Monday, May 13, 2013

BDC#4 la chioscurile din Craiova


"BDC nr. 4 – în chioşcurile craiovene!
Cu oarece întârziere cauzată de multiple sărbători şi evenimente, anunţ acum apariţia revistei pe aprilie a iubitorilor de benzi desenate, deşi el se află în chioşcuri de la finele lunii trecute. Este un număr special, deoarece are o tematică cu tentă „adultă”. Pentru clarificare, vă prezint editorialul:
„Ne-am maturizat!
De obicei, lumea când aude de benzi desenate se gândeşte imediat la „michimauşi” pentru copii. Din cauza asta nici n-a prea fost luată în serios în România noastră, iar generaţia care a crescut cu „Pif” încearcă un sentiment de ruşine să-şi recunoască public pasiunea pentru această artă. Asta la noi. Pentru că, oriunde altundeva – în UE, America sau aiurea –, BD-ul are segmentul lui de cititori, iar în statele francofone albumele sunt cotate de revista „Lire” în topul beletristicii tradiţionale.
Dar poate că, am chibzuit noi, piaţa românească de gen, aşa „sublimă şi absentă cu desăvârşire”, nici nu are de oferit ceva adult pentru adulţi. Şi nu ne referim strict la sensul convenţional al sintagmei, ci la o bandă desenată care nu se ancorează cu tot dinadinsul în canoanele convenţionale de cuminţenie. Aşa că autorii noştri şi-au lăsat inhibiţiile deoparte şi şi-au făcut de cap. Vă amintiţi bancul ăla cu ciobanul care, plictisindu-se la stână, omoară o muscă, se autosatisface şi îşi aprinde o ţigară declarând apoi „Crime, sex, droguri şi tot mă plictisesc...”? Noi am încercat să facem mai bine, aşa că violenţa, o să vedeţi, va fi la ea acasă şi n-o să vă plictisiţi! Am adus chiar şi Moartea, prin povestirea sârbească cu rezonanţe româneşti, distinsă cu Marele Premiu la Salonul internaţional BD de la Belgrad în 2009. Cât despre sex şi droguri... vă las să vă bâzdogiţi singuri.
Ce, Tom şi Jerry erau mai paşnici? Eeeee...
Viorel Pîrligras”

No comments:

Post a Comment