| afisul creat de Flaviu Pop |
Micutul orasel Leskovac din sudul Serbiei a devenit pentru cateva zile capitala benzii desenate balcanice si nu numai, o data cu editia nr. 27 a Balkanska Smotra Mladih Strip Autora - care se traduce in "Intalnirea tinerilor autori de benzi desenate din Balcani".
![]() |
| Autori, scenaristi si editori de benzi desenate participanti la festival |
Festivalul are loc in centrul cultural al orasului, unde de altfel isi are sediul (in mansarda) si Scoala de Benzi Desenate "Nikola Mitrovici Kokan" condusa de scenaristul si profesorul de benzi desenate Marko Stojanovic, care e de asemenea si organizatorului evenimentului care aduce la un loc autori, editori si organizatori de evenimente din lumea benzilor desenate in primul rand din fosta Yugoslavia - Serbia, Bosnia, Slovenia, Croatia si Macedonia, plus alte tari din zona Balcanilor cum ar fi Grecia, Romania, Bulgaria, Ungaria dar si alte tari ca Turcia, Rusia, Belgia si de-a lungul timpului, multe multe altele.
Deschiderea festivalului este intotdeauna momentul cel mai aglomerat si animat de autori care deseneaza live in timp ce oficialitatile se intrec in discursuri si se impart premii si diplome in blitzurile presei locale. Expozitiile se intind pe 2 etaje ale centrului cultural: parter + etajul 1, dar si alte 2 locatii: biblioteca si muzeul orasului, unde au fost gazduite cate o expozitie si cate un eveniment de deschidere a expozitiilor respective iar programul a fost plin de prezentari si discutii, toate desfasurandu-se in mansarda neincapatoare a centrului cultural:
La Muzeul orasului Leskovac a avut loc expozitia de banda desenata istorica a autorilor din Bulgaria:
iar la biblioteca expozitia "Dracula in benzi desenate" a albumului cu acelasi nume creat de 47 de autori si echipe de autori din Romania dar si o echipa scenarist-desenator: Marko Stojanovic din Serbia si Milorad Vucanovic Maza din Bosnia, album editat de Muzeul Judetean de Istorie Brasov si lansat anul acesta la Bucuresti.
Tot la biblioteca dar in vitrina dinspre exterior a fost gazduita o expozitie cu totul deosebita: lucrari originale semnate chiar de autorul sarb Nikola Mitrovici Kokan (1933 - 1997) cel care a infiintat scoala de benzi desenate din Leskovac care acum ii poarta numele:
Asa cum multi dintre participanti au remarcat: Leskovac e cel mai bun loc pentru networking - pentru cunoscut oameni din domeniu, pentru schimb de experienta si impartasit idei, mai ales ca tarile participante au piete de banda desenata cat de cat asemanatoare, mai mici sau mai mari, dar toate au in comun oameni pasionati care incearca sa dezvolte si sa promoveze proiectele lor de banda desenata, sa extinda comunitatile de autori, sa creasca publicul cititor de benzi desenate, sa promoveze si sa faca cat mai interesante si atractive evenimentele si expozitiile de banda desenata - unele complet independente si autofinantate, altele cu bugete de la diverse institutii sau programe culturale.
| Nikos, organizatorul Comic and Play din Thessaloniki, Grecia |
| autori si editori din Bulgaria |
| autori, editori si scenaristi din Macedonia |
| autori din Serbia, Ungaria, Rusia, Bosnia care lucreaza pentru mari edituri internationale |
| autoare de benzi desenate intr-o discutie despre crearea unei retele de autoare din Balcani |
De cativa ani, Romania e nelipsita de la Leskovac, iar anul acesta a fost reprezentata de autorii Szilvia Borbely si Octav Ungureanu si Nicolae Pepene in calitate de editor al albumului "Dracula in benzi desenate" si director al Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brasov.
Szilvia Borbely, printre altele si autor al uneia din cele 47 de povesti din "Dracula in benzi desenate", a participat la Leskovac la o discutie despre reprezentarea femeilor in banda desenata si a luat premiul "Second best young comic book artist from Balkans". Felicitari!
![]() |
| Szilvia Borbely alaturi de alti premianti ai festivalului si Marko Stoianovici |
![]() |
| alti premianti ai festivalului |
Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judetean de Istore Brasov si directorul Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brasov, a tinut si o conferinta cu tema Dracula si diversele perspective in care a fost interpretat personajul in banda desenata de la personalitatea istorica reala a lui Vlad Tepes pana la mitul Dracula si imaginea de la Hollywood. "Dracula in benzi desenate", editat de Muzeul Judetean de Istorie Brasov este primul album de benzi desenate din Romania dedicat acestui subiect, cel mai mare album colectiv de banda desenata romaneasca (47 de autori sau echipe de autori) si cel mai voluminos (252 pag desenate special pt acest proiect) - doborand recordurile stabilite de un alt proiect al Muzeului Judetean de Istorie Brasov - "Istorii din '89 in bezi desenate"
| Premiul CAN FOR BALKANS |
Si subsemnatul, Octav Ungureanu, autor de benzi desenate, editor RevistaCOMICS.ro si organizator Bucuresti ComicsFest invitat in calitate de autor si unul dintre coordonatorii albumului "Dracula in benzi desenate". Multumesc Muzeului Judetean de Istorie Brasov pentru aceasta oportunitate.
In Leskovac am tinut si o prezentare intitulata "Romanian Comics Today" si chiar ma simt super onorat ca am putut sa reprezint si sa prezint banda desenata romaneasca la Balkanska smotra mladih strip autora din Serbia in fata unei audiente de autori si editori din Macedonia, Serbia, Bulgaria, Grecia, Slovenia, Ungaria, Belgia si probabil si alte tari. Am prezentat cele mai nou aparute albume (imi pare rau ca nu am putut sa car prea multe dupa mine) cu accent pe "Dracula in benzi desenate" dar si "Au fost langa noi... 12 povestiri despre Holocaustul din Romania" si cele 11 expozitii din tara si 2 peste hotare, am vorbit despre cei mai activi autori de pe piata din Romania, dar si cea mai harnica editura la capitolul traduceri - Grafic, am prezentat evenimentele de la noi, de la Brasov pana la Bucuresti, dar si Masterclass-ul de Benzi Desenate Istorice organizat de Muzeul Judetean de Istorie Brasov si taberele de benzi desenate pe care am placerea sa le coordonez la Scoala Evrika. Trebuie sa recunosc ca m-am laudat cu trofeele Bucuresti ComicsFest (celelalte festivaluri si saloane prezentate in mansarda din Leskovac ofera in mare parte diplome) dar si cu evenimentul in sine, mai ales editia de anul trecut, si cu singurul, fie el si micut dar la fel de independent, festival dedicat copiilor - Kids ComicsFest si revistele intregi desenate de copii incepand cu varsta de 5 ani - celelalte tari concentrandu-se mai mult pe adolescenti si tineri. Sincer, chiar cred ca am facut o impresie buna, nu doar pentru ca am avut o prezentare profi sau pentru ca sunt chipes, dar din ce am vazut in prezentarile celorlalte tari, Romania chiar are o activitate din ce in ce mai bogata si diversa in domeniul benzii desenate, chiar daca la numarul de autori autohtoni inca stam foarte prost dar vin din urma generatiile urmatoare, si ma bucur ca pot sa pun si eu umarul la asta!















No comments:
Post a Comment