Thursday, August 31, 2017

Concurs de caricatura

CONCURS INTERNAȚIONAL DE CARICATURĂ PE TEMA
CONTELE DRACULA ÎN VIZITĂ LA SÂRBI



Inițiatorii festivalului ”Pălăria bănățeană/Cal verde” și Uniunea Sârbilor din România anunță organizarea Festivalului Internațional de caricatură cu tema ”Contele Dracula în vizită la sârbi”

Condițiile concursului:


-       Concursul e deschis pentru toți caricaturiștii profesioniști și amatori din România, Serbia și țările în care se vorbesc limbile celor două popoare;
-         Tema concursului e ”Contele Dracula în vizită la sârbi”
-         Caricaturiștii trebuie să participe cu lucrări care n-au mai fost premiate în prealabil;
-         Lucrările vor fi trimise organizatorilor prin poștă electronică într-o rezoluție de 300 dpi, формат А 4, TIFF sau JPEG;
-         Autorii trebuie să precizeze numele, prenumele și adresa electronică;
-         Termenul de trimitere al lucrărilor e 25 septembrie 2017;
-         Adresa la care le puteți trimite:  goran_mrakic@yahoo.com
-         Informații suplimentare puteți primi la aceeași adresă

Rezultatele concursului vor fi publicate pe 1 octombrie 2017.
Vor fi premiate cele mai bune cinci lucrări.

Lucrările vor fi expuse în cadrul expoziției oraganizate cu prilejul celei de-a cincea ediții a Festivalului ”Pălăria bănățeană/Cal verde”, prevăzută pentru data de 21 octombrie 2017.
Juriul acordă următoarele premii:
Premiul I: 200 de euro
Premiul II: 150 de euro
Premiul III: 100 de euro


-
Se vor acorda și cinci diplome, însoțite de cinci distincții dub formă de pălării bănățene“;

Lucrările premiate vor fi stabilite de un juriu format din: caricaturistul Ștefan Popa Popa`s, caricaturistul Nikola Dragas și autorul de proză satirică Goran Mrakic.
Organizatorii își rezervă dreptul de a expune și publica în spațiile/publicațiile Uniuniunii Sârbilor din România lucrările trimise la concurs, fără pretenții bănești din partea autorilor.


UNIUNEA SÂRBILOR DIN ROMÂNIA


Album Ora 12


Albumul BD 'Ora 12' de Alexandra Gold este gata! Proaspat tiparit intr-un tiraj limitat va fi lansat la Brasov la AntareSFest pe 8 septembrie! Mai multe detalii in curand!


KillHouse Game characters

Personaje desenate de Alex Talamba pentru KillHouse Games

Tuesday, August 29, 2017

Domesticii

Un webcomic pentru Vice desenat de Mirtcea Pop si Sorina Vazelina:

Colectia BD Supererou S'cool

Supererou si Gazeta Sporturilor lanseaza o colectie intreaga de romane grafice care se vor gasi incepand cu 29 august la chioscurile de ziare din toata tara!

mai multe detalii: [aici]

Wednesday, August 23, 2017

Revista COMICS nr. 34 (august 2017)


Cu o intarziere de doar 3 luni, Revista COMICS nr.34 reuneste lucrarile a 15 autori: coperta si interviu de Leonard Lutia, apoi avem ComicsHub, Lisa Popescu de Cristina Moise, Anghel Serban si un fragment din albumul sau "Alaiul padurii", Radu Stoican si 4 episoade din serialul sau Ketchup si Mustar, Unchiul Pouiou, Uroborus de Purluca Florin, Sorina Georgiana si Laurentiu Butuc, un poster pisicesc de Adrian Serghie, o poveste de Danil Daniel, fragment din ComicsDidactic de Mihai Grajdeanu, "Un nou inceput" de Marcello Bondi si Lorenzo Nanni, fragment din Fantomatika, un episod din webcomicul Auzite in RATB, Gheo Comics si Ioan Scripcariu. Tot in paginile revistei va invitam la Festivalul International de Benzi Desenate de la Sibiu.


Cititi noul numar al RevisteiCOMICS aici: www.revistacomics.ro

Our Comics „THE PROMISE OF VIY” is in Hell Cat Press’ Anthology. „TALES FROM THE PUBLIC DOMAIN” (2017)/USA


Our comics THE PROMISE OF VIY” (2017) is in Hell Cat Press’ latest anthology. TALES FROM THE PUBLIC DOMAIN” collects new interpretations of the classic horror stories from the public domain. Hell Cat Press is an ambitious publisher devoted to releasing new and exciting horror anthology every year. It’s a great pleasure for us, that THE PROMISE OF VIY” (2017) is in TALES FROM THE PUBLIC DOMAIN” (2017) https://www.facebook.com/Hellcatpress/


N. V. Gogol’s novella VIY(1835) is among the first and most influential horror works in Russian literature. 132 years later, a faithful adaptation for the big screen - VIY(1967) is released. It is the first horror film in the Soviet Union. The story’s legacy can be felt to this day in literature, movies, animation, documentaries, video games, visual arts, etc. Viy, The King of the Gnomes, inspred us for our strip THE PROMISE OF VIY”. With great respect to Gogol and his horror novella, we created a modern story, that takes the reader into a macabre and Gothic world.






TALES FROM THE PUBLIC DOMAIN” (2017) made its debut at NECRONOMICON PROVIDENCE 2017 (August 17 – 20), Providence, Rhode Island, USA. We’re happy that our work THE PROMISE OF VIY” (2017) was part of the rich and diverse selection of visions at the festival. http://necronomicon-providence.com/welcome/