Pages
Monday, May 30, 2011
Salonul International al Benzii Desenate
Se vor vernisa expoziţii („15 ani de afişe – Alexandru Ciubotariu” , „Dim Dunăreanu – Puiu Manu, „Radu Cleţiu – caricaturi şi benzi desenate” „Jules Verne în BD-ul românesc” , „Rahan în România” „Colectivul Comics” etc) se vor lansa cărţi şi reviste (albumele Clanţă, Iancu Jianu , Cinci săptămâni în balon, de Vali Ivan, Doi ani de vacanţă de Livia Rusz, O inimă de broscuţă de Gheorghe Vîrtosu & Şerban Andreescu, Legendele Dacilor Liberi, de Mihai Grăjdeanu, revista Comics, volumul Benzile desenate şi canonul postmodern de Ion Manolescu şi Monografia „Burschi” de Dodo Niţă & Alexandru Ciubotariu), se vor organiza mese rotunde şi ateliere BD, sesiuni de dedicaţii şi mai ales se vor putea achiziţiona cele mai noi apariţii BD româneşti, franţuzeşti şi italiene (editura Pavesio). In fine, se vor acorda premiile concursului BD. Alte surprize, la faţa locului.
Salonul este organizat de Alianţa Franceză din Constanţa, Asociaţia Bedefililor din România, cu sprijinul Ambasadei Franţei în România, al Muzeului de Artă din Constanţa, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi al sponsorilor tradiţionali: BRD, Dacia, hotel Ibis, Agentia Latina, Arpinav, Congaz, Expertissa Constanţa.
Friday, May 27, 2011
Happy Naked J Day popor!
Happy Naked J Day everyone !!!!!!!!
Ca de obicei puteti sa cuparati desenul ca print, si pe diferite suprafete, suporturi, cana, magnet, poza inramata, etc. De aici!
Nu uitati ca episodul 3 din Jane comic urmeaza sa iasa in exclusivitate in nr. 4 al Revistei Comics din iunie.
xoxo
Thursday, May 26, 2011
Wednesday, May 25, 2011
Unde gasesti benzi desenate: Anthony Frost
Libraria Engleza se afla in galeriile Kretzulescu, langa Biserica Kretzulescu de pe calea Victoriei. E deschis in fiecare zi de la 10 la 7 iar duminica doar pana la 2. Vezi localizare pe harta: [aici]
Tuesday, May 24, 2011
Comics fonts
resurese pentru benzi desenate: [aici]
Monday, May 23, 2011
Sunday, May 22, 2011
Vladimir Putin - erou de benzi desenate
Festivalul Internaţional de Film şi Carte pentru Copii,“DREAM FEST CINEMA – 2011”, la Slatina
Oaspetele de onoare al festivalului va fi domnul Claudio Gubitosi, directorul celui mai important Festival de film pentru copii, Giffoni Film Festival.
Premiile festivalului vor fi acordate de către un juriu internaţional, iar premiul publicului de juriul format din bunici şi copii din Slatina.
Cu acest prilej se organizează concursul de personaje – “Fiecare om e o jucărie”
Mai multe informaţii, la pagina web: www.dreamfestcinema.com.
“Dream Fest Cinema” este un proiect susţinut de: Televiziunea N24 PLUS; Radio Naţional Fm, Blue Air, MDV Film, Agenţia de Carte, Jidvei si PromArt Creative.
Revista Comics, Legendele Dacilor si Ciutanul vor avea un loc special amenajat pentru vanzari + un mic atelier de desen pentru copii sustinut de Mihai Grajdeanu.
Saturday, May 21, 2011
Salon de benzi desenate la IASI
Friday, May 20, 2011
Happy Naked J Day!
E vineri, wohoo !!
Sa aveti un weekend excellent, sa petreceti frumos, sau odihna profunda (celor carora se aplica).
Noi mergeeeem :D
Revista COMICS + Make Me Happy = LOVE
Makemehappy.ro e un site foarte interesant care isi propune ce altceva decat sa te faca fericit. Aici poti sa-ti faci o lista de cadouri pe care vrei sa le primesti sau poti sa studiezi listele de cadouri ale prietenilor tai si sa ii faci pe ei fericiti!
Otaku Festival - 21, 22 mai 2011
Thursday, May 19, 2011
Ateliere Fara Frontiere
PS: A fost invitata si Revista COMICS cu o mica expozitie de benzi desenate.
Wednesday, May 18, 2011
Comics Festival Contest 2011
Address:
SKC Happy Gallery
SALON STRIPA
Kralja Milana 48
11 000 Belgrade
Serbia
Propositions and rules:
• Participants are not age-limited
• HIGH QUALITY COPIES ONLY, up to 4 pages, will be accepted. Works have to be sent via post office (e-mails excluded). Along with their work, participants are also required to send a filled APPLICATION FORM for the 9th International Comics Festival Contest which can be downloaded HERE http://www.skc.org.rs/images/stories/salon_stripa_11/application_form_for_9th_international_comics_festival_contest_2011.doc
• Required language: English
• Theme, style, technique and genre are free-choice
• Page numbers should be written on the back of each page
(incomplete applications will not be taken into consideration)
• Submitted works will be reviewed by the jury and selected works will be shown at the Festival exhibition.
Awards & Prizes:
• Grand prix of the Festival (includes 1000 €)
• Awards for the best traditional style comic, the best alternative comic, the best script and the best graphics
• Special jury award for inventiveness
• Awards in the category up to 15 years of age: Young Lion special award (the best entry in the category), Special jury award for the best idea, Special jury award for maturity and imagination
• Special jury award for the youngest contestant
• Sponsors’ prizes
Additional information:
e-mail: srecnagalerija@skc.rs
website: skc.org.rs/comics-festival-2011.html
Tuesday, May 17, 2011
Salon de Benzi Desenate @ Constanta
Invitati de onoare: Jean-Claude Denis - Franta, Fabio Ruotolo si Mario Cecchia - Italia, Alexandru Ciubotariu, Vali Ivan, Radu Cletiu si scriitorul Ion Manolescu. Invitati speciali: Adrian Cioroianu, Paul Laffont. La aceasta editie se vor lansa 10-12 noi publicatii BD romanesti, albume si reviste, desenate de Puiu Manu, Livia Rusz, Vali Ivan (4 noi titluri!) Alexandru Ciubotariu, Ionut Popescu, Serban Andreescu, Octav Ungureanu, Mihai Grajdeanu. Ion Manolescu va prezenta noua sa carte "Benzile desenate si canonul postmodern", editura Cartea Romaneasca.
Va fi prezenta si Revista COMICS cu expozitie si cateva surprize!
Monday, May 16, 2011
Despre daci
Mai multe informaţii, printre care şi cum puteţi face rost de revistă, găsiţi pe blogul dacilor liberi. (Avem ce să citim până când apare "Ciutanul" vol. II, adică)
Fanzin al clubului ManiaqueBD
Mai multe detalii pe maniaquebd.blogspot.com
Friday, May 13, 2011
Goofy model sheet
Thursday, May 12, 2011
Tuesday, May 10, 2011
Legendele Dacilor - Piatra Sacra
Legendele Dacilor vol.1 "Piatra Sacra" poate fi comandat prin posta la adresa legendeledacilor@yahoo.com. Albumul de 60 de pagini, cu coperta cartonata si legatorie de lux costa numai 27lei, la care se adauga taxele postale (7lei).
Legendele Dacilor Liberi vol1: "Piatra Sacra"
mai multe detalii pe: legendeledacilor.blogspot.com
Monday, May 9, 2011
Question of Size
Episoadele apar destul de neregulat, pentru ca nu am mereu timp sa le desenez. Asta nu inseamna ca nu puteti sa le recititi pe cele existente pana le stiti pe dinafara. Neaparat in ordine, de la primul episod [aici]
Sunday, May 8, 2011
Benzile desenate si canonul postmodern
„Prin zonele de interes pe care le valorifica, Benzile desenate si canonul postmodern incearca sa acopere gusturi, asteptari si niveluri de receptare nuantate: cronici de intimpinare ale unor bestseller-uri romanesti si universale, articole de teoria imaginii (aplicate benzii desenate, desenului animat sau videoclipului), studii de istoria literaturii (vizind redefinirea noţiunii si o reevaluare a cimpului cultural autohton), manifeste si articole programatice (in care sint demontate o parte dintre prejudecaţile sistemului critic romanesc, inainte si dupa 1989)." - autorul
Lansarea cartii are loc miercuri 11 mai, ora 18.00, la Muzeul Taranului Roman
Thursday, May 5, 2011
Harta FREE COMIC BOOK DAY
-Anthony Frost English Bookshop (Calea Victoriei nr. 45, galeriile Kretzulescu, zona Sala Palatului)
-Base Cafe (Sepcari 22, Centrul Istoric, langa Hanul lui Manuc)
-Carturesti Verona (str. Arthur Verona 13-15, langa Cinema Patria)
-Libraria Jumatatea Plina (Cafe Lente, str. General David Praporgescu, langa ambasada SUA, zona Piata Universitatii)
-Anticariatul Antic Ex Libris (str. Doamnei nr. 23, zona Universitate, BNR)
iar zona albastra e partea Bucurestiului pe care vom incerca s-o acoperim, plimbandu-ne si oferind reviste de benzi desenate oamenilor de pe strazi. Traseul va fi urmatorul: la ora 12 ne strangem la gura de metrou de la TNB, apoi o luam in jos spre Unirea, invadam centrul istoric, apoi parcul Cismigiu, trecem pe la sala Palatului, Piata Romana si inapoi spre Universitate.
Recenzii ilustrate pt bookblog.ro
articol de Ioan Todoran, Andreea Chebac si Alice Teodorescu
ilustratii de Vlad si Octav
A venit de ceva vreme primăvara, dar parcă ploaia şi frigul ne supără cam des. Şi dacă tot ne ţin în casă, găsiţi în cele ce urmează cinci recomandări de cărţi, pentru toate gusturile, şi mai vechi, şi mai noi, care credem noi că se potrivesc foarte bine perioadei. Iar împreună cu artiştii revistei Comics v-am pregătit o supriză. Ne ziceţi voi în comentarii dacă vă place, da?
La Paradisul femeilor, de Emile Zola
Paradisul femeilor este ilustrat în cel mai frivol mod cu putinţă: un magazin. Este magazinul în care reprezentantele sexului frumos pot găsi tot ceea ce le aţâţă dorinţa: ţesături, bijuterii, haine, parfumuri etc.
Octave Mouret, cel care conduce acest spaţiu al pierzaniei reprezintă comerciantul din născare, ce înţelege, cu mult înainte de a fi teoretizat, mecanismul cererii și al ofertei. Numai că imensul succes al Paradisului distruge micile prăvălii din cartier şi, implicit, vieţile multor familii.
În această lume pătrunde Denise, o tânără lucrătoare săracă şi inocentă, dar care vrea să-şi păstreze integritatea. Idila dintre ea şi patron se transformă într-o goană în care te întrebi când va ceda tânăra victimă şi dacă ea îl va converti pe comerciantul feroce în ceva mai bun. Scena de final mi-a rămas puternic întipărită în minte, dar nu v-o dezvălui pentru că nu vreau să vă stric plăcerea lecturii.
Modista, de Andreea Vitali
Într-un orăşel din Italia, aparent liniştit şi ferit de evenimente care să tulbure viaţa tihnită a locuitorilor săi, are loc o întâmplare de neimaginat: hoţii dau o spargere la primărie, în timp ce vardistul Bicicli trage o beţie zdravană în timpul serviciului. Nu se fură nimic, iar misterul creşte, pe măsură ce tot mai mulţi locuitori dovedesc a avea lucruri de ascuns.
Caporalul Marina se zbate de unul singur, descâlcind şi încâlcind la loc intrigile care se înmulţesc o dată cu fiecare persoană care îşi apară interesul. Și, of Doamne, multe asemenea persoane mai sunt! Umor, personaje colorate, acţiune vioaie şi multe întorsături de situaţie oferă Andrea Vitali în volumul Modista.
Coraline, de Neil Gaiman
Coraline este o fetiţă de 11 ani, mânată de cele două trăsături care aduc de fiecare dată descoperiri incredibile, prietenii trainice, dar şi o groază de probleme: curiozitatea şi dorinţa continuă de a explora. Viaţa ei se schimbă după ce se mută cu părinţii săi într-o locuinţă nouă, unde descoperă o uşă către o lume ascunsă.
Un basm modern, croit pentru cei mici şi cei mari, fiindcă toţi ne putem regăsi ori în inocenţa fetiţei ori în rolul părinţilor prinşi cu grijile vieţii cotidiene. Imaginaţia lui Gaiman nu dezamăgeşte nici de data aceasta.
Emma, de Jane Austen
Emma este un roman scris în maniera descriptiv-parodică specifică scriitoarei Jane Austen, prezentând, încă o dată, o poveste de dragoste care depășește superficialitatea, prejudecățile și eticheta vremii. Dacă în Mândrie și prejudecată Austen prezintă raporturile inegale între cei doi protagoniști datorate rangului social, de această dată personajele principale au același statut. Însă Emma nu este nici pe departe nobila britanică tipică, aceasta făcând, în același timp, pe Cupidon pentru prietenele ei mai puțin înstărite și pe doamna milostivă pentru familiile de sărmani din regiune, nu de fațadă, ci din pură credință.
Un roman care atrage atenția asupra nedreptăților vremii, cauzate de rigiditatea ierarhiilor aristocratice, toate acestea pe fondul unei povești de dragoste frumoase și sincere, lăsând loc pentru subtilități ironice și jocuri de cuvinte. Această povestire este numai bună de citit în plină primăvară, întrucât imaginile de picnic și casele de vacanță se împletesc cu imaginile unor personaje pitorești, dincolo de care dragostea reușește, de asemenea, să triumfe (combătând realitatea vremurilor victoriene).
Eseuri de îndrăgostit, de Alain de Botton
Un roman-eseu scris de Alain de Botton, în maniera-i inconfundabilă – fals tratat de psihologie și filosofie, romanul analizează evoluția unei relații de iubire de la început către adio, aplicând fiecărei etape teorii dintre cele mai raționale, pentru ceva atât de irațional. Pentru că totul trebuie să aibă un început și un sfârșit, însă, în cazul relațiilor de dragoste, nimic nu este atât de simplu și linear – aceasta este și ideea centrală a romanului, care dincolo de subtilități, paradigme și analogii științifice, își păstrează umorul, trecând de la obiectiv la subiectiv în ceea ce privește sentimentele.
O lectură primăvăratecă, ce promite deopotrivă descrețire a frunții, cât și răspunsuri științifico-ironice pentru dilemele existențiale ale îndrăgostiților ce încearcă să mențină echilibrul unei relații.
Tuesday, May 3, 2011
Romanian Comics @ New York City
Monday, May 2, 2011
POi poi
Free Comic Book Day
Cele mai tari locatii din Bucuresti, unde se gasesc benzi desenate si mai ales benzi desenate GRATUITE sunt: Anthony Frost English Bookshop (Calea Victoriei nr. 45, galeriile Kretzulescu, zona Sala Palatului), Base Cafe (Sepcari 22, Centrul Istoric, langa Hanul lui Manuc), Carturesti Verona (str. Arthur Verona 13-15, langa Cinema Patria), Libraria Jumatatea Plina (Cafe Lente, str. General David Praporgescu, langa ambasada SUA, zona Piata Universitatii) si Anticariatul Antic Ex Libris (str. Doamnei nr. 23, zona Universitate, BNR).
Sambata 7 mai, mergi in oricare din locatiile participante, intreaba de Free Comic Book Day si cere revista ta GRATUITA de benzi desenate.
Free Comic Book Day e deja la a 10-a editie in SUA si usor-usor s-a raspandit in toata lumea, numarul de librarii care promoveaza in acest fel benzile desenate crescand de la an la an.
MAKING OF CIUTANUL VOL I
STEP by STEP, cum am reusit sa publicam impreuna cu editura Dacica un roman grafic in Romania.http://mihaibd.blogspot.com/p/ciutanul.html
www.ciutanul.ro