Tuesday, June 17, 2025

Inspiratia pentru Tintin al lui Herge

1928. Un adolescent danez pe nume Palle Huld stă mândru, cu șapcă și pantaloni scurți, cu valiza în mână, înainte de începutul unei aventuri epice care avea să captiveze imaginația unui întreg continent. La doar 15 ani, Huld câștigase un concurs organizat de un ziar danez pentru a comemora 100 de ani de la nașterea lui Jules Verne. Premiul? O călătorie în jurul lumii în mai puțin de 80 de zile, fără să pună piciorul într-un avion. Cu farmecul, inteligența și inconștiența tinereții, Palle a înconjurat Pământul în doar 44 de zile.

În timpul călătoriei sale fulgerătoare, Palle a traversat America de Nord, Japonia, China, Rusia și Europa, provocând o adevărată frenezie mediatică oriunde mergea. Localnicii l-au întâmpinat ca pe o vedetă, ziarele i-au relatat fiecare mișcare, iar copiii din toate țările i-au urmărit cu ochii mari și gura căscată progresul pe hărți. Când s-a întors la Copenhaga, a fost întâmpinat ca un erou național – se spune că peste 20.000 de oameni l-au aclamat la gară. A fost o aventură reală care se citește ca o bandă desenată – și nu a durat mult până când povestea lui chiar a devenit una.

Doar un an mai târziu, în 1929, caricaturistul belgian Hergé a prezentat lumii personajul Tintin, un tânăr reporter curajos, cu un talent deosebit să intre în buclucuri în jurul lumii. Deși Hergé nu a confirmat niciodată acest lucru în mod direct, pare evident că Palle Huld a fost o sursă de inspirație cheie, nu doar vizual, dar și ca personalitate. Ambii băieți aveau acel amestec inconfundabil de curiozitate, modestie și îndrăzneală fără limite. Înainte de a apărea pe paginile albumelor lui Hergé, Tintin trăise deja – sub chipul unui adolescent danez care a îndrăznit să facă înconjurul lumii înainte să-i dea tuleiele.

de Eduard Pandele

No comments:

Post a Comment