Tuesday, August 14, 2018

Enigma Otiliei in benzi desenate


Lansare “ENIGMA OTILIEI” în benzi desenate
la Casa Filipescu-Cesianu

Muzeul Vârstelor, găzduit de Casa Filipescu Cesianu, vă invită să redescoperiți, la 80 de ani de la prima apariție, unul din îndrăgitele romane semnate de George Călinescu - “Enigma Otiliei” într-o nouă interpretare: cea a benzilor desenate. Dacă în 1972 regizorul Sergiu Nicolaescu a dat viață romanului realist într-un film artistic, autorul Mihai Ionuț Grăjdeanu (desenator “Istoria alternativă a Literaturii Române în benzi desenate”) se apropie acum de tinerii cititori îndemnându-i să descopere, prin intermediul benzilor desenate, personaje românești, cu poveștile lor inedite.

“Comics Didactic” volumul 2, cuprinde romanul “Enigma Otiliei” transpus în pagini de bandă desenată păstrând textul original.

Lansarea va avea loc pe data de 21 august 2018, ora 18:00, la Muzeul Vârstelor – Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei nr. 151, București.

Evenimentul organizat de Muzeul Municipiului București va marca închiderea “Salonului BD – Povești din București în benzi desenate”, ajuns anul acesta la cea de-a V-a ediție.

Oare cine nu a văzut o piesă de teatru sau un film artistic adaptat după clasicii literaturii române? Dar o bandă desenată cu personaje precum Farfuridi, Tipătescu sau Felix și Otilia? Autorul de benzi desenate Mihai Ionuț Grăjdeanu a demarat în anul 2012 un proiect educaţional numit “Comics Didactic”. Volumele “Comics Didactic” transformă lectura în plăcere, iar personajele din operele literare românești pot deveni acum la fel de ȋndrăgite și populare precum eroii de bandă desenată din literatura universală.

Autorul, Mihai Ionuț Grăjdeanu (n. 1987), autor prolific de bandă desenată si romane grafice, este implicat în multiple proiecte editoriale, precum „Legendele Dacilor” si "Comics Didactic". Participă la expoziții personale și de grup în țară și peste hotare. În 2016 a reprezentat România la Festivalul Internațional de Benzi Desenate din Bruxelles, Belgia. În 2017 a reprezentat România la Salonul de Benzi Desenate din Veles, Macedonia, unde a primit Premiul organizatorilor. Susține ateliere de benzi desenate în cadrul festivalurilor, în școli, muzee și teatre din întreaga țară. http://mihaibd.blogspot.com/

Mai multe detalii despre “Comics Didactic” https://web.facebook.com/groups/1822827498001986/

Tuesday, July 31, 2018

SCREAMS HEARD 'ROUND THE WORLD (2018) Anthology


After the incredible anthology “Tales From The Public Domain” in 2017, HellCat Press is back with their latest project “Screams Heard ‘Round The World”. Like last year we’re happy to be among the talented authors in the book.
This year our editor – the ambitious Lindsay Moore decided to make the book international. "Screams Heard 'Round the World," features the work of writers and artists from around the world. For this anthology, the contributors take a myth or legend about a monster from a non-American country and craft a story inspired by it. This anthology has something terrifying for everyone.
All who want to support this amazing book can check out the official Kickstarter campaign: https://www.kickstarter.com/projects/895667168/screams-heard-round-the-world






Monday, July 16, 2018

Salon BD BRasov - Romania 100 in benzi desenate


Salon BD România 100 este un salon de bandă desenată cu tematică istorică, organizat la Brașov, în perioada 4-7 octombrie 2018. Tema salonului este ROMÂNIA 100 ÎN BENZI DESENATE (istoria României în perioada 1918 – 2018). 

În perioada 14 iulie – 03 septembrie 2018 se primesc aplicații de înscriere din partea artiștilor debutanți și profesioniști, autori de bandă desenată. Artiștii interesați trebuie să anunțe până la data de 1 august 2018 subiectul ales (vezi atasament PORTOFOLIUL DE SUBIECTE ISTORICE:).

Dintre artiștii selectați, 5 artiști vor fi invitați să participe la salon având costurile deplasării (transport, cazare și masă) acoperite de organizatori și un onorariu de 1.000 lei brut.


Proiectul este organizat de Asociația Forums, Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Postmodernism Museum.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiect cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.
Partner media: Modernism.ro

Facebook: Salonul de Bandă Desenată Brașov 

Friday, July 6, 2018

Tuesday, July 3, 2018

Out Works At "Balkanska Smotra Mladih Strip Autora" Leskovac 2018

The hot summer of 2018 started with one of the most important events for the comics art in the Balkans and Europe - The 20th Balkanska Smotra Mladih Strip Autora, Leskovac/ Serbia (June 29th-July 1st 2018). For the 9th consecutive year we showcased our comics strips and illustrations at the festival. balkanskasmotra.blogspot.com

Monday, July 2, 2018

Benzi desenate... in 5 minute!

Benzi desenate... in 5 minute! Descopera evenimentele Salonului BD in noul numar al ziarului Muzeului Municipiului.
Mai multe detalii https://www.facebook.com/events/235671240518797/


Sunday, June 24, 2018

Clubul de benzi desenate Rasnov

DIPLOME si premii .... pentru cei care au participat la activitatile Clubului de benzi desenate Rasnov la aceasta editie a Jocmania! Felicitari! Va asteptam si la Festivalul de Film si Istorii Rasnov

 Mai multe imagini pe Club de benzi desenate RASNOV




Thursday, May 31, 2018

"Spring Book Fair" 2018 Sofia/ Bulgaria

The “Spring Book Fair” 2018 Sofia, Bulgaria takes place at the National Palace of Culture’s park (May 29th - June 3rd). You can visit our publisher Ergo’s space at tent A, stand A8. In the rich palette of books, events, and guests, you can find our comics album “IMAGINARIUM”. We invite all bookaholics to this celebration of literature!



Thursday, May 17, 2018

Aleea Artistilor @ComicCon 2018

Vedeti aici lista completa a autorilor de comics si a ilustratorilor participanti la editia 2018 a East European Comic Con: comic-con.ro/guests/#Artists

Saturday, May 12, 2018

Expo: Victor Drujiniu

Expo Victor Drujiniu @Timisoara

Precomanda

Precomandă „Asterix și cosorul de aur” de René Goscinny și Albert Uderzo [aici]

Thursday, May 10, 2018

Our "IMAGINARIUM", "European Literature Nights 2018", and an Exhibition

We’re happy to be working with our friends from “RODINA” library, Stara Zagora again. “EUROPEAN LITERATURE NIGHTS 2018” takes place on May 9. One of the themes this year is Bulgarian literature in translation. Inspired by this, together with “RODINA” library, Stara Zagora, we will offer something special at one of the locations-caffee “Avgusta” (RHM), Stara Zagora. “IMAGINARIUM FRAGMENTS” is a booklet collecting fragments from our comics published in our book “IMAGINARIUM”. “THE THIRST/ LA SED” is in the language of Cervantes-Spanish, the way it was published in Argentina. “VOICE OF SATORI/ ГОЛОС САТОРИ” is in the language of Pushkin-Russian, the way it was published in Russia. “ARROW OF TIME” is in the language of Shakespeare-English, the way it was published in the USA. “THE BRIDGE” and “REBOOT” in Bulgarian, the way they are published in our book “IMAGINARIUM”. May 9th is also the day we opened our exhibition “IMAGINARIUM FRAGMENTS OF THE BOOK” at the library. Our comics “THE BRIDGE” will be exhibited for the visitors looking for their next book to read. We donated our book “IMAGINARIUM” to the library, so it can be rented from its rich with diverse and quality literature catalog.




Wednesday, May 2, 2018

Partidul Boschetarilor din Romania

Benzi desenate de Sorina Vazelina: [link]

Monday, April 23, 2018

Happy World Book and Copyright Day

Happy World Book and Copyright Day to all who love, create, support, and crave the immense art of literature!
Here are photos of our book “IMAGINARIUM” at the bookstores “БЪЛГАРСКИ КНИЖИЦИ” and “НИСИМ”. We’re happy that our book is in bookstores filled with charisma, warmth, magic and love for books!