Pages

Monday, November 20, 2023

Zgripturoiul din dulap

 

Recenzie de Eduard Pandele:

"“Zgripțuroiul…” e o carte pentru copii de șase ani (sau mai mari, dar nu cu MULT mai mari) care m-a dat gata de cum am luat coletul de la easybox. Nu de alta, dar cutia de carton pe care era lipită eticheta cu adresa și numele meu anunța zgomotos: “Nu toți porcii zboară, unii au papion”, reclama la cealaltă carte a celor doi autori, “primul roman grafic hibrid autohton pentru copii” (ați ghicit, e vorba de “Un puști genial…”).

Starea de uluială a continuat când am deschis coletul - e, de departe, cea mai spectaculoasă bandă desenată românească pentru copii pe care am văzut-o de mult timp. Spectaculoasă în primul rând ca obiect - cartea are coperți tari, lucioase, colorate, cu titlul și decorațiunile în relief, parcă ar fi o cutie metalică de import cu biscuiți aristocrați, sau o bucată de turtă dulce cu glazură sclipitoare și lipicioasă 🙂 Hârtia e lucioasă și solidă, tiparul exemplar, culorile strălucitoare…
Dacă afară gardul e vopsit foarte profesionist, înăuntru sunt niște pagini foarte jucăușe și gata “mâzgălite” cu un desenograf și două semnături simpatice (da, am cumpărat versiunea cu autograf, normal, doar nu era nici o diferență de preț). Jocurile vizuale continuă și după autograf, pentru că paginile nu-s făcute să stea albe, ci trebuie acoperite cu desene și cuvinte, nu? Așa că o furnică, un păianjen rotofei și o pasăre albastră (felicitări celor care ghicesc din ce povești faimoase provin fiecare) mă anunță că, vorba lui Magritte, “ceci n’est pas un livre” dar trei filme cu pagini, puse la păstrare într-un cititograf.
Ați ghicit, doamnei Alexandru îi place să se joace cu cuvintele cel puțin la fel de mult cum domnului Ciubotariu îi place să se joace cu desenele, ceea ce e foarte bine, pentru că au plămădit împreună trei mici benzi desenate simpatice, amuzante, și cu un clar scop educativ bine împletit printre aventuri.
“Zgripțuroiul din dulap” e o comedie de groază despre șosete, ciorapi, mânuși, cipici și alte obiecte utile, devenite ceva mai puțin utile pentru că au rămas… fără pereche. În plus, se zvonește că perechile lor au fost răpite de un groaznic zgripțuroi. Cum se pregătesc locuitorii dulapului de marea confruntare, cine e cu adevărat zgripțuroiul, și care e morala poveștii, citiți voi 🙂
“Secretul lui Pocatroncas” e o comedie dramatică despre o ciocănitoare care vrea să facă totul singură. Evident, unirea face puterea, dar nu chiar așa cum vă imaginați.
“Daruluș Deuș Crăciunuș” e o comedie de acțiune despre o sperietoare care vorbește în dodii. De fapt, vorbește codificat, iar codul îl vedeți deja la lucru în titlu. Poanta de final merită tot chinul (pentru că, evident, mi s-a împleticit limba de atâtea “uș”-i) 🙂
Textele sunt în versuri (sau mai exact, în rime) iar ilustratiile sunt generoase (adică nu-s doar ilustrații, mai adaugă și glume vizuale din cănd în cănd). Mi-a plăcut. Mult. "



comanda [aici]

No comments:

Post a Comment