la Sibiu, care va avea loc în perioada 4 - 11 aprilie 2014, Asociatia de prietenie « Ille et Vilaine – Sibiu » si Asociatia « Solidarité 35 Roumanie » organizeaza în parteneriat cu Institutul Francez din România, Lectoratul francez de la Universitatea « Lucian Blaga » din Sibiu, Asociatia bedefililor din România si Asociatia « Bulles d'Encre », un concurs de benzi desenate (BD) cu tema « Orasul Sibiu ».
Dupa cateva comentarii, n-a parut relevant sa schimbam paragraful despre drepturile de autor.
Concursul
se adreseaza tinerilor cu vârste între 11 si 18 ani. Benzile desenate
vor trebui realizate în limba franceza sau în limba româna.
Participantii se vor înscrie la una din cele doua categorii :
- Banda desenata în limba franceza
- Banda desenata în limba româna
Daca puteti sa comunicati in jurul vostru, sau in blogurile si siturile respective,
Va asteptam in 4, 5, 6 aprilie la Sibiu pentru rezultatele si Festivalul International de Benzi Desenate
va Multumim

Monday, December 16, 2013
HAC#8: Noaptea ielelor
Harap Alb continuă şi Ultimul Zburător, îşi vor uni forţele pentru a vă
aduce un eveniment special pentru cei care încă mai cred în poveşti şi
zburători! Evenimentul va avea loc joi, 17 decembrie în Silver Church,
de la orele 19:00. Organizatorii au pregătit multe suprize, pe lângă
zburători şi iele, cum ar fi concertele celor de la Tiarra Band, Ad-Hoc
si Trupa T23. Intrarea este liberă!
Mai multe detalii [aici]
Mai multe detalii [aici]
Sunday, December 15, 2013
Mostra din "Scoala de Basm" nr.2
Puteti comanda Scoala de Basm #2 de aici sau o gasiti in librariile Carturesti.
Saturday, December 14, 2013
A fost SEBD 2013
Desfasurat in perioada 7 noiembrie - 5
decembrie, Salonul European de Banda Desenata, tinut la Victoria Art
Center din Bucuresti, a reunit expozitii din Romania, Franta, Belgiam
Cehia, Polonia si Ungaria. Puteti vedea mai multe poze de la fata locului [aici]
Wednesday, December 11, 2013
ComiXconnection
Expoziţia itinerantă comiXconnection – strip, bandă desenată, strip, képregény, стрип a sosit şi în Bucureşti. Deschiderea oficială vineri 13 decembrie, ora 18:00 la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.
Pe cât de diferite între ele sunt cuvintele care desemnează mediul benzii desenate în aceste limbi, pe atât de variate sunt formele pe care le îmbracă el în Croația, Slovenia, România, Ungaria sau Serbia. Istoria acestor forme reflectă la modul nemijlocit istoria politică precum și gradul de deschidere al societăților respective față de această formă de comunicare artistică. De aceea, granițele trasate între mainstream și underground sunt și ele diferite de la o țară la alta. comiXconnection prezintă așa-numitele independent comics – în sensul cel mai larg al acestui termen – din cinci țări diferite, punând în evidență atât deosebirile, cât și posibilele legături dintre ele.
Pe lângă artiştii din ţările amintite - din România sunt prezenţi cu lucrări artiştii: Ileana Surducan, Maria Surducan, Nicolae Timotei Drob, Matei Branea, Sorina Vazelina, Andreea Chirică, Alexandru Ciubotariu, Oana Lohan, Cristian Dârstar, Alexandra Gavrilă, Ana Maria Guguian, Mircea Pop, dar şi câteva prezentări de "reţele" care promovează așa-numitul independent comics.
Aici.
via: muzeulbd.ro
Tuesday, December 10, 2013
Greuceanu
Joi, 12 decembrie, de la ora 19:00, în Café Verona, Cărturești, Editura Vellant vă invită la o întâlnire cu un super-erou local, văzut prin ochii lui Alexandru Ciubotariu, artistul care ilustrează cel mai recent volum al colecției Pasărea Măiastră de la Vellant: “Greuceanu”.
Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe ilustrate pe care autorul le va realiza pe loc din hartie de mătase, aracet și carioci, reluând astfel câteva dintre tehnicile de lucru aplicate în volum.
Alexandru Ciubotariu este unul dintre cei mai cunoscuţi street artists din România, autor de benzi desenate, ilustrator şi creatorul personajului urban Pisica Pătrată. Povestea lui Greuceanu i-a inspirat o lume bricolată din decupaje din ziare și straturi de hârtie colorată peste care au trecut cu pricepere creionul și pensula.
“Greuceanu” este povestea unui super-erou local. Misiunea lui: să recupereze Soarele și Luna furate de zmei și să readucă lumina în regatul Împăratului Roșu. Puterile lui secrete: un paloș fermecat și capacitatea de a se transforma în creaturi înaripate. Secundul său: Faurul-pământului, cu care e frate de cruce. Să-i urmărim în această aventură extraordinară culeasă din popor și pub ontinuă și în ziua de azi – singura ei limită este imaginația cititorului.
“Greuceanu” este cel de-al cincilea titlu al colecției Pasărea Măiastră – o colecție dedicată poveștilor românești ilustrate de artiști români. Până în prezent, în colecție au apărut: “Povestea lui Harap-Alb” (ilustrată de Cristiana Radu), “Făt-Frumos din Lacrimă” (ilustrată de Nura El-Sayed), “Zâna Zorilor” (ilustrată de Mădălina Andronic) și “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” (ilustrată de Maria Surducan).
Pagina evenimentului: GREUCEANU: lansare cu autografe ilustrate de Pisica Pătrată

Monday, December 9, 2013
Lansare "Ionita Tunsu. Un haiduc de Bucuresti"
Atentie pe unde calcati prin Bucuresti! S-ar putea ca sub talpa voastra sa fie locuri uitate de veacuri, incarcate de istorie si stropite cu sange de haiduci!
Ionita Tunsu a fost ultimul haiduc care a bagat spaima in targovetii si boierii Bucurestiul secolului al XIX-lea. Jafuri la drumul mare, spargeri in toiul noptii si aventuri prin catacombele uitate ale Bucurestilor, ba chiar incursiuni in Revolutia de la 1821, fapte intrate in legenda si reinviate acum, cu deosebita maiestrie de pensula domnului Puiu Manu. Povestea imaginata de scenaristul Marius Lestaru, este fundamentata pe repere istorice atent documentate de acesta, fiind in acelasi timp plina de dinamism si autenticitate.
Albumul "Ionita Tunsu - Un haiduc de Bucuresti" este al doilea titlu, dupa "Harap Alb continua" al editurii HAC!BD; cu siguranta vom continua sa publicam cele mai reusite benzi desenate romanesti. Cu acest album vrem sa aducem in atentia publicului consumator de banda desenata, un produs deosebit, prin calitatile grafice ce aduc aminte de manuscrisele acelor timpuri.
Evenimentul de lansare are loc sambata, 14 decembrie, orele 17:00 in cadrul Librariei Engleze Anthony Frost din Calea Victoriei nr. 45 (Galeriiile Kretzulescu de langa Biserica Kretzulescu). Libraria va gazdui si o expozitie de planse originale iar albumul costa 38 de lei, respectiv 45 de lei in editie de lux, disponibila numai la lansare.
Sunday, December 8, 2013
Saturday, December 7, 2013
Bookblog si Fundatia Calea Victoriei va invita sa donati carti copiilor de la Centrul Sf. Sofia
Campania de strângere de cărți se desfășoară în perioada 1-15 decembrie. Centrele de colectare sunt: Fundația Calea Victoriei (Str. Popa Soare nr.40, etaj 1) de luni până vineri de la 09:00 la 20.30 și sâmbătă, 7 și 14 decembrie, de la 11:00 la 16:00 și Ceainăria La Un Ceai (Str. Luigi Cazzavillan nr. 25, hartă). De asemenea puteți aduce cărți la întâlnirea Schimb de Cărți din luna decembrie care va avea loc duminică, 8 decembrie, de la ora 15:00, în ceainăria La Un Ceai (detalii aici).
Gasiti toate detaliile: [aici]
Donam si noi niste benzi desenate?
Friday, December 6, 2013
S-a lansat revista ATELIER BD nr.6
A sosit un
cadou frumos cu ocazia sarbatorilor de iarna!
ATELIER BD
Numarul 6 al revistei ATELIER BD, va
aduce peste 40 de pagini despre tinerii artisti talentati ai Clubului de Benzi Desenate
din Mangalia si desenele pe care le-au creat.
Citeste povestea in benzi desenate
semnata de Corina Vladescu si “Titanic”, o banda desenata de Andron Cristian,
care descrie, pas cu pas, cum a lucrat la aceasta poveste.
Pe langa aceste lucruri deosebite,
revista ATELIER BD nr. 6 va ofera imagini de la lansarea clubului de benzi
desenate din Mangalia, fondat de Mihai I. Grajdeanu, autor de benzi desenate
si nu in ultimul rand, afla cine a
castigat diploma atelier BD si cartea cu ilustratii si banda desenata
“Legendele Dacilor-Personaje” din concursul ,,Creaza o banda desenata“.
Asteptam ideile si desenele voastre
pentru urmatorul numar al revistei. Vom premia cele mai frumoase povesti de
benzi desenate. Pentru publicare in revista ATELIER BD, foloseste cu incredere
adresa de e-mail: grajdeanu_mihai@yahoo.com.
Multumim copiilor si parintilor care
au trimis desene pentru revista!
Revista poate fi citita accesand link-ul
Voci si povesti colorate la Sala Radio
Sâmbătă, 7 decembrie, la ora 18.45, în foaierul central, înaintea concertului Christmas Fantasy susţinut de Corul de Copii Radio, Editura Casa Radio vă invită la vernisaj şi lansare de carte+CD pentru copii.
Expoziţia cu titlul Voci şi poveşti colorate. 85 de ani de artă radiofonică în 15 ani de cover art pentru copii este o retrospectivă care include cele mai frumoase cărţi ilustrate pentru cei mici. Atelierele artiştilor îşi dezvăluie secretele. Vor fi expuse schiţe, desene originale, secvenţe de benzi desenate, decupaje – tot ce a dus la produsul final: cartea ilustrată. Va fi reconstituit mediul sonor în care artiştii au creat, alături de Prinţ şi cerşetor, Cippolino, Cocoşelul neascultător, Nils, Münchausen, David Copperfield, Nastratin Hogea, Capra cu trei iezi, Apolodor şi Motanul Arpagic.
Aceştia sunt artiştii – nume consacrate sau tineri aflaţi în ascensiune, autori de ilustraţie de carte şi BD – care au interacţionat cu personajele marilor capodopere ale literaturii pentru copii şi tineret: Vasile Socoliuc, Puiu Manu, Cristiana Radu, Ana Botezatu, Lavinia Trifan Pop, Ionuţ Popescu şi Alexandru Ciubotariu.
Cu această ocazie, va avea loc lansarea noilor cărţi sonore dedicate copiilor, în prezenţa lui Alexandru Ciubotariu, coordonatorul artistic al colecţiilor de audiobook-uri Radio-Prichindel (noua serie de BD+CD) şi Noapte bună, copii!,: Cocoşelul neascultător de Ion Lucian (înregistrare din 1961), Motanul încălţat de Charles Perrault (înregistrare din 1970), Trei poveşti de Ion Creangă (citite de Mihail Sadoveanu, Dumitru Furdui, Alexandrina Halic, înregistrări din 1952, 1962 şi 2013), Întâmplări cu şi fără Arpagic de Ana Blandiana (în lectura autoarei, înregistrare din 2004), şi Cartea cu Apolodor de Gellu Naum (în lectura Alexandrinei Halic; înregistrare 1998; 2013).
Accesul la eveniment se face pe baza biletelor achiziţionate pentru concertul Christmas Fantasy susţinut de Corul de Copii Radio.
Expoziţia este deschisă publicului în perioada 9 decembrie 2013-2 martie 2014.
Thursday, December 5, 2013
Terapie de Basm # 2: lansare in Bucuresti
Pregateste-te, vine iarna si Terapie de Basm ajunge la Bucuresti.
Sambata 7 Decembrie la ora 19:00 lansam banda desenata Terapie de Basm la Saint Ink Expo Cafe.
Terapie
de Basm a pornit din dorința comună a mai multor tineri din diverse
branșe ale lumii artistice (grafică, arhitectură, literatură, animație)
de a crea un concept inedit, după chipul și asemănarea lor, de a spune o
poveste modernă dar adânc înrădăcinată în geografia și cultura
spațiului românesc, și de a trezi la viată poveşti de mult uitate.
Vă
invităm să îi întălniţi pe creatorii din spatele proiectului precum şi
personajul nostru favorit din nr. 2 - Făt Frumos - Actor, Fotomodel,
Sportiv, Aventurier, DJ, Poet și Filozof. Prietenii îi spun “Fefe”.
Născut din lacrimă, trăieşte viața după motto-ul “tare-n vorbă și cu
sânge-n paloș” și dă mai multe petreceri într-un an decât dai tu-n
șapte. Aşa că vă aşteptăm Sâmbătă 7 Decembrie la ora 19:00 la Saint Ink
Expo Cafe.
Se apropie o noua lansare
Mai este foarte putin pana la lansarea albumului "Ionita Tunsu. Un haiduc de Bucuresti", povestea pierduta in legenda a ultimului haiduc din Bucurestiul secolului al XIX-lea.
Urmariti pagina www.facebook.com/IonitaTunsu pentru mai multe detalii
Urmariti pagina www.facebook.com/IonitaTunsu pentru mai multe detalii
Wednesday, December 4, 2013
Basme in benzi desenate
Nu degeaba se spune ca basmele sunt povesti nemuritoare! De-a lungul timpului ele s-au raspandit in toate formele posibile iar acum se pare ca a venit randul benzilor desenate. Bineinteles, au mai fost publicate pana acum in aceasta forma, sa ne amintim "In lumea lui Harap Alb" de Sandu Florea aparut in 1980 dar acum apetitul pentru reinterpretarea basmelor in banda desenata parca a crescut!
"Harap Alb continua" a spart gheata la sfasrsitul lui 2012, cand a fost lansata revista intr-un tiraj de 10.000 de exemplare! In primele 4 numere a fost ilustrata povestea clasica a lui Creanga dupa care aventurile personajelor au fost duse mai departe si poveastea continua, ajungand acum la numarul 7.
A urmat apoi "Terapie de basm" in care mai toate personajele clasice de basm sunt reinterpretate si stranse laolalta pentru a-si povesti unul altuia dramele interioare, de exemplu Fat Frumos sufera de tulburare de personalitate narcisista iar Spanul este schizofrenic. Grupul de la Timisoara se pregateste de lansarea numarului 2.
Nici cei mai mici nu au fost neglijati, ei pot citi in revista "Scoala de Basm" aventurile lui Fat Frumos intors pe dos. Aici, aceleasi clasice personaje de basm sunt copii, eroi in devenire, ei merg la scoala in zille noastre, dau lucrari de control si se cearta care dintre ei are colectia de pixuri mai frumoasa!
Cea mai noua aparitie este romanul grafic "Praslea cel Voinic si Merele de Aur"care de fapt este o compilatie din mai multe basme - Praslea, Pasarea Maiastra si Lupul Nazdravan, culese de Petre Ispirescu iar povestea rezultata este pusa cu mare maiestrie in pagina de Maria Surducan!
Iar ca bonus avem si Greuceanu, carte ilustrata de Alexandru Ciubotariu, proaspat aparuta la editura Vellant.
Sa speram ca in continuare autorii romani se vor inspira din povesti clasice pentru ca nu au cum sa dea gres si astfel benzile desenate ajung la tot mai multi cititori.

Mihai Eminescu in benzi desenate
Se lanseaza
"Seratele Eminescu jurnalistul". Prima editie are loc marti, 10
decembrie, ora 19:00, Teatrul Mignon, Bucuresti. Din luna Ianuarie 2014,
seratele vor avea loc in a doua zi de Luni a fiecarei luni! Va
asteptam!
Tuesday, December 3, 2013
Color wheel: Gamut Mask
Choose a color wheel and adjust the value and chroma to suit your painting concept. Than choose a a type of mask. Using only the colors within your mask gives you a limited palette witch creates a natural color harmony.
Monday, December 2, 2013
Lansarea revistelor de benzi desenate „Experimentul Pitesti”
Primele două numere din colecția de benzi desenate dedicată fenomenului Piteşti vor fi lansate în Bucureşti, joi, 5 decembrie 2013, de la ora 18:00. Evenimentul se va desfăşura la Biblioteca Națională a României, la Mezanin, în cadrul expoziției Arta Benzii Desenate. La eveniment vor participa: Alexandru Ciubotariu (coordonatorul proiectului Muzeului Benzii Desenate), graficienii Genţiana Iacob şi Bogdan Topîrceanu (realizatorii celor două numere) şi istoricul Alin Mureșan.
Drumul participanţilor către spaţiul de la Mezanin va fi însoţit de o serie de statui din cadrul unei instalații, realizată de către Asociația pentru Teatru și Carte. Conceptul instalaţiei îi aparţine Smarandei Găbudeanu, iar sculpturile au fost realizate de către Teodor Dalciu, în cadrul unui proiect de construire a identităţii vizuale a Bibliotecii Naționale a României.
Revistele de bandă desenate fac parte din unul cele mai mari proiecte dedicate studierii impunerii comunismului, dezvoltat de către Centrul de Studii în Istorie Contemporană în colaborare cu numeroase asociaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate. Proiectul, intitulat „În Spatele Cortinei de Fier. Studiu de caz: România”, se desfăşoară cu sprijinul programului Europa pentru cetăţeni al Uniunii Europene. În afara revistelor, el presupune realizarea unui film documentar despre comunizarea României „În spatele cortinei”, un album foto-documentar despre rezistenţa armată anticomunistă, dar și organizarea unei dezbateri despre comunizarea României, lansate în săptămâna 2-5 decembrie 2013. După lansarea oficială din Bucureşti, proiectul va beneficia de un turneu de promovare în Piteşti, Cluj Napoca, Timişoara, Constanţa, Braşov, Berlin, Riga, Ljubljana, Bialystok şi Stockholm. Mai multe detalii pe www.cortinadefier.ro.
Thursday, November 28, 2013
Lansare Praslea cel Voinic
Momentul mult asteptat a sosit: romanul grafic
"Praslea cel Voinic si merele de aur" de Maria Surducan se lanseaza si
in Bucuresti, mai exact joi 28 noiembrie ora 18:30 la BarA1 in cadrul
librariei Jumatatea Plina din Piata Amzei nr.1.
Albumul se poate comanda si la praslea.graphicnovel[arond]gmail.com. Mai multe aflati pe www.mereledeaur.tumblr.com
Albumul se poate comanda si la praslea.graphicnovel[arond]gmail.com. Mai multe aflati pe www.mereledeaur.tumblr.com
Wednesday, November 27, 2013
Benzi desenate @Jumatatea Plina
Ne pregatim de 4 zile de mare intensitate la Salonul European de Banda Desenata, toate la Libraria Jumatatea Plina @ BAR A1.
28 noiembrie, ora 18.30 - Lansarea romanului grafic "Praslea cel Voinic si merele de aur" de Maria Surducan
29 noiembrie, ora 18.30 - Lansarea albumului 3D "Jim Curious, calatorie in adancul oceanului" de Matthias Picard, publicat de editura Jumatatea plina
30 noiembrie, orele 15-17 - Workshop de 3D cu Matthias Picard
30 noiembrie, ora 18 - Prezentare Matthias Picard
1 decembrie, orele 12-15 - Atelier de fanzine DIY
1 decembrie, ora 16 - prezentare Xenia Pamfil aka Xiusha.

Ultimele evenimente la SEBD
Salonul European de Bandă Desenată se apropie de final. Acestă săptămână însă este plină de evenimente unul şi unul. Aşa că joi, 28 noiembrie ora 18:30 este programată lansarea mult-aşteptatului roman grafic Prâslea cel Voinic și merele de aur de Maria Surducan. Apoi vineri, 29 noiembrie ora 18:30 lansarea albumului de bandă desenată Jim Curious, călătorie în adâncul oceanului de Matthias Picard, 2013, editura Jumătatea plină, sâmbătă, 30 noiembrie orele 15:00-17:00 workshop de ilustraţie 3D clasică cu Matthias Picard (Franța), sâmbătă, 30 noiembrie ora 18:00 prezentarea autorului Matthias Picard (Franța), duminică, 1 decembrie între orele 12:00-15:00 atelier de fanzine DIY. Tot duminică, 1 decembrie ora 16:00 avem prezentarea autoarei Xenia Pamfil unde se va găsi şi fanzinul autohton, Ah, BD! ajuns la numărul 22 reprezentând volumul II al proiectului "Monstri": ALOGEN şi care în 48 de pagini ne dezvăluie benzi desenate de Iulian Florin Dună cu Marian Mirescu şi Eduard Pandele; Tiberiu Beka (Serbia); Xenia Pamfil iar coperte sunt semnate de Tudor Popa şi Cristian Loghin. Toate acestea în spaţiu temporar al Librăriei Jumătatea Plină de la Bar A1(Str. Piața Amzei nr. 1).
În spaţiul Librăriei Kiralina(Str. George Enescu nr. 8) sâmbătă, 30 noiembrie ora 12:00 avem ocazia să ne întâlnim cu autoarea Ileana Surducan.
Tuesday, November 26, 2013
Ionuț Popescu în Vice
Proletar cu normă întreagă pe plantație corporatistă, Ionuț este unul dintre oamenii de bază ai revistei Comics. Abordează o tehnică destul de tradițională: pe baza unui scenariu inspirat toarnă schița-n creion, apoi gletuiește-n tuș și eventual glazurează produsul final în culoare. Fan Moebius, Ionuț coace de ceva vreme un proiect despre care n-a vrut să sufle-o vorbă
Aflati mai multe despre asta in Vice
Aflati mai multe despre asta in Vice
Sunday, November 24, 2013
Scoala de Basm nr.2
A aparut numarul 2 din "Scoala de Basm" - super revista istetilor, ca sa citam de pe coperta. Copiii intre 6 si 12 ani sunt introdusi in atmosfera de basm citind aventurile in benzi desenate ale lui FatFrumos Intors pe Dos, Laur-Balaur, Praslea cel Voinic si ceilalti. Tot sub forma de benzi desenate, copii afla beneficiile fructelor si legumelor, daca in primul numar a fost Marul acum avem Usturoiul! Ei mai pot citi povestioare, poezii ilustrate, aventuri in jurul lumii, au chiar o pagina dedicata sportului si o pagina ecologica. Printre toate acestea sunt o multime de jocuri de rezolvat si concursuri cu premii!
Revista se distribuie in scoli din toata tara dar se pot face si comenzi directe: [link]
Revista este format A4, are 48 de pagini si e tiparita in conditii foarte bune. Mai multe despre revista pe facebook.com/ScoalaDeBasm si scoaladebasm.ro
Ilustratorii numarului 2 sunt: Valentin Cristescu, Ileana Surducan si Octav Ungureanu.

Friday, November 22, 2013
Call for submissions: Comics#19
Contribuie si tu la urmatorul numar al revistei Comics.
Trimite propunerile tale de benzi desenate pana pe 5 decembrie 2013 la
adresa comics@revistacomics.ro si poti aparea in numarul revistei pe
luna decembrie.
Format A5, alb negru sau color, una - maxim patru pagini, rezolutie de print, tema la alegere.
www.revistacomics.ro
www.revistacomics.ro
Creeaza-ti propriul supererou
Un nou atelier in cadrul Salonului European de Banda Desenata - sambata 23 noiembrie ora 12:00 la Victoria Art Center. Atelier tinut de Valentin Sava
Thursday, November 21, 2013
Wednesday, November 20, 2013
BD-uri la stand!
Cartea cu ilustratii si benzi desenate
"Legendele Dacilor - Personaje" si albumul de benzi desenate "Dupa
Gratii" semnate de Mihai I. Grajdeanu se gasesc la standul Galeriei Saint Ink din Bucuresti, in cadrul
expozitiei partenere a Salonului European de Banda Desenata 2013.
Tuesday, November 19, 2013
BD la Gaudeamus 2013
Târgul Internaţional Gaudeamus a ajuns anul acesta la ediţia a XX-a. Câteva manifestări din program au legătură şi cu banda desenată. Iată doar câteva:
Miercuri 20 noeimbrie de la ora 15:00 în sala Cupola are loc masa rotundă: „Banda desenată şi ilustraţia de cărţi pentru copii”
Tema: „Locul benzilor desenate în lumea tinerilor. Limbajul benzilor desenate în toate formele sale. Banda desenată: instrument de emancipare şi suport de creativitate”
Moderator: Jean Auquier, directorul Centrului de Bandă Desenată din Belgia
Participă: Lisbeth Renardy, ilustratoare de carte pentru copii (Comunitatea Franceză din Belgia), André Szakvary, editorul benzii desenate „Tintin” în limba română, Sidonie Mézaize, directoarea librăriei franceze „Kyralina”, Anamaria Pravicencu, directoarea librăriei „Jumătatea Plină”, Nicolas Julliard (Franţa).
Vineri, 22 noiembrie, ora 12:00 la standul Radio România prezentarea celor mai noi titluri din colecţia „RADIO-PRICHINDEL“, în formula deja consacrată de carte ilustrată BD cu CD, continuă să le ofere celor mai tineri cititori/ascultători spectacolul radiofonic al unor voci de neuitat, susţinut acum de comentariul grafic inovativ al unor apreciaţi tineri artişti: Ion Lucian, Cocoşelul neascultător (înregistrare 1961; benzi desenate de Alexandru Ciubotariu) şi Charles Perrault, Motanul încălţat (înregistrare 1970; benzi desenate de Lavinia Trifan Pop). Se vor mai lansa, desemenea şi colecţiile de audiobook dedicate celor mici: Volumele 13-14 din colecţia de CD „NOAPTE BUNĂ, COPII” sunt „numere speciale de poezie” şi propun întâlniri spectaculoase cu 2 autori şi 2 personaje clasice ale literaturii pentru copii: Ana Blandiana, Întâmplări cu şi fără Arpagic în lectura autoarei (înregistrare 2004), Gellu Naum, Cartea cu Apolodor în lectura Alexandrinei Halic (înregistrare 1998; 2013) şi Ion Creangă, Trei poveşti citite de Mihail Sadoveanu, Dumitru Furdui, Alexandrina Halic (înregistrări 1952, 1962, 2013; ilustraţii de Ana Botezatu)
La întâlnirea cu poezia şi poveştile, cu Arpagic, Apolodor... şi ceilalţi vestiţi eroi vor participa: Ana Blandiana, Alexandrina Halic şi Alexandru Ciubotariu („Ciubi“), coordonatorul seriei BD a colecţiei „Radio-Prichindel“.
Moderator: Ligia Necula, realizator de emisiuni pentru copii la Radio România Cultural.
Ghidul spectatorului de fotbal
"Ghidul spectatorului de fotbal" ilustrat de Matty Aslan, 1963
Editura Uniunii de Cultura Fizica si Sport
Sunday, November 17, 2013
Interviu Hyperliteratura
Pe hyperliteratura.ro puteti gasi un interviu despre comunitatea din jurul Revistei COMICS si despre banda desenata romaneasca in general: [link]
Multumim Ilinca Damian!
Ileana Surducan @ Kyralina
La libraria Kyralina din strada George Enescu nr.5 puteti admira lucrarile Ilenei Surducan din albumul ei "Le Cirque". Libraria franceza Kyralina face parte pana pe 5 decembrie din circuitul benziilor desenate propus de Salonul European de Banda Desenata.
Revista BDC #10
Numărul 10 din BDC se gaseste la toate
chioşcurile craiovene sau poate fi comandat la adresa
grupbdc@gmail.com.
mai multe: [aici]
mai multe: [aici]
Thursday, November 14, 2013
Atelier de benzi desenate pentru copii
Sambata 16 noiembrie, ora 12:00
Victoria Art Center (Calea Victoriei 12C, in stanga bisericii Zlatari)
Micii pasionati de benzi desenate si de desen in general sunt invitati sa deseneze impreuna cu Octav Ungureanu si artistii de la revista Comics. Impreuna vor invata cum se construieste un personaj si o poveste in cateva cadre de banda desenata.
Atelierul se desfasoara in intervalul 12:00 - 14:00 iar inscrierile* se fac la adresa claudiu.marin[arond]icr.ro.
*Participarea se face in limita locurilor disponibile.

Wednesday, November 13, 2013
Benzi desenate @ Saint Ink
Galeria Saint InK
este anul acesta locatie partenera a Salonului European de Banda
Desenata si va invita joi, 14 noiembrie la ora 19:00 la vernisajul
expozitiilor: Harap Alb Continuă, Ionita Tunsu, Revista Comics si prietenii, Scoala de Basm. Peretii sunt plini de benzi desenate, reviste, albume si jucarii urbane de la Hedwig Creation va asteapta si puteti cunoaste o parte din autorii si editorii care expun aici. Ne vedem joi!
Draw Cartoons by George Litchy
"Draw Cartoons. It's fun to know how" by George Litchy
George Lichty (May 16, 1905 – July 18, 1983) was an American cartoonist, creator of the daily and Sunday cartoon series Grin and Bear It.
more pages: [link]