Pages

Thursday, May 2, 2024

Bruxelles - capitala benzii desenate

english [link] francais [link]

Se stie prea bine ca benzile desenate franco-belgiane sunt o adevarata industrie si un produs cultural de larg consum ce se bucura de un public de toate varstele si toate nationalitatile fiind faimoase in toata lumea prin personaje nemuritoare ca Tintin, Asterix, Lucky Luke, strumfii si multe altele. Iar daca Franta si Belgia impreuna reprezinta "patria benzilor desenate" atunci cu siguranta Bruxelles-ul e "capitala"!

Primul lucru prin care se remarca Bruxelles-ul sunt cele 70 de murale inspirate din benzi desenate care impanzesc orasul. Totul a inceput in iulie 1991 cu intentia de a infrumuseta orasul si de a aduce in acelasi timp un tribut autorilor care au pus Belgia pe harta benzilor desenate, si de atunci nu s-au mai oprit!


Cele mai multe sunt chiar in centrul turistic si dai peste ele fara sa vrei sau poti chiar sa urmezi COMIC BOOK ROUTE ca sa le vezi pe toate. Mai multe poze [aici] / mai multe info [aici

Strazi cochete, galerii de arta, restaurante, cafenele, catedrale, cladiri vechi si muzee toate fac din Bruxelles un magnet pentru turisti din toate colturile lumii, dar daca esti pasionat de benzi desenate, primul loc pe care trebuie sa-l vizitezi este Muzeul Figurinelor din Benzi Desenate:
mai multe poze [aici] si [aici]   /   o filmare [aici]

Apoi bineinteles nu trebuie ratat Muzeul Benzii Desenate care incepe cu istoria relatarii unei povesti in imagini - de la egipteni si Bayeux tapestry pana la caricaturile de presa de pe la 1700 si primele benzi desenate "oficiale" ca  Yellow Kid sau Little Nemo al lui Windsor McCay. Apoi explica intreg procesul de creatie a unei benzi desenate trecand prin scenariu, creion, contur, culoare etc. Dupa care urmeaza expozitiile temporare foarte inedit puse in scena. Din muzeu nu lipsesc grupurile de copii si studenti iar daca esti autor de benzi desenate intrarea este gratuita.
Mai multe poze [aici] si [aici]

Magazinul muzeului este bineinteles plin de benzi desenate, figurine, statuete de colectie dar si comics-uri americane si manga.
mai multe poze [aici]

Merita vizitata si biblioteca muzeului, unde se pot citi benzi desenate in liniste si exista chiar o selectie de titluri in mai multe limbi, printre care si romana. In biblioteca accesul se face in baza biletului de intrare in muzeu.

mai multe poze [aici]

Un altfel de muzeu care nu trebuie ratat s-ar putea spune ca e si magazinul Tintin, aflat in centru chiar aproape de muralul cu acelasi personaj
mai multe poze [aici]

In rest, librariile, magazinele cu benzi desenate si figurine, anticariatele sunt la tot pasul in Bruxelles:

Probabil cele mai multe si mai noi aparitii se gasesc la Multi BD
mai multe poze [aici]

Nu trebuie ratat nici anticariatul pe 2 etaje Le Depot, unde veti gasi albume de benzi desenate si la 2,5 euro:
mai multe poze [aici]

Am mai ajuns si la libraria CANAL BD - The house of the Comic Strip:
mai multe poze: [aici]

si la COMICS AND DRINKS unde am remarcat ca unele albume au niste descrieri sau chiar recenzii atasate (lucru pe care l-am mai vazut si in Franta)
mai multe poze [aici]
Si la libraria MOULE A GAUFRES:
mai multe poze [aici]

In toate locatiile - librarii, magazine sau anticariate, benzile desenate franco belgiene ocupa cel mai mult spatiu, apoi vin figurinele, statuetele de colectie, unele ajungand chiar la mii de euro, dar si brelocuri, magneti etc cu personajele preferate, afise, puzzle-uri... sau chiar desene originale inramate! 

Nu lipsesc nici traducerile de comics-uri americane si coltul mic dar intesat de manga. Mi se pare totusi ca manga nu a cucerit la fel de mult spatiu in librariile belgiene asa cum s-a intamplat in Franta, unde unele magazine par sa aiba o impartire destul de egala intre BD, Comics si Manga. In toate magazinele sau librariile in care am intrat in cele 3 zile, mai mereu erau si alti clienti, daca nu chiar aglomerari de clienti - cum era cazul magazinului Tintin, si toti plecau acasa cu benzi desenate sau figurine, unii veneau chiar la tinta dupa un anume nou lansat album iar librarii pareau sa aiba mereu raspunsuri la intrebari legate de colectii sau autori si se pricepeau foarte bine sa faca recomandari in functie de varsta, preferinte etc

Merita vizitat si UTOPIA, magazin specializat pe figurine vintage, unde nu inteleg de ce dar nu ai voie sa faci poze...
 mai multe poze [aici]

Iar daca cauti figurine manga/anime nu rata:

Bruxelles e o adevarata Mecca pentru fanii benzilor desenate si 3 zile sunt suficiente sa faci o imersiue completa in toate aceste locatii si daca mai ai timp si energie poti sa incerci si unul din multele muzee din oras, printre care si muzeul Banksy. De mentionat ca peste tot se inchide la 6 (mai putin terase si restaurante) si poti parcurge tot centrul la pas iar cu metroul ajungi rapid dintr-un punct in altul (2,6 EUR o calatorie) si ai face bine sa nu te prinda miezul noptii pe strazi daca nu vrei sa te transformi in dovleac, dar asta e alta poveste.

Inchei cu mica mea prada de la Bruxelles si nu uitati sa... READ MORE COMICS!


Octav Ungureanu
ilustrator si autor comics
editor wannabe RevistaCOMICS
organizator Bucuresti ComicsFest

No comments:

Post a Comment