Thursday, January 11, 2018

Revista HAC! își încetează apariția.



După mai bine de cinci ani, revista Harap Alb continuă își încetează apariția. Mi-aș fi dorit ca acest proiect să continue pentru multă vreme dar circumstanțe care n-au putut fi evitate au adus sfârșitul acestei aventuri. Au fost ani în care am trăit doar pentru banda desenată. Am făcut multe lucruri bune dar n-am reușit, însă, să ne dezvoltăm pe cât de mult ne-am fi dorit și pe cât de mult ar fi trebuit. Am decis, alături de parteneri și investitori, să închidem publicația odată cu numărul 38, care va fi ultimul. Ne-am gândit serios la alternative: o versiune strict digitală nu ar avea nici același impact și nici nu ar ajuta financiar continuarea proiectului. 

Aș vrea să mulțumesc personal celor care au fost permanent implicați în dezvoltarea revistei: Marian Coman care a scris scenariile pentru majoritatea aventurilor lui Harap Alb și ale lui Făt Frumos, lui Andrei Moldovan, care le-a dat viață personajelor imaginate acum 150 de ani de Ion Creangă și lui Bogdan Chelaru, care l-a animat pe Făt Frumos. De-a lungul timpului, în paginile revistei, sau în culise, au făcut posibilă apariția revistei peste 100 de oameni. Colaboratori, ilustratori, redactori, oameni care au făcut comunicare online, marketing, oameni care s-au ocupat de contracte, de distribuție, de corecturi și tipar, de administrare și de organizare de evenimente… O mini-armată care a muncit, uneori fără mulțumiri și fără recunoaștere. Vă știu pe toți. Vă țin minte și vă mulțumesc. Și aș vrea să mulțumesc celuilalt autor al revistei. Publicul. Voi, cei care ați citit revista și care ne-ați povestit despre ce a însemnat pentru voi. Cei fără de care toată munca noastră ar fi fost în zadar. Voi, publicul, ați fost motivul și motivația noastră, constant. 

Revista HAC! nu va mai apărea, dar vom publica ultimul volum din trilogia Haiganu, de îndată ce Marian Coman îl va termina de scris. Și, bineînțeles, SuperErou va continua să ofere bandă desenată și să funcționeze ca un centru al fanilor de comics. HAC! a fost pentru noi, o aventură frumoasă, care va rămâne, sper, o vreme îndelungată, în memoria voastră. 

Cu drag, 
Mihai Ionașcu 
Editor


No comments:

Post a Comment