Pages

Monday, July 31, 2023

Tabara de benzi desenate Arthur & Scoala Evrika

Editura ARTHUR (care face parte alaturi de Grafic din grupul editorial ART) si nou infiintata scoala privata EVRIKA au organizat vara asta “Taberele urbane Arthur de la Scoala Evrika” iar prima din cele trei tabere pregatite a fost tabara de benzi desenate, in saptamana 17-21 iulie mai exact, chiar la scoala Evrika din centrul Bucurestiului. Nu a fost prima tabara dedicata benzilor desenate organizata in ultimii ani in Romania (la o cautare rapida am gasit: in 2021 Natura Comics Camp, in 2022 a fost tabara de benzi desenate UNESCO cu tema “Calatoria lui Brancusi in benzi desenate” si probabil au mai fost si altele) dar ne-am putea risca sa spunem ca a fost una dintre cele mai intense, interactive si interesante astfel de tabere, programul celor 5 zile (de la 9 la 6) fiind plin de activitati, ateliere si autori invitati, oferind copiilor o experienta si o incursiune intr-adevar inedite in lumea benzilor desenate!


Participanti au fost 21 de copii talentati, creativi si plini de energie cu varste intre 7 si 12 ani iar sediul Scolii Evrika - o cladire cu incarcatura istorica - resedinta familiei Negropontes, renovata de curand, modernizata dar respectand in acelasi timp arhitectura originala de sfarsit de secol XIX.

Tabara a fost coordonata de Matei Samihaian (ed. Grafic) si Octav Ungureanu (autor de benzi desenate) cu ajutor de la Alexandra, Ana si Monica (ed. Arthur)  iar de toate resursele si buna desfasurare a intregii tabere s-a asigurat personalul dedicat al Scolii Evrika, coordonat de directorul Marcel Bartic.

Matei Samihaian

Octav Ungureanu

Primul invitat al taberei de benzi desenate de la Scoala Evrika a fost Mircea Arapu, romanul stabilit in Paris, care acum ii da viata legendarului personaj Pif! Copiii au avut ocazia sa afle detalii despre cariera artistului si activitatea sa pe piata franceza de benzi desenate si, bineinteles, l-au desenat si ei pe Pif. 

Mircea Arapu

Al doilea invitat a fost Alexandru Ciubotariu aka Pisica Patrata, dar nu in calitate de autor de benzi desenate ci ca street artist. Copiii au fost chiar impresionati de desenele mari de pe cladiri si au decorat si ei cateva case si blocuri cu desenele lor, deocamdata doar pe hartie, dar nu se stie niciodata...
Alexandru Ciubotariu

Ileana Surducan a intrat in direct de la Cluj cu copiii pentru a le povesti si arata cum creeaza ea pas cu pas personaje si benzi desenate, au desenat impreuna si copiii au primit feedback valoros pe lucrarile lor.

Ileana Surducan

Participantii la tabara s-au putut intalni virtual si cu Daniel Horia, autorul romanului grafic "Epoca mea de aur" intr-un nou workshop de benzi desenate:
Daniel Horia

De-a lungul taberei, Octav Ungureanu a avut mai multe prezentari, ateliere si exercitii practice despre character design, expresii faciale, animatie si cum se fac benzile desenate:
Octav Ungureanu

O jumatate de zi a fost dedicata animatiei iar copiii de la tabara de benzi desenate au aflat cate ceva despre cum se realizau desenele clasice si cum se fac astazi animatiile, au aflat detalii despre procesul de stop animation al lui Adrian Carciova (Fose Cartoons) si multi dintre ei au avut ocazia sa il descopere pentru prima data pe Gopo:

Copiii au desenat foarte mult, au citit benzi desenate din biblioteca foarte bogata asigurata de editura Arthur, s-au imprietenit si au avut experiente noi. 

atelier de STENCIL cu Irina Cangeopol

atelier LETTERING & EFECTE SONORE
concurs de desenat MONSTRI pe echipe
atelier COLAJ din benzi desenate

La final, micutii talentati au primit diplome si cate o caricatura:

Tabara de benzi desenate nu se putea incheia altfel decat cu un tort, dar nu orice tort! Copiii au avut surpriza sa devoreze un tort decorat de un desen de al lor - un monstrulet desenat chiar de ei, fiecare copil din tabara desenand cate un element - un ochi, o mana, un tentacul etc la sfarsit iesind un personaj chiar unic dar mai ales o creatie COMUNA de care cei mici au fost chiar foarte mandri!

A fost o saptamana foarte interesanta si speram ca tabara de benzi desenate Arthur de la Scoala Evrika sa devina o traditie si cat mai multi copii sa se bucure de aceasta experienta!

Octav Ungureanu
autor de benzi desenate
editor Revista COMICS
organizator Bucuresti ComicsFest

Thursday, July 27, 2023

Curs online de comics cu Maria Surducan


Curs organizat de Pixelab

“Comics enthusiasts (și nu numai), venim cu o veste grozavă: dezvoltăm un curs video alături de artista vizuală Maria Surducan, pe care cu siguranță o știi deja dacă ai jucat „Zestrea” cu prietenii sau ai ascultat podcast-ul „Obiceiul pământului”, pe care l-a ilustrat cu sensibilitatea specifică.
 


📚 Având o experiență vastă ca ilustrator, autor și scenarist de bandă desenată, Maria dorește să-și împărtășească cunoștințele și pasiunea pentru ilustrație cu tine, prin intermediul unui curs special de bandă desenată pentru începători – de la concept, la realizare. Fie că vrei să explorezi arta ilustrației sau să descoperi tainele creării unui comic book, acest curs video îți va oferi instrumentele necesare pentru a-ți dezvolta propriul stil și a-ți pune ideile în imagini.

🎓Cursul va acoperi aspecte fundamentale, cum ar fi conceptul și designul personajelor, compoziția, nararea vizuală și tehnici de desen. Indiferent dacă ai experiență în desen sau ești un începător complet, Maria îți va ghida pașii într-un mod distractiv și prietenos.

Ca să te asiguri că nu ratezi lansarea cursului și oportunitatea de a-ți dezvolta abilitățile creative și a explora arta povestirii vizuale, asigură-te că ai completat formularul de interes.”

Cursul este in curs de pregatire. Inscrie-te aici ca sa afli cand va fi disponibil: [link

Sunday, July 16, 2023

Cum sa desenezi expresii faciale

 

Cel mai bun truc pentru a reda cat mai bine o expresie faciala? Ilustratorul face el insusi expresia respectiva si se studiaza in oglinda pentru a vedea ce se schimba, cum se misca muschii fetei, sprancenele, ochii, forma gurei, unde se formeaza riduri, cute etc. Aceasta tehnica era folosita de creatorii de la studiourile Walt Disney, Warner Bros etc Mai multe: [aici]


Friday, July 14, 2023

Cateva serii complete Egmont Romania

 Cateva serii complete de la Egmont Romania din anii '90: Looney Tunes, Enigma, Sa radem cu Donald, Maxi si Junior:

seria Looney Tunes (1994-1995)
seria ENIGMA (1992-1995) si seria SA RADEM CU DONALD
seria MAXI (1992-1995)
seria JUNIOR (1993-1995)
Mai multe despre Egmont Romania: [aici]

Povestea lui Mircea Arapu, desenatorul lui Pif și Hercule:

În 1959, un copil de 4 ani din București, care locuia într-o zonă cu case frumoase, între Popa Nan și Hala Traian, s-a hotărât să plece de acasă și să îl caute pe cățelul Pif, celebrul personaj de benzi desenate.

Descoperise universul Pif în revistele Vaillant, pe care o mătușă le dăruise fratelui mai mare. Din acel moment, și-a dedicat întreaga viață pasiunii pentru banda desenată.

“Impresionat de această revistă, foarte frumos colorată și mare, țineam neapărat să merg la Paris și să întâlnesc personajele în realitate, fiindcă eu chiar credeam că ele există în realitate.

Mi-am făcut frumos o valiză mică în care am reușit să bag o pernă și o pătură. Mi-am pus un costum frumos de catifea, cu pantaloni bufanți și bretele, eram mândru de mine și aveam un plan clar, să iau autobuzul până la gară și de acolo să iau un tren spre Paris.

Am fost găsit de o mătușă pe stradă și adus înapoi acasă.”

articol complet [aici]

SECVENȚIAL - BANDĂ DESENATĂ, DESEN ANIMAT ȘI GAMING

 


In perioada 1-7 iulie a avut loc la Cluj "SECVENȚIAL - BANDĂ DESENATĂ, DESEN ANIMAT ȘI GAMING" -  EXPOZIȚIA ABSOLVENȚILOR programului de studii de licență Grafică (linia de studiu bandă desenată și animație) și ai programului de master Bandă desenată și desen animat, intitulată sugestiv 𝑆𝑒𝑐𝑣𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑎𝑙 - 𝑏𝑎𝑛𝑑𝑎̆ 𝑑𝑒𝑠𝑒𝑛𝑎𝑡𝑎̆, 𝑑𝑒𝑠𝑒𝑛 𝑎𝑛𝑖𝑚𝑎𝑡, 𝑔𝑎𝑚𝑖𝑛𝑔. Expoziția de la Casa Matei Corvin va putea fi vizitată în perioada 2 – 7 iulie între orele 10.00 – 20.00. Acest eveniment completează Expoziția Absolvenților de la toate departamentele UAD care se desfășoară între 2-9 iulie la CREIC


Mai multe detalii: [aici]

Thursday, July 13, 2023

Podcast Origins #7 | Invitat: Flaviu Pop


"Flaviu Pop a venit in episodul 7 din "Podcast Origins" si a iesit o discutie mai mult decat faina! Flaviu sau "Leaking Colour" este un artist de comics independent, lucrand la prorpia serie de comics, intitulata "The Cardinal" ce isi va face debutul luna aceasta, iar spre finalul anului, urmeaza sa fie lansat un volum de la DC ilustrat de acesta, intitulat "Batman: The Multiverse of The Dark Knight".
Am trecut prin subiecte precum desenul si arta in scoli, experienta ca artist independent, multe, multe comics & altele;) Enjoy!"

Wednesday, July 12, 2023

Povesti, povestiri si plagiate


In stanga avem "Povesti Povestiri Amintiri" superb ilustrata de Livia Rusz (1930-2020) si publicata in 1972 de editura Ion Creanga iar in dreapta avem "Povesti si povestiri" aproape... LA FEL... de... superb... ilustrata... de un cu totul alt ilustrator, carte publicata in 1990 de editura Facla. Ambele adevarate clasice in istoria cartilor ilustrate pentru copii, doar ca....


Da, toate ilustratiile din cartea din dreapta sunt copiate dupa ilustratiile create de Livia Rusz pentru cartea din stanga aparuta cu aproape 20 de ani inainte. Unele ilustratii sunt putin modificate, al doilea ilustrator a mai renuntat la unele detalii sau personaje, a mai schimbat compozitia si nu par chiar 100% copiate (adica desenate peste desenul original) ci sunt foarte fidel redesenate. Ilustratorul reproduce cu succes si stilul de culoare al Liviei Rusz, dar un ochi critic va observa diferenta de nivel intre maestria celor 2 ilustratori.


Nici micile viniete nu au scapat:

Inclusiv cuprinsul cartilor este aproape identic, din cea de a doua lipsind doar basmul Harap Alb (foarte probabil din cauza lungimii) si capitolul Amintiri (prima carte avand 292 de pagini iar cea de a doua 140): 

E clar ca editura plagiatoare a vrut sa aiba acest titlu de Ion Creanga in portofoliu si sa se bucure de beneficiile aferente... si ce metoda mai buna decat sa copieze o alta editie cu succes dovedit, nu doar estetic impresionanta dar foarte probabil tiparita si vanduta in tiraje semnificative (zeci de mii, daca nu chiar sute de mii in editii multiple - in anii 70-80 piata de carte era alta decat acum). In momentul aparitiei cartii plagiate era vestul salbatic al anilor '90, autoarea ilustratiilor era fugita in Ungaria inca din 1987 deci nu merita atentia si respectul editurii de stat Facla si oricum conceptul de "drepturi de autor" probabil inca nu-si facuse loc in proapspata "democratie" de pe malurile Dambovitei. Posibil totusi ca plagiatul sa nu fi fost facut cu intentii capitaliste de profit, pentru ca "tiparul a fost executat sub comanda 449/1989" (dupa cum scrie pe ultima pagina a copiei in discutie) cand Romania inca traia ultimele zvarcoliri ale Epocii de Aur sub Soarele Comunist, unde nu stiu cat de mult se puteau bucura editorii de succesul financiar al unei carti. Ce nu poate fi negata insa e etica profesionala indoielnica a editurii si din pacate si a ilustratorului care a acceptat sa onoreze comanda editurii, ba chiar a luat un premiu pentru aceasta carte "premiul I pentru ilustratie de carte pentru copii “Povesti si povestiri” de Ion Creanga, 1989, la un salon din Cluj" (deci dupa chiar spusele autorului cartea copiata ar fi aparut chiar in 1989? sau atunci a fost desenata?..)

Ma intreb doar oare cum s-a simtit Livia Rusz cand si-a regasit ilustratiile in cartea copiata?... Dar stati linistiti, ca si in prezent se gasesc edituri care copiaza sau... se "inspira" din aceleasi ilustratii. La o cautare foarte rapida am gasit 2 astfel de carti si cate si mai cate or mai fi?!...



Inchei cu o definitie:
Plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație proprie.

Octav Ungureanu
ilustrator & autor de benzi desenate
editor Revista Comics
organizator Bucuresti ComicsFest