Pages

Tuesday, April 5, 2022

Povestiri din Holocaust

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” organizează în perioada 8 aprilie 2022 – 8 mai 2022, în municipiul Galați, o expoziție stradală de bandă desenată care prezintă fragmente din istoria comunităților locale de evrei și romi în perioada Holocaustului din România.

„Povestiri din Holocaust. Galați” va fi inaugurată vineri, 8 aprilie 2022. De Ziua Internațională a romilor, Institutul „Elie Wiesel” aduce ȋn fața publicului gălățean cȃteva secvențe ale deportării lor în Transnistria în 1942, precum și povestea tragică a evreilor din localitate. Vernisajul va avea loc la ora 12:00, în fața parcului „Mihai Eminescu”, iar expoziția va putea fi vizionată până pe data de 8 mai 2022. O lecție de istorie altfel și totodată un proiect al memoriei, „Povestiri din Holocaust. Istorii locale” este realizat de Institutul „Elie Wiesel” și finanțat de Fundația EVZ (Republica Federală Germania) prin programul „Local History”. Prin intermediul artei, proiectul ne aduce mai aproape de istoria comunităților în care locuim, încurajându-ne să o descoperim și să o înțelegem. Poveștile despre viața evreilor sau romilor din diverse localități din România, trimiși la muncă obligatorie, deportați în Transnistria, excluși din viața economică, socială, culturală, ne sunt dezvăluite cu ajutorul benzilor desenate realizate de ilustratorii Octavian Ungureanu, Anghel Șerban, Nicolae Negură. La pregătirea conținutului expozițiilor au colaborat cercetători ai Institutului, elevi și cadre didactice de la liceele partenere. „Povestiri din Holocaust. Istorii locale” a început în decembrie 2021 cu expozițiile de bandă desenată din Bacău și Suceava și continuă în 2022 cu ilustrarea istoriei tragediei comunităților de evrei și romi din Galați, Vrancea, Argeș și Dolj. La Galați, expoziția este realizată în parteneriat cu Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu”, cu sprijinul Instituției Prefectului Județul Galați și al Asociației Partida Romilor Pro-Europa, sucursala Galați. 

Detalii despre proiectul „Povestiri din Holocaust. Istorii locale”: https://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/holocaustul-in-romania-istorii-locale/ 

No comments:

Post a Comment