Tuesday, November 19, 2013
BD la Gaudeamus 2013
Târgul Internaţional Gaudeamus a ajuns anul acesta la ediţia a XX-a. Câteva manifestări din program au legătură şi cu banda desenată. Iată doar câteva:
Miercuri 20 noeimbrie de la ora 15:00 în sala Cupola are loc masa rotundă: „Banda desenată şi ilustraţia de cărţi pentru copii”
Tema: „Locul benzilor desenate în lumea tinerilor. Limbajul benzilor desenate în toate formele sale. Banda desenată: instrument de emancipare şi suport de creativitate”
Moderator: Jean Auquier, directorul Centrului de Bandă Desenată din Belgia
Participă: Lisbeth Renardy, ilustratoare de carte pentru copii (Comunitatea Franceză din Belgia), André Szakvary, editorul benzii desenate „Tintin” în limba română, Sidonie Mézaize, directoarea librăriei franceze „Kyralina”, Anamaria Pravicencu, directoarea librăriei „Jumătatea Plină”, Nicolas Julliard (Franţa).
Vineri, 22 noiembrie, ora 12:00 la standul Radio România prezentarea celor mai noi titluri din colecţia „RADIO-PRICHINDEL“, în formula deja consacrată de carte ilustrată BD cu CD, continuă să le ofere celor mai tineri cititori/ascultători spectacolul radiofonic al unor voci de neuitat, susţinut acum de comentariul grafic inovativ al unor apreciaţi tineri artişti: Ion Lucian, Cocoşelul neascultător (înregistrare 1961; benzi desenate de Alexandru Ciubotariu) şi Charles Perrault, Motanul încălţat (înregistrare 1970; benzi desenate de Lavinia Trifan Pop). Se vor mai lansa, desemenea şi colecţiile de audiobook dedicate celor mici: Volumele 13-14 din colecţia de CD „NOAPTE BUNĂ, COPII” sunt „numere speciale de poezie” şi propun întâlniri spectaculoase cu 2 autori şi 2 personaje clasice ale literaturii pentru copii: Ana Blandiana, Întâmplări cu şi fără Arpagic în lectura autoarei (înregistrare 2004), Gellu Naum, Cartea cu Apolodor în lectura Alexandrinei Halic (înregistrare 1998; 2013) şi Ion Creangă, Trei poveşti citite de Mihail Sadoveanu, Dumitru Furdui, Alexandrina Halic (înregistrări 1952, 1962, 2013; ilustraţii de Ana Botezatu)
La întâlnirea cu poezia şi poveştile, cu Arpagic, Apolodor... şi ceilalţi vestiţi eroi vor participa: Ana Blandiana, Alexandrina Halic şi Alexandru Ciubotariu („Ciubi“), coordonatorul seriei BD a colecţiei „Radio-Prichindel“.
Moderator: Ligia Necula, realizator de emisiuni pentru copii la Radio România Cultural.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment