Pages

Monday, June 23, 2014

SALON BD – Poveşti din Bucureşti în Benzi Desenate!

AFIS_micCraii de Curte Veche, Miţa Biciclista, Ioniţă Tunsul, Personajele lui Caragiale împreună cu Vlady, Pisica Pătrată şi Bucureştenii secolului 21, ajung la Palatul Suţu! Artiştii Puiu Manu, Şerban Andreescu, Mihai Ionuţ Grăjdeanu, Alin Teodor Ivan, Alexandru Ciubotariu şi Octav Ungureanu îşi vor prezenta personajele şi poveştile lor din Bucureşti, în Benzi Desenate. Expoziţia va fi deschisă în perioada 8 iulie – 10 august 2014.
“­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Este o trimitere la o vârsta pe care fiecare dintre noi o are, chiar dacă am intrat în virste clasice. Ei bine, această vârstă este undeva păstrată și adesea, în unele situații care se tot desfășoară în viața asta a noastră, ne raportează la lucruri  începute în trecut și care de cele mai multe ori au continuitate. De aici și ideea unui salon de bandă desenată,  pentru  că sunt o serie de detalii care nu pot fi prezentate într-un studiu istoric, sau nu pot fi cuprinse în imagini în mișcare, pentru că sunt mai bine  reliefate printr-o compoziție, sau prin sublinierea unor trăsături de fizionomie, de gestică, de atitudine, sau detalii care pot fi mai bine surprinse cu ajutorul desenului, detalii ale unor întâmplări din trecut.
Orașul București este de văzut acum ca un adevărat examen. În ce măsură el poate alimenta în bandă desenată, povești care să atragă.  Este, cred, un element de noutate, dar și de originalitate pentru aceia care s-au înscris la acest examen, mă refer la artiști, iar pentru public, în ce măsură el va reuși să recolereze cu vârsta de care vă povesteam la început.” Adrian Majuru, manager (director) Muzeul Municipiului Bucureşti.
desen 1Autorul de benzi desenate Mihai Ionuţ Grăjdeanu s-a alăturat istoricului de artă Adrian Majuru în organizarea acestui prim “Salon BD, Poveşti din Bucureşti în Benzi Desenate”. “Am realizat o scurtă bandă desenată la propunerea domnului Adrian Majuru pentru ‘Revista de antropologie urbană’. Pornind de la această lucrare, ne-am gândit la organizarea unei expoziţii deosebite la muzeu, bazându-ne pe misterioasele poveşti ale Bucureştiului de ieri şi de azi, dar prezentate într-o altă manieră, cea a benzilor desenate.  Eu şi artiştii care expun, nu facem decât să invităm trecătorul să redescopere frumuseţea oraşului în care trăieşte. Identitatea Benzii Desenate româneşti riscă să se piardă din cauza unui puternic curent de comercializare a Benzii Desenate internaţionale. Am susţinut întotdeauna că noi, autorii BD din România, trebuie să promovăm, prin banda desenată, personajele şi poveştile româneşti . Contează cum desenezi, ce stil abordezi şi despre ce desenezi! “, a subliniat Mihai Ionuţ Grăjdeanu.
Salonul BD va include lansări de carte, conferinţe, ateliere pentru copii, o mini Şcoală de Vară la Palatul Suţu. Programul complet va fi prezentat pe pagina de facebook a muzeului: www.facebook.com/MuzeulMunicipiuluiBucuresti
Vernisaj:  Marţi, 8 iulie, ora 19:00
Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Suţu, Bd. I.C.Bratianu, nr.2, e-mail: relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro, Tel.: 021.315 68 58, Fax: 021. 313 85 15
Afiş: Mihai Ionuţ Grăjdeanu
desen 2

No comments:

Post a Comment