Tuesday, November 30, 2021

Revista Garfield

Dupa 11 ani de aparitie si distributie la nivel national, Revista Garfield, printre cele mai longevive publicatii de benzi desenate din Romania dupa 1990, si-a incheiat activitatea. Se pare ca ultimul numar a fost 131-132 aparut in noiembrie-decembrie 2020 iar in aprilie 2021 a incetat si activitatea paginii de facebook. Nu exista vreun anunt oficial, desi multi fani intreaba cand apare urmatorul numar sau ce se intampla cu abonamentele deja platite... revista era editata de Media Docs si mai tarziu Book Kidz, firme care vand si jucarii, rechizite scolare si altele... astfel incat foarte probabil ca revista nu mai merita efortul - editare, tiparire, distributie, retur totul la un pret de vanzare 12.99 ron. Revistele se pot comanda in continuare de pe site-ul bookidz.ro

Monday, November 29, 2021

Inflatie...


 Cam asa a aratat inflatia anului 1996 reflectata in pretul unei reviste de benzi desenate.

Roman grafic: DUNE

Ilustrații de: RAÚL ALLÉN și PATRICIA MARTÍN

„În adaptarea grafică a romanului Dune, Raúl Allén și Patricia Martín preiau o poveste densă căreia îi aplică nuanțe și subtext, cu ajutorul limbajului lor vizual. Casetele stabilesc clar perspectiva și geografia, punând, totodată, în valoare personajul care deține puterea într-o anumită scenă, în timp ce te conduc într-un adevărat itinerariu printr-un parc tematic, cu o intrigă SF tumultuoasă, în centrul căreia se află familii războinice și imenși viermi de nisip. Cei doi au reușit un lucru rar, făcând atractivă din punct de vedere vizual o poveste despre complicate intrigi politice.“ Eric Heisserer, scenarist nominalizat la Oscar pentru Arrival


comanda online [aici]

Sunday, November 28, 2021

revista Amintiri din copilarie

 


Revista Amintiri din copilarie a ajuns la numarul 28. Publicatia-concurs e distribuita direct in scoli, de 3 ori pe an si are multe pagini de jocuri si benzi desenate.

Saturday, November 27, 2021

Concurs de benzi desenate: "Premiile Antalis pentru cele mai frumoase benzi desenate"


 „Premiile Antalis pentru cele mai frumoase benzi desenate”, ediția 2021, este o competiție de creație grafică din cadrul „Concursului CLAR pentru Tipar”. 

Tema concursului este „Hârtia și sustenabilitatea”. Perioada de înscriere a lucrărilor în concurs este 25 noiembrie 2021 – 25 ianuarie 2022 (data limită a primirii lucrării de către organizator). Jurizarea lucrărilor înscrise va avea loc până pe 10 februarie 2022. Anunțarea câștigătorilor și gala de premiere se va desfășura în perioada 15-28 februarie 2022. 

Cea mai bună lucrare va fi premiată de juriu cu un premiu în valoare de 1000 euro. Premiul publlicului, în valoare de 500 euro, va fi decis în urma votării online a lucrărilor înscrise, afișate pe pagina concursului de pe platforma Facebook, în perioada 15 decembrie – 30 ianuarie 2022.

Juriul este format din: Laura Abrihan, consultant producție tipar; Șerban Andreescu, ilustrator și autor de benzi desenate; Radu Mihai, regizor producție film Alina Penciu, reprezentant al organizatorului, Valentin Tănase, ilustrator și autor de benzi desenate;

Cerinte: O lucrare trebuie să includă minim trei (3) pagini; O pagină trebuie să conțină minim trei (3) casete cu ilustrații.

Regulamentul complet: [aici]

Friday, November 19, 2021

Toate panzele sus!

Stiati ca seria de benzi desenate "Toate panzele sus" ilustrata de Puiu Manu, care era prieten cu autorul Radu Tudoran, a inceput cu mult inaintea indragitului serial? Prima editie a romanului a fost publicata in 1954, iar 4 ani mai tarziu Puiu Manu deja ilustra primele episoade de banda desenata "Toate panzele sus" in revista Cravata Rosie (doar 4 episoade) iar in 1972 a aparut si albumul complet de benzi desenate cu acelasi titlu, tiparit in 40.000 de exemplare. In 1977 a fost lansat binecunoscutul si mult indragitul serial. In 2010, acelasi Puiu Manu redeseneaza complet tot albumul intr-o noua editie.

[...] „Eram bun prieten cu Radu Tudoran, iubeam amândoi navigaţia cu pânze, dar când i-am propus să scrie scenariul pentru banda desenată a fost uimit: «Puiule, cum să concentrez eu 800 de pagini de roman în 30 de bandă desenată?», «Păi alege doar scenele de acţiune», i-am zis eu. «Dacă nu erai tu, nu făceam albumul Toate Pânzele Sus!», îmi va spune ulterior Radu Tudoran”, și-a amintit Puiu Manu la Brașov. Foarte puţină lume știe că au fost create trei variante ale aventurii. Cea mai cunoscută e varianta din 1972, care a apărut în 40.000 de exemplare, iar în 2010, artistul a realizat o variantă nouă, complet color. Ceea ce este cu adevărat interesant e faptul că prima variantă a apărut în 1958, în revista „Cravata Roșie”, dar, din motive încă necunoscute, serialul de bandă desenată s-a oprit după patru numere. [...]

articol complet: [Historia]

[...] Radu Tudoran își va face revenirea pe scena literară cu romanul Toate pînzele sus!, publicat în anul 1954, carte care nu a fost bine primită de critică, dar care va avea un succes uriaș la public. Studioul cinematografic București va comanda șantierului naval din Tulcea construcția goeletei „Speranța”, la care visa scriitorul, în 1968, pentru a turna filmul inspirat de roman, atât de cunoscut astăzi, „Toate pînzele sus!”. [...]

articol complet: [link]


Tuesday, November 16, 2021

Ah, BD! - QUARTER Anthological

Antologie AH!BD cu benzi desenate romanesti in limba engleza de Sandu Florea, Viorel Pârligras, Tudor Popa, Adrian Barbu, Cristian Păcurariu, Victor Drujiniu, Cristian Loghin, Daniel Rizea, Daniel Horia, Cătălin Gospodin și mulți alții. Albumul se poate comanda la syndicart.promotion[arond]gmail.com


mai multe [aici]

Sunday, November 14, 2021

Sapiens - Stalpii civilizatiei

Editura Polirom anunță volumul 2 din Sapiens. O istorie grafică, Stâlpii civilizației de Yuval Noah Harari, David  Vandermeulen, Daniel Casanave.

Saloane si festivaluri de benzi desenate in Romania

Am strans la un loc toate evenimentele mari (saloane si festivaluri, comicsfest-uri si comiccon-uri) dedicate benzilor desenate in Romania din 2006 incoace (deci fara expozitii punctuale, fie ele si expozitii de grup). Gasiti toate afisele [aici]

Evenimentul BD cu cea mai lunga traditie si cele mai multe editii este cu siguranta Salonul International al Benzii Desenate de la Constanta, organizat de Dodo Nita, cel mai vechi promotor al benzii desenate in Romania. Salonul a avut editii si in alte orase ca Bucuresti, Craiova, Brasov si altele, cel mai mare fiind cel din 2006 de la Sala Dalles din Bucuresti, altfel, locul traditional de desfasurare a evenimentului a fost Muzeul de Arta din Constanta, unde, prin intermediul Aliantei Franceze din Constanta, organizatorii au reusit de-a lungul timpului sa invite multi autori din spatiul franco-belgian dar si cei mai multi autori romani din "vechea garda". Salonul si-a intrerupt deocamdata activitatea si nu se stie cand si daca va mai fi reluata...

In 2010, a avut loc prima editie a Salonului European de Banda Desenata, organizat de centrele culturale europene din Bucuresti sub umbrela ICR si EUNIC, au fost 5 editii in 7 ani, gazduite de Teatrul National Bucuresti, Muzeul National de Arta Contemporana, FotoAnexa (un alt spatiu al MNAC) sau Rezidenta Scena9, fiecare tara participanta organizand expozitii, lansari si aducand autori de benzi desenate. Prima editie a salonului a gazduit si lansarea Istoriei Benzii Desenate Romanesti (Dodo Nita, ed. Vellant) si decernarea premiilor Sandu Florea, atragand un public foarte numeros si marcand relansarea benzilor desenate romanesti! Nu se stie daca va mai fi reluata aceasta serie de evenimente.


In 2012, profitand de coagularea unui grup de autori in jurul Revistei COMICS, are loc prima editie a Bucuresti ComicsFest, numarand 6 editii pana acum, evenimentul a crescut de la an la an: primele 3 la Galeria SaintINK din centrul istoric si cea mai recenta si mai mare la ComicsClub. Organizat de Octav Ungureanu, Bucuresti ComicsFest ar putea fi apreciat ca fiind cel mai variat si bogat ca activitati, avand pe langa obisnuitele expozitii, lansari si ateliere si standuri de autori si edituri, sesiuni de live drawing, animatii, cosplay si mai nou Premiile Bucuresti ComicsFest, iar organizatorul promite sa continue seria evenimentelor si dezvoltarea conceptului de comicsfest, care, apropo, s-a plimbat si la Iasi, cu denumirea de Iasi ComicsFest


In 2013 a avut loc prima editie de East European Comic Con, destul de timid intr-o locatie nu foarte ofertanta: Palatul Copiilor... dar EECC a devnit rapid si incontestabil cel mai mare eveniment de geek culture din Romania, mai ales o data cu mutarea intr-o locatie foarte mare ca Romexpo si atragerea unor sponsori de calibru. La ComicCon se gasesc an de an si Aleea Artistilor, standuri ale editurilor si magazinelor de benzi desenate cat si panel-uri cu tema benzilor desenate chiar daca marea majoritate a vizitatorilor e mult mai interesata de actorii invitati si competitiile de cosplay sau videogames decat de scena locala de benzi desenate. Au fost si alte editii ca Ice ComicCon sau Transilvania ComicCon si se pare ca de acum incolo organizatorii isi vor indrepta atentia catre Cluj, in detrimentul Bucurestiului, Romexpo practicand costuri nejustificat de mari.


Incepand cu 2013 au avut loc 7 editii ale Salonului International de Benzi Desenate Sibiu, organizate de Asociaţia de prietenie "Ille et Vilaine - Sibiu", Muzeul Astra si Francois Montier (care a introdus pe scena locala concepte ca meciul de benzi desenate). Locatia din centrul Sibiului a fost un avantaj al salonului, atragand multi vizitatori dar si autori din tara si cativa din strainatate. Nu se stie daca se vor mai tine noi editii.


Pe modelul saloanelor de la Constanta si Sibiu, in 2015 a avut loc Salonul Benzii Desenate de la Craiova, organizat de entuziastul editor al revistei Abatia - Bogdan Ciocanea. Din pacate a fost o singura editie. Tot o singura editie a avut si festivalul de benzi desenate de la Targu Mures (2012), despre care nu prea se gasesc informatii...



Palatul Sutu si Casa Cesianu din Bucuresti au gazduit incepand cu 2014 mai multe editii a Salonului BD "Povesti din Bucuresti in benzi desenate" a carui editie din 2020 a fost atat in Bucuresti cat si in Targoviste si Sighisoara, ocazii cu care organizatorul Mihai Grajdeanu tine si ateliere pentru copii si diverse concursuri. Editia din 2021 s-a transformat in Festivalul Povestiri Istorice in Benzi Desenate la Muzeul de Istorie din Bucuresti.


In 2018 Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judetean de Istorie Brasov, a mers la risc si a organizat prima editie a unui eveniment bd dedicat exclusiv benzilor desenate istorice - Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brasov - din cate se stie singurul de acest gen din Europa! Organizat in parteneriat cu Asociatia Forums (coordonator Ioana Schiopu) si cofinantat de Consiliul Judetean Brasov, evenimentul a crescut an de an, culminand cu editia 2021 devenita internationala, tema de anul acesta "Frica in istorie" atragand 42 de autori din 6 tari in cadrul concursului international adresat autorilor profesionisti dar si sute de tineri 12-17 ani in cadrul concursurilor national si judetean. In fiecare an, Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brasov organizeaza si ateliere de benzi desenate iar expozitiile outdoor raman pe pozitii cateva luni in locatii centrale din Brasov - Piata Sfatului si Parcul Eroilor, dupa care sunt itinerate prin tara - expozitia "Eroii care au facut istorie" a editiei din 2020 plimbandu-se la Bucuresti, Baia Mare, Cluj, Craiova si alte orase, fiind foarte probabil expozitia ce s-a bucurat de cel mai numeros public din Romania.
 

Un lucru inedit este faptul ca in urma fiecarei editii se tipareste un catalog cu toate lucrarile de la concurs - adevarate albume de benzi desenate istorice:

In concluzie, avem saloane, festivaluri, comic con-uri si comicsfest-uri, fiecare cu specificul lui in functie de buget si viziunea organizatorilor, dar si de autorii care participa iar an de an "capitala benzii desenate" s-a mutat la Constanta, Bucuresti, Sibiu sau Brasov.

Tuesday, November 9, 2021

Revista COMICS 43 (noiembrie 2021)


Revista COMICS nr. 43 aduce la un loc cateva proiecte foarte interesante de benzi desenate! Intai de toate prezinta o scurta cronica a Festivalului International de Benzi Desenate Istorice Brasov 2021 si 3 dintre lucrarile facute special pentru acest eveniment: Xenia Pamfil, care semneaza si coperta, Octav Ungureanu si Valentin Ionescu, fiecare reprezentand cate o interpretare diferita a temei FRICA IN ISTORIE. Revista continua apoi cu cateva pagini din seria de benzi desenate DIGITAL de Flaviu Pop, Rich Watkin si Zaky Hnana, un preview din DUMINICA PIERDUTA de Ileana Surducan si din cel mai nou roman grafic romanesc EPOCA MEA DE AUR de Daniel Horia, ed. Grafic, iar Andreea Tatarusanu prezinta cateva pagini din proiectul sau RAZBOINICUL ZEILOR. Revista se incheie cu castigatorii Concursului National adresat tinerilor 12-17 ani din cadrul aceluiasi Festival International de Benzi Desenate Istorice Brasov 2021 si un apel deschis catre si mai micii autori (5-16 ani) pentru a trimite creatiile lor spre publicare in Revista COMICS - KIDS Edition #2

Revista poate fi citita integral si gratuit pe www.revistacomics.ro

Monday, November 8, 2021

Exercitiu de copiere:

Cea mai buna si rapida metoda de a-ti imbunatati abilitatile de desen este sa COPIEZI alte personaje/ilustratii care iti plac. Atentie! E un exercitiu! NU copiati si spuneti apoi ca e creatia voastra! Scopul e sa va imbunatatiti coordonarea ochi-mana si simtul observatiei  - cat de mari sunt formele unele fata de celelalte, cum sunt asezate, cum se imbina formele etc. Cu cat observati mai bine toate detaliile astea si le radati mai bine cu atat personajul voastru va semana mai mult cu originalul. Aici de exemplu e un exercitiu legat de cum se schimba trasaturile fetei in functie de expresie. E o metoda foarte buna de a desena atunci cand aveti CHEF de desenat dar poate nu aveti inspiratie si nu stiti ce sa desenati.

Saturday, November 6, 2021

Cele mai noi benzi desenate romanesti


Cele mai noi benzi desenate romanesti: catalogul editiei 2021 a Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov (42 de autori), "Duminica Pierduta" de Ileana Surducan, "Epoca mea de aur" de Daniel Horia, ed. Grafic, "Din subteran la suprafata" de Octavian Curoșu, Petra Dobruska si Dalesia Cozorici, "Fata Stimei Apelor" de Ileana Surducan si Benczédi Anna Júlia si "Alice in Tara Minunilor" de Alexandru Ciubotariu.


Si sa nu uitam reeditarea albumului "Ion Voda Cumplitul" de Puiu Manu, dar si "Nemuritorii" de Adrian Cocos. 

Creative bill of rights for Comics Creators

The Creator's Bill of Rights ...was written in November 1988 for a two day "Summit" of comic book artists held in Northampton, Massachusetts. [link]

Monday, November 1, 2021

Revista COMICS - KIDS edition #2


Asa cum am promis, dupa succesul primei editii Revista Comics KIDS Edition de 1 iunie, lansam un nou apel catre cei mai mici desenatori (cu varste intre 5 si 16 ani) sa ne trimita paginile lor de benzi desenate pentru un nou numar al Revistei COMICS desenat numai si numai de manutele lor!

Cerinte: pagini A4 (portrait, adica pe inaltime), poate fi desen traditional (care mai apoi sa fie de preferat scanat sau fotografiat foarte drept si fara umbre!) sau digital. Tema ramane la alegere.

Avem si premii pentru micii autori de benzi desenate: multe albume de benzi desenate de la editura Grafic, boardgames pentru copii de la Gobby by Red Goblin si doua tablete grafice One by Wacom si Intuos S de la Wacom Romania.

Asteptam lucrarile copiilor pe adresa comics@revistacomics.ro

Termen: 10 decembrie 2021

Data aparitiei revistei: 20 decembrie