Tuesday, July 29, 2014

Dacia Preistorica Ilustrata


Lansare - vineri 1 august, ora 19:00 la Salonul BD de la Palatul Sutu

„Dacia Preistorică Ilustrată” este o carte pentru copii, ce cuprinde legende și adevăruri povestite într-un stil ușor de înțeles – prin ilustrații. “Dacia Preistorică Ilustrată este o enciclopedie pentru copii şi prezintă cele mai importante descoperiri din preistoria României începând de la două milioane de ani, de la primele fosile umane de pe teritoriul României, până la 12.000 î.e.n. Noi ne adresăm tinerilor și am vrut să prindem o mie de cuvinte într-o ilustrație, să fie mai puțin text și mai multă ilustrație, să atragem copiii și să-i îndreptăm către istorie”, spune Mihai I. Grăjdeanu. În volum sunt peste 200 de desene color, cartea povestind prin ilustrații și text, începuturile vieții pe teritoriul Daciei străvechi, ajungând până la civilizația danubiană (12.000 de ani î.e.n.). Va urma volumul 2, care va acoperi civilizația gumelnița, cucuteni, hamangia, vinca, vedica, apoi traco-geto-dacii până la civilizația pre-romană.

Pentru „Dacia Preistorică Ilustrată”, Mihai Ionuț Grăjdeanu s-a documentat timp de trei ani, realizând un volum cu un limbaj rapid și ușor de înțeles pentru tânăra generație de azi, considerând ilustrația cea mai ușoară și directă cale de a ajunge la ei, de a le capta atenția, de a-i dezlipi pentru câteva minute de telefoanele mobile, calculatoare sau televizor. Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/prima-enciclopedie-ilustrata-despre-dacia-preistorica/
„Dacia Preistorică Ilustrată” este o carte pentru copii, ce cuprinde legende și adevăruri povestite într-un stil ușor de înțeles – prin ilustrații. “Dacia Preistorică Ilustrată este o enciclopedie pentru copii şi prezintă cele mai importante descoperiri din preistoria României începând de la două milioane de ani, de la primele fosile umane de pe teritoriul României, până la 12.000 î.e.n. Noi ne adresăm tinerilor și am vrut să prindem o mie de cuvinte într-o ilustrație, să fie mai puțin text și mai multă ilustrație, să atragem copiii și să-i îndreptăm către istorie”, spune Mihai I. Grăjdeanu. În volum sunt peste 200 de desene color, cartea povestind prin ilustrații și text, începuturile vieții pe teritoriul Daciei străvechi, ajungând până la civilizația danubiană (12.000 de ani î.e.n.). Va urma volumul 2, care va acoperi civilizația gumelnița, cucuteni, hamangia, vinca, vedica, apoi traco-geto-dacii până la civilizația pre-romană. Pentru „Dacia Preistorică Ilustrată”, Mihai Ionuț Grăjdeanu s-a documentat timp de trei ani, realizând un volum cu un limbaj rapid și ușor de înțeles pentru tânăra generație de azi, considerând ilustrația cea mai ușoară și directă cale de a ajunge la ei, de a le capta atenția, de a-i dezlipi pentru câteva minute de telefoanele mobile, calculatoare sau televizor.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/prima-enciclopedie-ilustrata-despre-dacia-preistorica/

Comic Book Store: Rabit Comics

Cu ocazia implinirii a doi ani de activitate online, RABIT COMICS deschide primul magazin din Romania dedicat benzilor desenate. Va asteptam miercuri, 30 Iulie 2014, de la ora 12:00, cu reviste si carti din seriile voastre preferate, ca Avengers, X-Men, Superman sau Batman, pe bulevardul Nicolae Balcescu nr. 35.


Thursday, July 24, 2014

Zobb la Palatul Sutu

Vineri la ora 19:00 sunteti invitati la prezentarea celui mai nou album al editurii HAC!BD - "Zobb, un extraterestru in Bucuresti". Veti afla povestea simpaticului extraterestru care se se plimba pe strazile Bucurestiului, puteti lua dedicatii si mai ales sa va pozati cu Zobb in marime naturala. Si ce alt loc mai potrivit pentru un salon de benzi desenate dedicate Bucurestiului decat Palatul Sutu. Tot aici gasiti si celelalte publicatii HAC - "Ionita Tunsu, un haiduc de Bucuresti", albumele si revistele HAC si puteti vizita celellalte expozitii dedicate Bucurestiului: Pisica Patrata, Ionita Tunsu de Puiua Manu, Vlady de Alin Ivan, Fashion Tips si Personaje de Octav Ungureanu, benzi desenate de Serban Andreescu si Mihai Grajdeanu.

Wednesday, July 23, 2014

La un ceai cu Profetia Urbana

Dragă profet urban, vrei să intri și mai mult în lumea lui Schijă?
M-am gândit la tine.
Așa că miercuri seară Profeția Urbană te așteaptă la Ceainăria Carturesti. Stăm la o discuție, bem un ceai, ne bucurăm de o seară de vară, disecăm puțin albumul și banda desenată de pe la noi.
O să avem mai mulți invitați cu care o să ne facem de cap, printre care și Pisica Patrată, cu care o să vorbim despre Profeție și despre bedeaua românească în dezvoltare.
Evident, am pregătit și ceva surprize.
Așa că, hai miercuri. Ne găsiți acolo, v-așteptăm cu drag!

Sunday, July 20, 2014

IN THE MOOD/ CON GANAS Is In METROPIA №08/ Argentina

A report by Emiliyan Valev and Stanimir Valev-Bulgarian Comics Creators, and COMICS Magazine collaborators. IN THE MOOD makes its Spanish language debut in the Argentinean arts magazine “METROPIA”. You can read the special anniversary issue 8 here (“In The Mood/ Con Ganas“ is on pages 114-115):

Wednesday, July 16, 2014

Saint Pillowzoid

În perioada 17 - 30 iulie 2014, echipa Pillowzoid va prezenta in cadrul Galeriei Saint Ink (Sfantul Tus) expozitia de artă de bandă desenată SAINT PILLOW.

Vernisajul va avea loc joi, 17 iulie 2014, la ora 20:00, pe strada Doamnei nr. 3.

Pillowzoid este un art studio infiintat la sfarsitul anului 2013, care si-a propus sa va aduca serii de benzi desenate provenite din imaginatia celor doi Butu.

Acum, la mai bine de jumatate de an de la alinierea planetelor si aparitia miraculoasa a lui Mr. Pillow si a echipei pe care o reprezinta cu mandrie, a fost lansata la East European Comic Con primul numar din AD23, o banda desenata despre un univers devastat in care nu stii sigur daca ai vrea sa traiesti, dar despre care cu siguranta vrei sa citesti. Iar acesta este doar primul dintr-o serie de proiecte pe care studioul vi le pregateste.

Aceasta este prima expozitie a studioului Pillowzoid in Bucuresti, unde artistii vor expune lucrari realizate in cadrul studioului, dar si lucrari personale.

Veti putea gasi aici si revista AD23, si pe artistii studioului care probabil se vor ascunde prin colturi, antisociali si panicati :)

Lucrările expuse sunt de vânzare. Pentru detalii, apelați cu încredere la apostolii Sfântului Tuș :)

Puteti afla mai multe despre ei la:

www.pillowzoid.com
www.facebook.com/pillowzoid

Friday, July 11, 2014

Benzi desenate: Do si Mo

Benzi desenate in catalogul de produse Domo

Lansarea vol 2 si prezentarea romanului grafic CIUTANUL

Azi la "Salonul BD: Povesti din Bucuresti in benzi desenate.", ora 19:00 in pragul finalei campionatului mondial de fotbal: o poveste cu si despre fotbal in benzi desenate. Prezentare vol. II din trilogia "Ciutanul". 



Interviu: Viorel Pirligras

“Strip Pressing” este o luxoasă revistă sârbească despre fenomenul BD şi a publicat în paginile ei numeroase prezentări şi interviuri cu artişti români precum Adrian Barbu, Alexandru Ciobotariu, Marian Mirescu sau Alex Talamba. Aflati mai multe: [aici]

We're Guests In USURI Magazine#118/ Bulgaria

Report from Emiliyan Valev and Stanimir Valev-Bulgarian writers and illustrators, and COMICS magazine contributors. We’re happy to be guests in the 118th issue (July 2014) of the Bulgarian magazine УСУРИ (USURI) – a periodical dedicated to human’s inner world. We shared our visions about different topics, such as our work, comics as an art form, the world we live in. The interview includes a rich gallery of our illustrations.https://www.facebook.com/SpisanieUsuri

Bucuresti Comics Fest 2014

Report from Emiliyan Valev and Stanimir Valev-Bulgarian writers and illustrators, and COMICS magazine contributors. We were pleased to receive an invitation to be among the authors exhibited at Bucuresti Comics Fest 2014. One of the most ambitious, and growing in popularity Balkan festivals, the event was held June 28th-29th 2014 in Bucharest, Romania. At the festival’s 3rd edition we showcased our comics “Varkolak”, “Fated”, “Under My Skin”, “Dressed In Blood and Snow”, “Arrow of Time”, “A Brass Heart of Stripes and Gears”, “Rise of The Forsaken”, “Voice of Satori”. You can learn more about the festivals here: http://bucuresticomicsfest.blogspot.com

Again At The Balkan Meeting of Young Comics Authors

Report from Emiliyan Valev and Stanimir Valev-Bulgarian writers and illustrators, and COMICS magazine contributors. For the fifth consecutive year we are among the young and talented authors at Balkanska Smotra Mladih Strip Autora. One of the most important events for the comics art in the Balkans was held June 27th-29th 2014. At the festival’s 16th edition we showcased our comics strips “Rise of The Forsaken”, “Voice of Satori”, “Poster’s Face”,“A Dream For A Dream”, scrpts to the works “Rise of The Forsaken”, “Epiphany”, and illustrations “Christine Series”, “The Devil’s Bridge”. http://balkanskasmotra.blogspot.com/

Thursday, July 10, 2014

Lansări, prezentări de carte si ateliere bd pentru copii la Palatul Suţu

Salonul BD: "Poveşti din Bucureşti în benzi desenate", la palatal Suţu, invită publicul la o serie de lansări şi prezentări de albume de bandă desenată şi romane grafice, semnate de tineri autori români. În fiecare vineri de la ora 19:00, în perioada 11 iulie – 8 august, o nouă carte va fi subiectul întâlnirilor la început de weekend.


Programul prezentărilor si lansărilor de carte:
11 iulie, Mihai I. Grăjdeanu lansează romanul grafic "Ciutanul" vol 2
18 iulie, invitat înafara Salonului BD, Valentin Roman "Pe urmele Geto-Dacilor"
25 iulie, Octav Ungureanu lansează albumul de bandă desenată "Zobb-un extraterestru la Bucureşti"
1 august, Mihai Grăjdeanu lansează cartea pentru copii "Dacia Preistorică Ilustrată"
8 august, Alin Ivan prezintă personajul de bandă desenată "Vlady la Bucureşti"
Salonul BD organizează şi ateliere pentru copii, o mini Şcoală de Vară la Palatul Suţu, în fiecare joi şi sâmbătă de la ora 11:00 la 13:00.
Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Suţu, Bd. I.C.Bratianu, nr.2.

Interviuri @ Bucuresti ComicsFest 2014


Multumim Geek Network si Great Snake pentru materialul realizat cu ocazia Bucuresti ComicsFest 2014