Revista COMICS: Pe urmele lui Apolodor

de Vlad Forsea

Una dintre cele mai cunoscute cărți de copii românești este Cartea cu Apolodor de Gellu Naum. Din 1959, când a fost publicată pentru prima oară, Cartea cu Apolodor a trecut prin multe variante, iar pinguinul Apolodor prin și mai multe interpretări, spre încântarea tuturor generațiilor de copii din România de atunci și până azi. Cu toate astea, cercetând pe Internet, am găsit cu greu o bibliografie DESPRE Cartea cu Apolodor, sau măcar un making-of al cărții. E ciudat ca o carte atât de iconică să pară că a sosit din neant. Așa că, bazându-mă pe căutări online și la Biblioteca Metropolitană București, voi încerca să pun cap la cap istoria editorială a lui Apolodor. Și ca să găsesc o origine, o voi lua pe urmele pinguinului călător, în sens invers: din vremurile noastre până la începuturi.

Mai întâi, o recapitulare a poveștii propriu-zise: Apolodor este un pinguin care lucrează ca și tenor la un circ din Târgul Moșilor, împreună cu alte animale. Într-o zi, lui Apolodor i se face dor de familia sa adevărată, și pornește spre regiunea Labrador din nordul Canadei, de unde știe că provine. Pleacă cu avionul, dar cade din el și rămîne blocat într-un fiord din Scandinavia. Este salvat de niște pescari, care îl iau pe vaporul lui și ajunge în Alaska. Rătăcește în nordul Canadei, apoi află de la castorul Bursuk că el a fost doar născut în Labrador, iar familia de pinguini trăiește de fapt la Polul Sud. Apolodor pornește pe drum, dar e luat pe sus de un uragan și azvârlit în nordul Africii, în Tunisia. Cu ajutorul unei cămile, ajunge până la marginea Saharei. Apoi continuă singur până la o oază, unde se îndrăgostește de o maimuță. Din păcate, ea trebuie să rămână în oază, iar Apolodor merge mai departe, prin Africa și India. Ca urmare a unei descoperiri fabuloase, duce o viață de milionar pe o insulă din Pacific, însă dorul e prea mare și după niște aventuri pe ocean, eșuează în California. În SUA, lucrează la un ranch ca și cowboy, și îl prinde pe fiorosul tâlhar de vite, Salliver Tom. Merge mai departe, și dă nas în nas cu cel mai mare dușman al său, Tâlharul din Connecticut, tatăl lui Tom. Tâlharul se răzbună aruncându-l dintr-un tren, dar Apolodor supraviețuiește și ajunge în Saint Louis. Din varii motive, orășenii cred că e un marțian picat din cer, așa că îl expun în piața publică. Într-o noapte e răpit chiar de KuKluxKlanul condus de Tâlharul din Connecticut, care e hotărât să se răzbune și îl trimite pe Apolodor pe lună într-o rachetă. De pe lună, Apolodor reușește să se întoarcă pe Pământ, de unde e salvat din râul Mississippi de Negrul Jim și Negrul Jack. În New Orleans, se angajează ca ajutor pe vasul odiosului căpitan Cyrus Smith, și navighează înspre Caraibe. Pe drum, află că și Smith e mână-n-mână cu Tâlharul din Connecticut, așa că scufundă vaporul. Ajunge în Uruguay, și e adoptat de inimosul inventator Alfandor, care îi programează o rutină strictă pinguinului. Stresat de rutină, Apolodor pleacă mai departe. Ajunge într-un final la familia sa de la Polul Sud, unde e întâmpinat cu mare bucurie, dar după ceva timp, Apolodor realizează că lui îi e de fapt dor de prietenii săi circari, așa că se întoarce înapoi în București.

A doua carte cu Apolodor a apărut câțiva ani mai târziu, și nu are legătură cu prima carte. Constă doar în niște poezioare simpatice cu viața de zi cu zi a pinguinului Apolodor, leul Amedeu și cangurul Ilie, ilustrate de însuși Gellu Naum. O vom menționa, totuși.

Să pornim deci istoria editorială în sens invers a lui Apolodor.

2019, 2014 și 2013

Editura Casa Radio

Benzi desenate de Alexandru Ciubotariu

Editura Casa Radio, deținută de Radio România, a publicat constant în ultimii zece ani audiobook-uri ale înregistrărilor populare din arhiva radioului.

Cărțile sunt în format de bandă desenată, cu CD inclus, iar printre ilustratori se numără nume cunoscute ale lumii benzilor desenate din România. Cel mai prolific și constant colaborator al colecției rămâne Alexandru Ciubotariu, care a transpus în benzi desenate mulți clasici ai literaturii pentru copii în stilul său inconfundabil, foarte expresiv.

Deși Casa Radio a mai publicat în 2013 și 2014 Cărțile cu Apolodor, acele publicații conțineau doar CD-ul cu audiobook, Ciubotariu ilustrând numai coperțile. Versiunea din 2019 are incluse și strip-uri de bandă desenată.

2016

Editura Arthur

Ilustrații de Dan Ungureanu

il. Dan Ungureanu

Începând cu 2016, Editura Art (cu sub-brandul Arthur), l-a ”înfiat” pe Apolodor și publică ambele cărți cu simpaticul pinguin.

Dan Ungureanu este un ilustrator cu un stil apropiat de ”Disney-clasic” dar reușește, chiar dacă personajele sale sunt rotunde și moi, să nu facă totul prea siropos, ci lasă pe ici pe colo câte un gag vizual sau un indiciu pentru adulții care citesc cartea. Detaliile lăsate de artist sunt și punctul forte al cărții; nimic nu rămâne nedesenat. E de apreciat și decizia editurii (sau a lui Ungureanu) de a include în carte un tribut ilustratorilor din trecut.

Istoria lui Apolodor, de Dan Ungureanu

din seria Apolodor Explorator

De altfel, editura Art e prima care îl aduce pe Apolodor la rangul unei adevărate vedete de cărți pentru copii, pinguinul fiind foarte prezent în marketingul editurii. Pe lângă publicarea și celei de a doua cărți, a fost creat un fel de "univers apolodorian": sub supravegherea scriitorului și traducătorului Florin Bican, editura a mai publicat o colecție de povești pentru adolescenți (Cartea albă cu Apolodor sau apolodecameronul), cărți de cultură generală (Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor, Hai pe Lună împreună, Apolodor pe crestele Carpaților) sau cărți pentru copii mai mici, care învață termeni precum cifre sau litere. Pare că pinguinul lui Naum are parte în sfârșit de succesul cuvenit și devine o mascotă.

2012

Editura Paralela 45

Ilustrații de Silvia Mitrea și Gellu Naum

il. Silvia Mitrea

Paralela 45 a publicat ambele cărți într-un singur volum, cu titlul Cărțile cu Apolodor. Deoarece a doua carte este ilustrată de Gellu Naum, Silvia Mitrea probabil nu a vrut să facă notă discordantă cu autorul original, și atunci ilustrațiile ei pentru prima carte rămân în zona aceea mai naiv-simplistă. De apreciat totuși, micile inserții de fotografii sau colaje fotografice.

BONUS:
2004

A&A Records
Ada Milea cu Dorina Chriac și Radu Bânzaru

Deși nu este o reeditare a Cărții cu Apolodor, albumul Adei Milea face parte din călătoria lui Apolodor către popularitate.

Ada Milea a înregistrat în 2003 un album în care interpretează (solo) versurile din carte, însă versiunea nouă din 2004 îi aduce laolaltă pe actorii Dorina Chiriac și Radu Bănzaru, care, împreună cu Ada Milea, fac diferitele voci din poveste: Chiriac este Apolodor, Milea este naratorul, iar Bânzaru... toți ceilalți. Textul este trunchiat, pentru a-l putea face să încapă în durata de aprox. 1h de cântece, dar esența cărții rămâne nealterată.

Succesul albumului se vede cel mai bine prin faptul că și la 20 de ani de la apariție, Ada Milea&co. încă fac spectacole în care cântă întreg albumul cap-coadă, uneori cu casa închisă, alteori în cadrul unui spectacol de teatru propriu-zis. Am ales să includ albumul în lista de apariții a lui Apolodor deoarece pentru unii cititori/ascultători, aceasta a fost poate prima întâlnire cu pinguinul erou al lui Gellu Naum, datorită versalității sale de a ieși (literalmente) din tipare.

Pe plan vizual, animatorul Paul Mureșan, un alt colaborator al Adei Milea, l-a mai ilustrat pe Apolodor pentru câteva afișe ale spectacolelor.

Mai jos, ca mostră, cântecul în care se descrie întâlnirea lui Apolodor cu antagonistul principal, fiorosul Tâlhar din Connecticut:

2003

Editura Humanitas

Ilustrații de Nicolae Vasilescu

il. Nicolae Vasilescu

Ilustrațiile lui Nicolae Vasilescu pentru această ediție a Cărții cu Apolodor nu diferă prea mult de ilustrațiile lui Naum pentru A doua carte cu Apolodor.

Precum va face Silvia Mitrea cu 9 ani mai târziu (vezi mai sus), ilustratorul a hotărât să rămână fidel viziunii grafice a autorului. Spre deosebire de Silvia Mitrea însă, desenele lui Nicolae Vasilescu nu sunt atât de bidimensionale. Artistul adaugă un pic de perspectivă și de tridimensionalitate și stă departe de colaje sau fotografii. De notat însă metoda digitală de colorare.

1988

Editura Ion Creangă
Ilustrații de Nic Nobilescu

il. N. Nobilescu

Nic Nobilescu semnează grafica pentru Cartea cu Apolodor (redenumită Apolodor, un pinguin călător) editată în 1988. Această ediție este notabilă din două puncte de vedere:

Întâi, de bine: N. Nobilescu este unul dintre cei mai cunoscuți și populari ilustratori și creatori de benzi desenate din epoca respectivă, semnând, printre altele, cunoscutele albume cu animăluțe (Chiț, un șoricel, cel mai mititel , Oac, o broscuță dintr-un lac , Cip, o păsărică fără frică etc.) și primul volum BD post-comunist: Cowboy Dog, căutătorul de aur. Desenele sale sunt imediat recognoscibile prin culoarea și caracterul lor jucăuș. De asemenea, experiența sa ca grafician de benzi desenate se observă în Apolodor... prin faptul că textul e integrat, aproape organic, printre ilustrații, iar în anumite părți, personajele își spun replicile chiar în bule de dialog.

Amedeu, cel mai cumsecade leu

A doua observație despre această carte este faptul că textul este, din nou, trunchiat, de data asta mult mai grav decât în albumul Adei Milea. Personaje (precum Jim și Jack) lipsesc, detalii importante (prima întâlnire cu Tâlharul din Connecticut și motivația acestuia de a-l vâna pe Apolodor) sunt omise din carte, ceea ce face textul să pară scris în fugă. Poate că lipsa de comparație cu alte ediții a făcut ca acest lucru să poată fi trecut ușor cu vederea în 1988 de către un nou cititor, iar desenele jucăușe ale lui Nobilescu să ”îndulcească” lectura.

O ultimă observație: în același an, Nobilescu ilustrează și A doua carte cu Apolodor, de data asta redenumită Amedeu, cel mai cumsecade leu, deși Amedeu nu este personajul principal din carte. Poate pentru a fi în ton cu celelalte cărți semnate de Nobilescu, ale căror titluri erau mereu rimate?

1975

Editura Ion Creangă
Ilustrații de Dan Stanciu

il. Dan Stanciu

În anii redescoperirii suprarealismului, Cărțile cu Apolodor sunt reeditate de Editura Ion Creangă nu numai cu alt text (vom reveni mai târziu la acest aspect), dar și cu niște ilustrații total ieșite din comun pentru o carte de copii.

Dan Stanciu împrumută limbajul vizual al curentului psihedelic pentru a ilustra aventurile pinguinului călător într-o manieră ce amintește de animația Yellow Submarine din 1968 - influența este evidentă, până și coperta cărții este galbenă!

coperta ediției franceze din 2009

Ilustrațiile sale (cărora li se oferă spațiu generos în pagină) sunt pline de detalii colorate, abstracte și stilizate, ca un experiment suprarealist fără sfârșit, poate cele mai în concordanță cu adevăratul stil literar al lui Gellu Naum. Ar fi interesant de aflat aportul adus de către autor la această reeditare, sau măcar părerea sa legată de carte. Mai ales, deoarece, așa cum am menționat mai devreme, această ediție conține un text foarte diferit față de prima variantă a cărții (vezi mai jos). Aici sunt introduse zborul către Lună, călătoria în Africa și India, maimuțica din oază și profesorul Alfandor din Uruguay. Pe scurt, această variantă a Cărții este cea cunoscută de public și azi.

P.S. O dovadă a succesului acestei ediții este traducerea ei în limba franceză, în 2009, de către editura MeMo (cu sprijinul financiar al ICR).

1964

Editura Tineretului
Ilustrații de Gellu Naum

”text și desene de GELLU NAUM”

Începând cu 1963, Gellu Naum publică mici benzi desenate în revista Arici Pogonici, avându-l ca personaj principal pe Apolodor, însoțit de leul Amedeu și cangurul Ilie. Povestioarele sunt scurte, (poetul se încadrează în doar patru casete) și nu au nicio legătură cu prima carte. Ca grafică, desenele sunt naive, dar nostime și impresionante prin faptul că scriitorul însuși a preluat responsabilitatea de a-și ilustra personajele. Nu am dorit să mă refer neapărat la aceste povești, dar putem spune că astfel avem cea mai autentică viziune a autorului asupra propriei opere.

În 1964, Gellu Naum a strâns toate poveștile în A doua carte cu Apolodor și a renunțat la formatul de bandă desenată, refăcând desenele un pic mai stilizat, și aranjându-le mai adecvat în pagină.

BONUS:
1962

Teatrul Țăndărică
Păpuși de Ella Conovici

Regizoarea Margareta Niculescu, scenograful Ștefan Hablinski și artista Ella Conovici pun în scenă, în 1962, spectacolul de păpuși bazat pe Cartea cu Apolodor. Am decis să includ acest al doilea bonus pe lista istoriei lui Apolodor din mai multe motive:

Întâi, Ella Conovici este recunoscută la nivel internațional ca un creator de păpuși foarte talentat, marionetele ei apărând în producții iugoslave sau norvegiene, iar Cartea cu Apolodor fiind distinsă cu Diploma Ministerului Culturii și Artei al R.P.P Polone la Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Varșovia. A lucrat la Teatrul Țăndărică până în 1976, unde a creat păpuși pentru multe alte spectacole, iar în 2007 a devenit laureată a Premiului Uniter. Păpușile sale sunt imediat recognoscibile, prin minimalismul lor foarte modern și elegant.

Apoi, e interesantă data punerii în scenă a piesei. În 1962, Cartea cu Apolodor apăruse doar de 3 ani, și deși nu avem cum să aflăm reacțiile cititorilor de atunci, putem presupune că a devenit rapid îndeajuns de populară încât să fie adaptată și pentru teatrul cu păpuși. Și dacă vorbim despre 1962, asta înseamnă că textul este cel vechi, cel ”original”. Urmează deci:

1959

Editura Tineretului
Ilustrații de Jules Perahim

il. Jules Perahim

Prima ediție a Cărții cu Apolodor apare în 1959, cu grafica semnată de artistul Jules Perahim, prieten și colaborator de durată a lui Gellu Naum.

Cei doi fac parte din grupul suprarealiștilor români prinși într-un moment crunt al istoriei: ca artiști subversivi, sunt vânați de regimul fascist, ca apoi, după 1947, regimul comunist să le înnăbușe spiritul avangardist prin impunerea realismului socialist ca și singurul curent curent artistic susținut de stat. Cu trecerea anilor, strictețea regimului slăbește, curentul suprarealist cunoaște o modestă revenire, iar cei doi încep colaborările în anii 50-60.

il. de Jules Perahim,
o grafică mai realistă

În picturile suprarealiste ale lui Jules Perahim, pânza e populată de figuri abstracte, cu forme organice, greu definite, caracteristici care se observă și în Apolodor, însă aici putem remarca stilul său consacrat de grafică: o paletă de culori limitată, un contrast alb-negru solid și figuri caricaturale. La fel ca în cazul Ellei Conovici, desenele acestea își păstrează caracterul modern până și astăzi prin minimalismul lor stilizat. Ca și comparație, putem folosi ilustrațiile din prima colaborare editorială dintre Perahim și Naum, Cel mai mare Gulliver (1958). Deși a apărut doar cu un an înaintea Cărții cu Apolodor, desenele lui Perahim sunt mult mai realiste și mai convenționale, de parcă nu ar fi fost același ilustrator. Spiritul critic și jucăuș al lui Apolodor i se potrivește însă mai bine lui Perahim, cunoscut de asemenea pentru grafica sa satirică.

Am stabilit așadar că grafica de debut a cărții este deosebită, dar cum rămâne cu textul? De mai multe ori am menționat că povestea "originală" diferă de cea pe care o cunoaștem acum, dar diferența este mai mare decât o simplă "scurtare".

În primul rând, Apolodor nu ajunge în Africa. Nu există sosirea în Tunisia, traversarea Saharei, întâlnirea romantică cu maimuțica. Nu se menționează nimic din peripețiile sale din Africa sau India. Apolodor nu zăbovește pe o insulă în Pacific unde este, pentru scurt timp, milionar. În schimb, din regiunea Labrador, pornește, logic, înspre sud, și nimerește în SUA, acolo unde se petrece aproape întreaga acțiune a cărții. În SUA, nu devine cowboy, și nu îl prinde pe hoțul de vite, ci se întâlnește din start cu Tâlharul din Connecticut. Episodul din St. Louis e aproape identic (e confundat cu un marțian, ținut în lanțuri în piața publică, se vând bilete, se scriu tratate pseudoștiințifice despre el), dar apoi continuă total diferit. Nu KuKluxKlanul condus de Tâlhar este gruparea misterioasă care îl răpește,

Apolodor în bombă

ci un club secret de milionari și industriași care vor să se folosească de "marțian" ca să detoneze mai multe bombe nucleare și să pornească un al Treilea Război Mondial, ca să-și crească profiturile din împrumuturi financiare și vânzări de arme. Planul lor eșuează, Apolodor detonează o bombă, marii milionari mor, iar pinguinul este propulsat de explozie în râul Missisippi. Deci nu a existat nici zborul pe Lună. Restul poveștii decurge identic, mai puțin absența profesorului inventator Alfandor din Uruguay. Sosirea și plecarea din Antarctica este identică, în schimb returul lui Apolodor este ușor diferit, se menționează doar câteva țări și regiuni în treacăt.

Am spune că o astfel de intrigă - un complot capitalist de a subjuga lumea - e destul de dură pentru o carte de copii. Dar privind contextul istoric, poate are mai mult sens: în 1959, România era în tabăra țărilor comuniste. Chiar dacă, după moartea lui Stalin în 1953, România a început un proces modest de destalinizare și de relaxare a relațiilor internaționale, mașina de propagandă lucra în continuare după model sovietic împotriva ”capitalismului vestic”. Așadar, nu se putea risca o poziție nuanțată față de orice subiect american. Acest lucru este evident; toate personajele americane sunt malefice (Tâlharul din Connecticut, KuKluxKlanul, Salliver Tom, Cyrus Smith), idioate (populația din St. Louis și ”savantul” Fergus McPigott, care nu deosebește un pinguin de un extraterestru) sau ahtiate după profit (primarul Bigg, care propune imediat vânzarea de bilete la expunerea ”marțianului”). Ridicolul capitalismului se citește și în tratatul științific al savantului, care e presărat cu reclame. Singurele personaje prietenoase pe care Apolodor le întâlnește în SUA sunt negrii Jim și Jack, care îl salvează de la înec și împart cu el ”prânzul lor sărac”. Contrastul dintre aceștia doi și restul personajelor amintește de o tactică sovietică de dezbatere, devenită clișeu: pentru a minimiza reușitele Statelor Unite, se adăuga rapid fraza ”...da, dar ei linșează negrii” (astăzi, asta se cheamă whataboutism). Prin urmare, Cartea cu Apolodor urmează direcția recomandată a regimului sub care a fost scrisă: americanii sunt violenți, lași, proști și (indirect) rasiști.

il. Iurie Darie

Dar a fost necesar ca Gellu Naum să adauge această propagandă în cartea sa de copii? Sigur, ridicolul personajelor americane le face amuzante, iar un erou pe măsură are nevoie de un antagonist pe măsură, dar talentatul Naum putea să inventeze și alte obstacole pentru eroul său pinguin. Aici e de menționat că Gellu Naum a mai publicat trei cărți de copii înaintea Cărții cu Apolodor, niciuna cu un caracter atât de satiric: Tabăra din munți (1953), Așa-i Sanda (1956) și Cel mai mare Gulliver (1958). Dintre toate acestea, Tabăra din munți este cea mai proletcultistă carte scrisă de autor, o poveste convențională despre niște pionieri care învață cum să fie buni comuniști. Diferența dintre o astfel de carte și poeziile suprarealiste care îl definesc pe Naum este șocantă. E cunoscut faptul că în anii 50-60, acesta a suferit de o depresie gravă, cauzată de faptul că era descurajat de a scrie în stilul său avangardist:

"Ei ar fi putut atunci să mă distrugă de două ori. O dată în plus ca poet. Am încercat să mă apăr cum am putut. Am ieșit într-un fel din viață" va recunoaște scriitorul, după Revoluție.

Din acest motiv, el și-a renegat lucrările din acea perioadă, și, deși ne vine greu să credem acum, Cartea cu Apolodor făcea parte din acele scrieri pe care Gellu Naum voia să le facă uitate.

Și totuși, cum a reușit Apolodor să nu dispară din mentalul colectiv, spre deosebire de celelalte cărți pentru copii semnate de Naum, mai ales când propriul lui autor i-a pus gând rău? Datorită ilustrațiilor lui Jules Perahim? Datorită poveștii neconvenționale și jucăușe care a fost ca un "pod" de la literatura sa proletcultistă la reapariția sa pe scena literară ca un veritabil suprarealist? Sau a fost un succes clădit încet, mai întâi piesa de teatru cu păpuși, apoi ediția "finisată", cu grafica lui Dan Stanciu, apoi cea a lui Nobilescu... și tot așa, ediție după ediție, până în vremurile noastre, când numele lui Gellu Naum a devenit de nedespărțit de cel al lui Apolodor, iar cartea în sine, un reper în literatura românească pentru copii.