Pages

Wednesday, July 27, 2022

Tabăra de animație din cadrul proiectului ENDLESS PRESENT | LIMITED FUTURE


Între 11 și 16 iulie 2022, a avut loc tabără de animație din cadrul proiectului ENDLESS PRESENT | LIMITED FUTURE care a reunit 13 copii și adolescenți din Slobozia, Turnu Măgurele, Oltenița, Mizil, Alexandria și Urziceni, autorii celor mai bune lucrări realizate în urma atelierelor de bandă desenată, ilustrație și scriere creativă derulate în perioada 25 septembrie 2021 și 10 aprilie 2022. 
Selecția lucrărilor participante în tabără a fost făcută de juriul format din cei 6 traineri ai atelierelor - Ana Agopian, Anna Florea, Alin Ivan, Aneli Munteanu, Iulia Rugină, Oana Răsuceanu, ținând cont de criterii precum poveste, punerea în scenă, desen, temă și originalitatea lucrărilor.
Sub îndrumarea trainerilor Radu Igazsag (prof. univ. în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografie, București) și Vedat Sevincer (Norsensus Mediaforum, Norvegia), participanții au învățat o serie de tehnici de animație, scenariu și decupaj cu ajutorul cărora , au realizat un scurt film de animație în tehnica stop motion. Tema filmului realizat de copii a plecat de la cea dezvoltată în cadrul atelierelor de banda desenată și scriere creativă, combaterea poluării cu plastic, #plasticzero.
În timpul taberei, copiii s-au bucurat și de activități alterntive precum vizite la muzee din București sau activități de divertisment. Nu în ultimul rând, copiii au avut șansă să lege noi prietenii, cu adolescenți din orașe precum Slobozia, Turnu Măgurele, Oltenița, Mizil, Alexandria și Urziceni.



 

Tuesday, July 26, 2022

autor de benzi desenate: Valentin Tanase

[...] Valentin Tănase vede lumina zilei pe 6 septembrie 1954 la Iași, dar urmează la București cursurile școlii generale și apoi ale Liceului Aurel Vlaicu, apoi absolvă Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu în anul 1978. Din anul 1981 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Între 1980 – 1983 este redactor artistic la revistele Cutezătorii și Start spre viitor, apoi între 2000 – 2005 este redactor-șef la revista Domus. În anul 1997 devine directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei, instituție de prestigiu a Ministerului Apărării Naționale, unde continuă să susțină o intensă activitate ca artist realizând nenumărate picturi murale monumentale și mozaic cu scene istorice. [...]

Fragment preluat de pe ArheologiaCopilariei. Cititi articolul complet [aici]



Tot acolo gasiti articole foarte cuprinzatoare si despre Albin Stanescu, Puiu Manu, Sandu Florea si Livia Rusz

Monday, July 25, 2022

Istorii Pontice in benzi desenate


Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța derulează în perioada iulie-noiembrie 2022 proiectul cultural cu co-finanțare nerambursabilă AFCN, institulat Istorii pontice în benzi desenate, aria tematică: Arte Vizuale, sesiunea de finanțare 2/2022. Proiectul se axează pe promovarea beneficiilor educației nonformale în cadrul muzeului, prin intermediul mai multor activitati centrate pe nevoia de a găsi metode și mijloace atractive de promovare a valorilor istorico-culturale în rândul copiilor și tinerilor. În esență, programul cultural cuprinde câteva activități menite să atragă copiii și tinerii în spațiul muzeal, respectiv: elaborarea unei cărți de benzi desenate cu conținut istoric, realizarea unui workshop de benzi desenate, adresat elevilor de gimnaziu și liceu, precum și realizarea unei expoziții itinerante. Tot în cadrul proiectului, MINA Constanța și Asociația Bedefililor din România organizează, în perioada 13-15 august 2022, Salonul de Benzi Desenate de la Constanta, manifestare în cadrul căreia vor fi prezentate publicului mai multe expoziţii indoor şi outdoor, vor avea loc întâlniri cu autori celebri de benzi desenate, lansări de noi publicaţii, toate cu subiecte şi tematică istorică. În cadrul Salonului publicul vizitator va putea să intre în contact cu domnul Puiu Manu, cel mai îndrăgit autor de benzi desenate din România, care va prezenta albumul "Istoria e cea mai frumoasă poveste în benzi desenate" (scenariu Marius Leştaru) precum și cu domnul Dodo Niță, cunoscut istoric și critic al benzii desenate româneşti.

Detalii despre evenimentele MINAC: https://minac.ro/calendar-evenimente.html 

Thursday, July 21, 2022

in curand

Am inceput pregatirile pentru o noua editie a Bucuresti ComicsFest unde ne propunem sa adunam cat mai mult din ce inseamna benzi desenate si autori din Romania! Vom avea expozitii, ateliere, Aleea Artistilor, edituri si magazine de comics, boardgames si figurine, live drawing-uri si multe altele! Orice idei aveti sunt binevenite la comics@revistacomics.ro. Mai multe detalii in curand!

Wednesday, July 20, 2022

Pasari Aprinse


„Păsări aprinse”, scenariu, desene și culoare de Andrei Puică 🧚‍♂️ https://bit.ly/
Un roman grafic inspirat din piesa "Păsări aprinse" a formației Implant pentru Refuz

Tuesday, July 5, 2022

Expozitie de benzi desenate in Arcul de Triumf


In Arcul de Triumf, care poate fi vizitat in fiecare weekend pana in octombrie, gasiti si o expozitie de benzi desenate dedicate monumentului si ce a iesit in urma unui live drawing de Octav Ungureanu (Scc.comics), Alexandru Ciubotariu (Pisica Patrata), Ionut Popescu (Popescu) si Robert Obert (Robert OBERT)

Saptamana benzilor desenate

 

"Saptamana Benzilor Desenate" la o scoala din Bucuresti. Daca exista si alti profesori, invatatori sau parinti care vor sa organizeze astfel de evenimente, ne pot contacta cu incredere la comics@revistacomics.ro