MiniGrafic anunta lansarea revistei de benzi desenate pentru copii "Club Minigrafic" cu seriale de Puiu Manu, Alexandru Ciubotariu si Adina Popescu, Emanuel Pavel, Alexandra Goldillo, Manuela Manita, Delideseneaza si Octav Ungureanu dar si alte titluri din portofoliul Grafic si MiniGrafic cum ar fi Dogman, Rahan sau Maia si Unicornul! "Club MiniGrafic" e o revista de 64 de pagini plina de jocuri si benzi desenate la un pret foarte accesibil care are sansa sa ajunga in manutele cat mai multor mici cititori si reprezinta un pas important pentru banda desenata romaneasca fiind practic singura revista de acest gen!
Un nou record in lumea benzilor desenate: Superman#1 din 1939 s-a vandut la o licitatie pentru 9.120.000 dolari, recordul precedent fiind de 6 milioane pentru Action Comics #1 in 2024
Timişoara
Faintastică a prins viaţă: crocodilii din Bega, tomberoanele
vorbitoare şi monstruleţii mov au cucerit librăria Cărtureşti din Timişoara!
Pe 15 noiembrie, la
Cărtureşti – Piaţa Victoriei, s-a deschis portalul către universul paralel
imaginat de copiii de la Şcoala Gimnazială Nr. 30. „Timişoara Faintastică 2025“, revista de debut a micilor
autori, și-a întâmpinat cititorii cu momente jucăușe și surprize care au
transformat librăria într-un multivers în expansiune.
Revista este rezultatul
celor 10 ateliere susţinute în luna
octombrie de scenarista Luminiţa Alexandru
şi ilustratorul Alexandru Ciubotariu,
desfăşurate la Şcoala Gimnazială Nr. 30. Autorii Shelfie i-au provocat pe elevi
să îşi imagineze oraşul altfel, pornind de la repere precum Bega, Bastionul
Maria Theresia, Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii sau Gara Timişoara Nord. Desigur,
imaginaţia copiilor a explodat.
Astfel s-a născut un univers paralel în care extratereştrii aterizează la Opera
Naţională „să bea o cafă“, crocodilii simpatici patrulează pe malurile Begăi,
iar mănuşile şi şosetele prind viaţă pe peronul gării.
Copiii –
adevăratele vedete
La lansare, micii creatori
au fost în centrul atenţiei: zâmbete imense, emoţii sincere și entuziasm
molipsitor. Cel mai emoţionant moment a fost deschiderea revistei, când copiii
și-au văzut propriile desene tipărite.
Amfitrionii evenimentului, Luminiţa Alexandru și Alexandru
Ciubotariu, au prezentat și proiectele colective realizate de
clase, expuse sub formă de panouri colorate și colaje inventive.
Desenografe,
autografe şi un maraton grafic
Finalul i-a găsit pe cei
doi autori asaltaţi de copii, dornici să vadă o demonstraţie de desen direct pe
cărţile Shelfie – „Ce fac tomberoanele când nu le vede nimeni?“ şi „Laboratorul
de şosete“ – dar şi pe reviste. Timp de o oră, Alexandru Ciubotariu a realizat peste 60 de desenografe, spre deliciul celor care visau
să învețe trucuri de la un artist consacrat.
Copiii timişoreni au avut
şi privilegiul de a fi primii cititori
ai noii cărţi de benzi desenate semnate de Lumi şi Ciubi, „Laboratorul de şosete“, o aventură steampunk cu zepeline,
maşinării cu abur, jobene şi goggles care a stârnit deja curiozitate în rândul
fanilor.
Muzică,
voie bună şi multă inspiraţie
Piesa „Timişoara
Faintastică“, compusă de Andrei Ionescu şi
difuzată în timpul evenimentului, a animat atmosfera. Copiii au preluat
microfonul și au cântat cu entuziasm, transformând lansarea într-o
mini-sărbătoare.
La final, fiecare vizitator
a plecat acasă cu primul număr al revistei,
gratuit, dar şi cu insigne, stickere, figurine cartonate și – cel mai important
– cu pofta de a citi, desena şi explora universuri noi.
Evenimentul, organizat de Shelfie Publishing și finanţat de Municipiul Timişoara prin Centrul de Proiecte, a reușit
să aducă împreună părinți, copii, pasionați de comics şi creatori independenți.
Partenerii – Cărtureşti şi Şcoala Gimnazială Nr. 30 – au contribuit cu drag la
succesul proiectului.
Ce
urmează?
Este clar că „Timişoara
Faintastică 2025“ a fost un succes, iar comunitatea deja visează la „Timişoara Faintastică 2026“. Creativitatea celor mici
promite surprize şi mai mari.
Felicitări copiilor, artiştilor, cadrelor didactice,
partenerilor şi mulţumiri Centrului de Proiecte pentru susţinerea unor
iniţiative atât de faine!
Cel mai mare album colectiv de benzi desenate romanesti, tradus acum in engleza, a ajuns la Red Goblin. "Dracula in comics" un proiect al Muzeului Judetean de Istorie Brasov incepe cu un amplu studiu despre "nemuritorul Dracula" semnat de istoricul si editorul albumului Nicolae Pepene, apoi prezinta 47 de povesti de autori diferiti, cu stiluri si abordari diferite asupra personajul mitologic Dracula sau a personalitatii istorice care a fost Vlad Tepes, dar si povesti fantasy si chiar SF despre vampiri. Un album de exceptie care nu trebuie sa lipseasca din bibliotecile voastre. Tot la Red Goblin gasiti si varianta in romana si alte albume editate de acelasi Muzeu Judetean de Istorie din Brasov ca "Istorii din 89 in benzi desenate", "15 Noiembrie 1987" sau catalogul Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov
Asa cum v-am obisnuit, chiar inainte de Craciun lansam o noua editie a revistei Comics KIDS! Am ajuns deja la editia nr. 10!
Asteptam operele micilor si tinerilor creatori cu varste intre 5 si 16 ani pana pe 12 Decembrie la adresa comics[arond]revistacomics[punct]ro
Trebuie sa fie banda desenata (minim 3 cadre), format A3, A4 sau A5 pe inaltime, pot fi lucrate digital (fara AI bineinteles) sau pot fi desenate, colorate, pictate pe hartie si apoi scanate sau chiar si pozate (dar atentie parinti! trebuie pozate drept, fara umbre si la rezolutie buna! Intre 1 si 4 pagini, tema la alegere!
Pentru cea mai recenta editie (pe care o puteti citi aici) lansata la Kids ComicsFest, am primit peste 200 de pagini din care am selectat cele mai bune benzi desenate pe fiecare segment de varsta de la 5 la 16 ani.
Revista saptamanala Pif a fost un adevarat fenomen in Franta si nu numai, rivalizand si depasind revistele belgiene de benzi desenate Spirou si Tintin, ajungand si la un milion de exemplare vandute si publicand in paginile ei serii ca Asterix, Lucky Luke, Rahan, Corto Maltese, Blueberry, Bill et Boule, Leonardo, Arthur, Iznogood, Smith et Wesson, Marsupilami, Placid et Muzo, Docteur Justice, Teddy Ted, Gaston La Gaffe si multe multe altele.
Fiind editata de Partidul Comunist Francez, revista Pif ajungea inainte de 1989 si in mainile catorva norocosi din Romania, 9000 de exemplare mai exact, dar suficiente pentru a circula imprumutate si rasimprumutate prin mainile multor copii si adolescenti care s-au indragostit iremediabil de Pif si de banda desenata in general.
Mai multe despre Pif in Romania:
-"Povestea revistelor franțuzești de stânga Pif și Rahan. Cum se făcea contrabandă cu benzile desenate și gadget-uri în comunism" [aici]
-"Vaillant Pif, Un fenomen cultural fără frontiere" [reportaj TVR]
-"Pif - jucaria preferata a unei generatii" [aici]
-despre expozitia din 2012 "Pif in Romania un erou al epocii de aur" [aici]
Urmeaza un articol preluat si tradus de pe bdzoom.com: autor: Henri Filippini, titlul original "Pif le chien : histoire d’une tragédie éditoriale", articol completat pe parcurs cu imagini si la final cu cateva noutati.
După cel de-al Doilea Război Mondial, cotidianul L'Humanité, organul oficial al Partidului Comunist Francez, a publicat benzile desenate cu Motanul Felix. Planul Marshall, imaginat de această Americă urâtă și puternic combătut de comuniști, a determinat cotidianul să abandoneze publicarea aventurilor felinei americane, pe 29 februarie 1948. În numărul din 26 martie, Pif a apărut pentru prima dată în ziar, anunțându-și sosirea, sub forma a patru imagini în numerele datate duminică, 28 martie, și luni, 29 martie 1948. În căutare de hrană, curajosul câine strecoară un os de dinozaur, provocând furia paznicului muzeului în care se strecurase. Un câine, și ce câine, tocmai a alungat o pisică din paginile cotidianului care, la acea vreme, avea un public mult mai numeros decât cel de astăzi.
Această bandă desenată, care nu poartă încă o semnătură, este opera caricaturistului spaniol José Cabrero Arnal, asistat de Pierre Olivier pentru text. Redactor la săptămânalul Vaillan t, Pierre Olivier este deja autorul scenariilor pentru aventurile lui Placid și Muzo pe care același Arnal le animă în săptămânal, încă din 1946. Credincioșii „celui mai captivant ziar” vor trebui să aștepte până pe 21 decembrie 1952 (nr. 397) pentru a-l vedea pe Pif sosind, ieșind dintr-un pachet oferit de Moș Crăciun tinerilor cititori. Între timp, „Pif câinele” îi cucerește pe cei ai căror părinți citesc zilnic și periodicele paginilor pentru tineret ale L'Humanité dimanche .
Câine vagabond la început, Pif și-a găsit o familie care să-l primească la sfârșitul anului 1949: unchiul Césarin, mătușa Agathe și fiul lor Doudou.
Jose Cabrero Arnal:
Născut pe 6 septembrie 1909 în Aragon, în Castilsabas-Loporzano (un sat din provincia Huesca), José Cabrero Arnal și familia sa s-au mutat la Barcelona, unde tatăl său a devenit ofițer de poliție pentru a scăpa de sărăcie. Dulgher ucenic la 14 ani, student la mecanică... Are o singură pasiune: desenul. A publicat primele sale benzi desenate la vârsta de 18 ani în ziarul TBO (benzi desenate în spaniolă), unde a animat personaje destul de apropiate de viitoarea familie Césarin. Foarte repede, Arnal a devenit un artist de renume în Spania, desenând pentru KKO , Pocholo , unde a creat „Top le chien” (un strămoș al lui „Pif”).
În iulie 1936, s-a alăturat armatei republicane, luptând împotriva trupelor lui Franco până la înfrângerea din februarie 1939. Forțat să fugă, a fost arestat de poliția franceză și închis în lagărul de concentrare din Argelès. A servit apoi în lagărele din Saint-Cyprien și apoi din Agde, unde s-a alăturat Companiilor de Muncitori Străini.
Arnal la Mauthausen
Fugind de germani și întors de Elveția, a fost luat prizonier și deportat la Mauthausen pe 27 ianuarie 1941. A trăit în iad acolo până pe 5 mai 1945, când a fost eliberat de Divizia 11 Cavalerie americană. Un om distrus și bolnav s-a prezentat la redacția săptămânalului Vaillant , unde și-a publicat primele desene în ianuarie 1946, propunând prima planșă din „Placid și Muzo” în numărul 56 din 16 mai 1946. Stilul său rotund și prietenos, inspirat din universul Disney, i-a cucerit rapid pe tinerii cititori care au îndrăgit ursul și vulpea încă de la debutul lor pe prima pagină a săptămânalului. Aveau să aștepte șase ani și sosirea „câinelui Pif” pentru a fi alungați, dar tatăl câinelui se numește tot... Arnal!
Nerecuperându-se niciodată cu adevărat după perioada petrecută în lagărul de concentrare nazist, Arnal a lucrat încet, prea încet pentru angajatorii săi, care trebuiau să-i găsească înlocuitori. La începutul anilor 1950, Arnal trebuia să producă 6 benzi zilnice din „Pif le chien”, o pagină de duminică pentru L'Humanité dimanche, o pagină din „Pif le chien” și o altă pagină din „Placid et Muzo” pentru Vaillant; ca să nu mai vorbim de coperți, ilustrații, reclame... Nu tocmai ideal pentru un om care tocmai trăise experiența lagărelor de concentrare. Dacă Jacques Nicolaou s-a dovedit a fi un succesor pe măsură pentru „Placid și Muzo”, pe care i-a animat până la dispariția lor, rămânând fidel firului narativ original, nu a fost la fel pentru „Pif, câinele”, care, de-a lungul anilor, a cunoscut ce e mai bun... și ce e mai rău!
Din 1950 Pif a inceput sa fie desenat si de MAS - Roger Masmontiel. El avea să producă peste 13.000 de benzi până la pensionare. El a fost cel care, de la intrarea personajului în Vaillant, a secundat și apoi a asigurat producția completă a paginii care a devenit o pagină dublă în 1956.
Poate mai mult decât Arnal, Roger Mas îi conferă adevărata sa identitate lui „Pif”, ocupându-se de glume, energizând antagonismul dintre Pif și Hercule, construind cu dragoste atmosfera rurală în care evoluează personajele sale. Sub creionul lui Mas, „Pif” devine vedeta incontestabilă a ziarului Vaillant, până la punctul de a împinge redacția să schimbe numele ziarului, care devine Vaillant, le journal de Pif cu numărul 1038 din 4 aprilie 1965, înainte de a prelua titlul de Pif-Gadget în 1969.
Cu această ocazie, aventurile câinelui Pif trec de la două la patru pagini. Din nou, Roger Mas este cel care îl creează pe „Pifou” în numărul 684 al revistei Vaillant din 12 iunie 1958. Fiul natural al lui Pif, cățelușul ale cărui singure cuvinte sunt - după o oarecare ezitare - glop-glop, devine foarte repede la fel de popular ca ceilalți membri ai familiei Césarin. În ciuda acestei noi descoperiri, care îmbogățește universul imaginat de Arnal și deja mult transformat de remarcabila sa operă, Roger Mas este din ce în ce mai puțin tolerant față de obligația impusă de redacție de a indica mențiunea „după C. Arnal”. Această mențiune permite managerilor săptămânalului să plătească drepturi de autor lui Arnal, care, epuizat și bolnav, lucrează din ce în ce mai puțin. Dorind să zboare pe cont propriu, Mas își abandonează munca pentru „Pif” în Vaillant în 1967 (numărul 1143), livrând de acum înainte pagina săptămânală a „Pifou” și apoi crearea „Léo bête à part”. În L'Humanité și L'Humanité dimanche , el va continua aventurile lui Pif fără a modifica vreodată conceptul. Din păcate, nu este cazul în Vaillant ...
Pif nu se mulțumește să fie vedeta incontestabilă a revistei Vaillant și L'Humanité, ci este și eroul altor reviste si albume care îi poartă numele. În primul rând, Aventurile câinelui Pif , ale cărui coperți superbe sunt realizate de Arnal, mărturisesc măiestria grafică a designerului catalan. Din 1950 până în 1953 (12 numere), din 1954 până în 1957 (16 numere) și, în final, din 1958 până în 1967 (112 numere), această publicație oferă în principal benzile desenate publicate în L'Humanité. Mas ilustrează, de asemenea, „Memoriile lui Pif”, precum și „Noile aventuri ale lui Spoutnik”.
La începutul anilor '60 situația financiară a revistei Vaillant a devenit dificilă, anunțându-se publicarea seriei POCHE (buzunar) pentru a-i oferi oxigenul esențial supraviețuirii. Lansat pentru prima dată în decembrie 1962, Pif poche a avut un succes imediat cu formula sa de 100 de glume/100 de jocuri, care a depășit rapid 150.000 de exemplare. Sub o copertă de Mas, această publicație trimestrială (care a devenit lunară trei ani mai târziu) a retipărit inițial benzile desenate din L'Humanité în format de buzunar, apoi a oferit noi glume, majoritatea desenate de Louis Cance, până când titlul a dispărut la numărul 321 în 1992.
La Vaillant, un nou artist a apărut în iunie 1967: Louis Cance, a cărui semnătură va trebui să aștepte câțiva ani înainte de a apărea. Născut în Cantal (unde locuiește și astăzi) în 1939, Louis Cance, după ce a început în presa populară („Red Devil” în Johnny Texas ), a colaborat cu Lisette , Record , Amis-Coop... înainte de a se alătura lui Vaillant , unde i s-a oferit readucerea „Pif le chien”, în timp ce Arnal livra ocazional o poveste inedită. Pasionat de benzi desenate, Louis Cance a animat revista Hop! timp de patruzeci de ani . Apropiat de Arnal, stilul său a devenit mai personalizat de-a lungul anilor, fără a găsi rotunjimea bunăvoință a lui Mas. La început, Pif și Hercule își continuă aventurile în cadrul familiei Césarin, din păcate fără popularul Pifou pe care Mas l-a luat cu el pentru a-și anima propriile glume.
Dacă februarie 1969 a marcat sosirea lui Pif-Gadget , din păcate, a marcat și dispariția lui Tonton, Tata și Doudou din lumea aventurilor lui Pif. Câinele și pisica aveau să trăiască de acum înainte ca locuitori ai orașului, să călătorească prin lume și să devină mai umani. O eroare fatală, datorată unei echipe editoriale care credea că copiii din epoca gadgeturilor erau deranjați de acești eroi din alte vremuri. O abordare curioasă, având în vedere că ziarul tocmai își luase ca titlu numele acestui erou presupus demodată. Era cam ca și cum le-ai cere autorilor cărții „Boule et Bill” să-i mute într-o clădire socială sau „Lucky Luke” să călătorească în spațiu. Louis Cance a trebuit să aștepte până în 1971 pentru a putea în sfârșit să-și semneze numele pe cele cinci pagini săptămânale impuse de la noua formulă, povești ale căror scenarii au fost scrise de Patrice Valli, Jean-Marie Nadaud și Christian Godard.
Ideea creării unui atelier „Pif” a fost în aer încă de la nașterea Pif Gadget , dar va dura câțiva ani până când acesta va deveni realitate. Michel Motti, născut în 1934, este responsabil de managementul său, înconjurat de doi tineri designeri talentați: Yannick (Hodebert), care a animat ulterior cu succes gagurile Hercules, și Jacques Tabary, fratele designerului „Iznogoud”. De-a lungul anilor, echipa a crescut cu François Corteggiani, François Dimberton, Rachid Nawa, Clod (Onești), Giorgio Cavazzano, Totaro, Luciano Gatto, Carmen Levi, Cober, Scott… Au apărut noi parteneri, buni sau răi: Doctorul Kifelkloun, Pamela, Krapulax, Profesorul Belpomme… și chiar Tonton, Tata și Doudou, restilizați în mod ciudat, care au încercat o scurtă revenire la mijlocul anilor 1980.
Pif, un erou din țara noastră, interpretat de un artist de benzi desenate, și-a pierdut treptat identitatea în timpul acestei desfrâuri a autorilor însărcinați să-l transforme într-un nou „Mickey Mouse”. Presa franceză de benzi desenate comuniste a privit întotdeauna cu curiozitate spre Statele Unite în materie de benzi desenate.
In 1989 a fost lansata si seria de desene animate "Pif et Hercule" - 130 de episoade
Ziarul și-a multiplicat formulele, fiecare mai hazardată decât precedenta, până în acea zi neagră din ianuarie 1994, când Pif-Gadget a dispărut de pe chioșcurile de ziare după ce a fost cumpărat de un antreprenor în construcții. „Câinele Pif” a murit odată cu el, prea zdruncinat în ultimii ani ai vieții sale pentru a le lăsa cititorilor vreun regret.
În iulie 2004, fanii Pif-Gadget au fost surprinși să-l găsească disponibil la chioșcurile de ziare locale. A fost publicat lunar de L'Humanité , cu François Corteggiani în funcția de redactor-șef bine intenționat. Această revistă copioasă oferă povești complete, inclusiv aventurile câinelui Pif. Pif este mereu flancat de Hercule, desenat de Chicco (alias Bernard Ciccolini), cu un stil departe de cel al creatorului său. Olivier Fiquet, Fourneuf și René Mazyn se succed, multiplicând stilurile și temele, ca și cum noua echipă editorială nu și-ar fi învățat lecția. Pif-Gadget a murit a doua oară în decembrie 2008. mai multe despre asta [aici]
O mică speranță la François Corteggiani, confruntat din nou cu personajul, care din 2013 a reînviat banda desenată zilnică în paginile L'Humanité , semnându-l pe Kort . O încercare interesantă oferită prin culoare și reconectare cu originile personajului.
Viața haotică și moartea anunțată a lui „Pif le chien” mărturisesc o adevărată harababură, orchestrată de o succesiune de pseudo-editori din lumea politică care, în câțiva ani, au distrus munca echipei inițiale a săptămânalului Vaillant . La aceasta trebuie adăugată o politică abracadabră de gestionare a albumelor. O duzină de edituri, o alegere curioasă de material care nu include opera lui Roger Mas, autorul care a permis „Pif”-ului lui Arnal să crească.
articolul original de Henri Filippini [aici]
Completare articol/continuare istorie Pif:
In perioada 2015-2017 Pif prinde din nou viata intr-o noua formula cu 192 de pagini si aparitie trimestriala: Super Pif, dar din pacate si aceasta publicatie se opreste dupa 9 numere. Le gasiti pe toate [aici]
In paginile acestei reeditari a revistei Pif, autorul roman Mircea Arapu semneaza episoadele cu Placid et Muzo si mai tarziu chiar episoadele cu Pif. Mai multe [aici] "Povestea lui Mircea Arapu desenatorul lui Pif"
In 2020 se lanseaza Pif Le Mag, cu o primire nu foarte calduroasa din partea fanilor, si continua sa apara pana in prezent.
Reprezentare deloc fericita cu care s-a lansat Pif le Mag
In iunie 2025 apare albumul de 64 de pagini "Itineraire d'un chien rouge" de Rich (Richard Di Martino)
"Pif se înrolează în Războiul Civil Spaniol, luptând împotriva fascismului și nazismului. Deportat la Mathausen, este eliberat și apoi se stabilește în Franța pentru a deveni caricaturist pentru copii. O biografie a lui Arnal, tatăl câinelui Pif, interpretat de Pif!"
Vineri 17 octombrie ora 18:30 se verniseaza expozitia "Pif o aventura in Romania" la galeria "Maeștrii Ilustrației și Filmului de Animație - MIFA". Expozitie conceputa de Dodo Nita. Afis semnat Mircea Arapu, mai multe [aici]
