Thursday, April 29, 2021

Recomandari benzi desenate pentru copii

Se intampla destul de des sa fiu intrebat de parinti ce benzi desenate pentru copii recomand asa ca m-am gandit sa le strang aici cu ceva detalii si mai ales unde se gasesc: (in ordinea crescatoare a varstei cititorilor)

Pentru cei mai mici (de la 4 ani in sus) as incepe cu Dogman, aventurile chiar amuzante ale unui super politist jumatate om jumatate catel, desenate in stilul naiv al lui Dav Pilkey, un stil cu care cei mici pot relationa, ba mai mult pot desena si ei personajele in acelasi stil, mai ales ca albumele au si instructiuni de desenat pas cu pas si chiar animatii de tip flipbook presarate pe parcursul povestii. In engleza au aparut 8 volume cu Dogman iar in romana au fost traduse deocamdata primele 3 de catre editura Grafic si se pot comanda de [aici]. Cartile cu Dogman s-au vandut in lume in peste 1.25 milioane de exemplare. Micii fani ai lui Dogman s-ar putea delecta mai departe si cu celelalte carti si personaje create de Dav Pileky (la noi se gaseste cartea ilustrata "Aventurile Capitanului Underpants": aici), cu animatia Captain Underpants sau seria animata cu acelasi nume [link] si este in pregatire si un serial animat chiar cu Dogman.


O aparitie din 2023, care e perfecta pentru prichindeii care inca nu stiu sa citeasca, dar cu siguranta se vor distra urmarind aventurile foarte foarte simpatice ale iepurasului Puf, creat de Emanuel Pavel si publicat de MiniGrafic: [link] Benzile desenate nu au text si imaginile pot fi urmarite foarte usor, dar asta nu inseamna ca doar cei mici se pot bucura de ele:


Tot celor mai mici cititori de benzi desenate se adreseaza si Oac si Tac de Amandaine Banescu [link]

Alte benzi desenate foarte bune pentru initierea celor mai mici sunt cele din colectia Prichindel de la editura Casa Radio: [aici]. Sunt titluri clasice ca Harap Alb, Greuceanu, Povestea porcului, Motanul incaltat si altele, ilustrate chiar de autori romani - Puiu Manu, Alexandru Ciubotariu, Xenia Pamfil si Ionut Popescu fiind doar cativa dintre ei. Partea interesanta e ca fiecare album e insotit de un CD audio cu inregistrarea piesei radiofonice cu acelasi titlu, iar scenariul si textele din albume urmeaza fidel replicile actorilor, ceea ce face ca povestea sa fie usor de urmarit de catre copii - aud povestea si vad desenele, nici nu trebuie sa stie sa citeasca sau sa li se citeasca!

Tot la capitolul prichindei care acum invata sa citeasca intra si seriile de benzi desenate de la editura Gama, grupate chiar pe 3 niveluri de dificultate: 1, 2 si 3


Urmatorii pe lista sunt Strumfii, simpaticii omuleti albastri creati de Peyo care au devenit un adevarat fenomen, si par sa cucereasca generatie dupa generatie, mai ales ca benzile desenate (deocamdata 8 volume in limba romana: aici) pot fi combinate si cu seria clasica de desene animate, cu NOUA serie aflata in lucru, cu animatia de lung metraj si chiar filmul  iar daca adaugam si niste figurine cu strumfi, atunci experienta e completa si cei mici se vor indragosti iremediabil de universul strumfesc de strumfistic al Strumfilor.

Tot strumfii pot fi gasiti intr-o serie special creata pentru cei mai mici cititori: [link]

Pentru fanii comic strip-urilor, adica episoade scurte de 3-4 cadre de cele mai multe ori amuzante, l-as recomanda pe binecunoscutul Garfield care se gaseste la chioscurile de ziare sub forma de revista ce apare o data la 2 luni insotita si de cate o jucarie, postere, concursuri etc sau in librarii sub forma de albume: aici. Experienta Garfield se poate completa si ea cu desenele animate si filmele cu acelasi personaj.


Tot la capitolul comic strip-uri, care sunt si amuzante si filozofice in acelasi timp, dar pe limba si intelesul copiilor, trebuie sa recomand integrala Peanuts a lui Charles Schulz [aici] despre care Umberto Eco spunea: „Lumea din PEANUTS este un microcosmos, o mică comedie umană atât pentru cititorul inocent, cât și pentru cel sofisticat.” Inainte de a citi benzile desenate, ar merita vizionata animatia The Peanuts Movie, pentru a-i familiariza pe cei mici cu personajele si mai apoi sa-i cunoasca mai bine in paginile albumului. Si tot cu aceleasi personaje exista si o serie de desene animate: [aici


Cum cei mici deja sunt fani Spongebob, cu siguranta vor aprecia si benzile desenate cu aceleasi personaje marine si aventurile lor trasnite: [aici]


Si daca le plac aventurile absurde si amuzante, atunci nu trebuie sa rateze Zgripturoiul din dulap de Luminita Alexandru si Alexandru Ciubotariu, ed Shelfie [link]


Bineinteles ca din lista de recomandari pentru copii (dar nu neaparat cei mai mici dintre ei) nu puteau lipsi Asterix si Obelix [aici] alte personaje ajunse la statutul de fenomen prin cele 39 de albume aparute pana acum (dintre care primele 3 traduse si in romana) si vandute din 1959 pana in 2017 in nu mai putin de 370 de milioane de exemplare in toata lumea! Experienta poate fi completata si cu desenele animate clasice si mai ales noile animatii ca Asterix: The Secret of The Magic Potion [trailer


Incepand cu 2023 un alt personaj clasic este preluat si tradus de Grafic - Lucky Luke, experienta care poate de asemenea sa fie completata cu filme de animatie (Lucky Luke Go West! trailer) si seriale de desene animate.

Tot editura Grafic mai are o multime de titluri de benzi desenate pentru copii, printre care si Nor de Maria si Ileana Surducan dar si traduceri care s-au dovedit a avea succes printre micii cititori din alte tari: [aici]

Serban Andreescu a ilustrat o serie de benzi desenate pentru editura Adenium ca Amintiri din copilarie si Povestiri de Ion Creanga, Castelul din Carpati dupa Jules Verne sau Fabule de La Fontaine [aici] si Pinocchio si Vrajitorul din Oz pentru editura Aramis [aici]

Un titlu clasic pentru copii care a fost adaptat in benzi desenate si tradus in romana este Micul Print [aici] si n-ar trebui sa lipseasca din libraria de benzi desenate a micilor cititori. 

Alte titluri clasice adaptate in benzi desenate si traduse in romana ca Moby Dick, Guliver, Alice in Tara Minunilor, Cartea Junglei si altele inca se gasesc in colectia Supererou: [aici]

Din libraria de benzi desenate a copiilor mai maricei nu trebuie sa lipseasca creatiile maestrului Puiu Manu: disponibile [aici], [aici], [aici] si [aici]
Cea mai noua aparitie fiind adaptarea dupa Jules Verne "Pilotul de pe Dunare" [aici]


Tot pentru copiii care stapanesc deja cititul si sunt atrasi de aventuri mai complexe si mistere, as recomanda seria albumelor Tintin traduse in limba romana de editura MM Europe. Albumele se gasesc in librarii dar se pot comanda si online [aici]. Din pacate pretul este cam piperat dar merita. Destul de reusita a fost si animatia Tintin: [trailer], de asemenea exista si o serie de desene animate cu acelasi personaj: [aici]


Tot la capitolul aventura avem si seria de benzi desenate Corto Maltese de Hugo Pratt tradusa de editura Cartea Copiilor: [link]
Mai micii si mai marii cititori in cautare de actiune si mai ales fanii supereroi nu trebuie sa rateze colectiile de albume Marvel lansate de Panini si Carrefour, "Renasterea" [aici] si "Infruntari legendare" [aici] mai ales ca sunt la un pret foarte accesibil, mai exact 20 de lei pentru nu mai putin de 200 de pagini de banda desenata cu Spiderman, Deadpool, Captain America, Ironman, Avengers si altii.
Si Libertatea a lansat seria saptamanala "Must have" de benzi desenate Marvel care se gaseste la toate chioscurile de ziare dar si online: [aici]

Fanii supereroi vor mai gasi benzi desenate pe gustul lor traduse in romana si la editura Grafic ca Batman, Superman, Watchmen, V de la Vendetta si altele: [aici]
Multe alte superhero comics, dar in limba engleza se gasesc la Red Goblin si la Antic Ex Libris

Adevarate romane grafice pentru copii sunt Iliada si Odiseea, traduse de editura Humanitas: [aici]

sau seria DUNE de la Nemira [link]. Tot la Nemira gasiti si manga in limba romana [link]

As incheia cu cea mai interesanta adaptare recenta in benzi desenate si anume "Sapiens. O istorie grafica" [aici] dupa bestseller-ul "Sapiens" lui Yuval Noah Harari in care analizeaza parcursul omenirii de la imblanzirea focului pana la revolutia inteligentei artificiale. Trailerul variantei in benzi desenate aici.


De fapt n-as putea incheia fara sa recomand totusi copiilor mai mari albumul-eveniment "Istorii din '89 in benzi desenate" in care 39 de autori romani povestesc fiecare in stilul sau ce isi amintesc sau ce i-a impresionat in legatura cu Revolutia Romana din decembrie 1989: [aici]
Si daca exista interes pentru aceasta parte a istoriei Romaniei, subiectul poate fi aprofundat cu Epoca mea de aur de Daniel Horia [link] si Goodbye Ceausescu de Romain Dutter [link]

Daca aveti completari va rog nu ezitati sa lasati un comentariu.
de Octav Ungureanu 
autor comics & ilustrator 
editor wannabe RevistaComics
organizator Bucuresti ComicsFest


Later edit: mai exista si aceasta serie de 4 titluri traduse de Bookzone si se pot comanda de aici: [link]

Monday, April 19, 2021

Dezbatere online: Banda desenata romaneasca dupa 2000

Lectoratul de franceză al Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași în colaborare cu Institutul Francez din România vă invită joi, 22 aprilie, între orele 17 - 18:30, să participați la dezbaterea "Banda desenată românească de după 2000"  moderată de Dodo Niță. Invitați: Alexandra Gold, Lucian Amarii (JUP), Daniel Danil și Octav Ungureanu. 

Detalii despre eveniment: [aici]

Înscriere gratuită:  [aici]


Tuesday, April 13, 2021

Marvel in limba romana la Carrefour


10 titluri Marvel in limba romana, au aparut in magazinele Carrefour. 

Ele se pot si comanda de aici: [link]

Saturday, March 27, 2021

Friday, March 19, 2021

A NIGHTMARE-Short Film Premiere

We are happy to share with you our experimental short horror film „A NIGHTMARE“ (2019)A girl is haunted by a nightmare, until she lives through it, succumbs to it, or is consumed by it. We invite you to watch A NIGHTMARE“ here: https://vimeo.com/380607599


Wednesday, March 17, 2021

Saturday, March 13, 2021

Benzi desenate facute de copii

 Pe 1 iunie anul acesta scoatem o editie speciala RevistaCOMICS dedicata celor mai mici desenatori. Daca ai intre 4 si 16 ani si daca iti place sa desenezi, fa o scurta poveste in benzi desenate de 1-2 maximum 4 pagini si trimite pe adresa comics[arond]revistacomics.ro pana pe 15 mai. Cele mai bune pagini vor fi publicate in RevistaCOMICS Kids Edition.

Format A4, alb negru sau color, tema la alegere. Poti desena si colora cu creionul pe hartie apoi scanezi si ne trimiti sau faci totul digital.

Pregatim si niste premii speciale pentru cele mai bune benzi desenate!

grafica de delideseneaza

Thursday, March 11, 2021

PROCLAMAȚIA DIN 1848 ÎN BENZI DESENATE @ FUNDAȚIA TÉKA, GHERLA

Dată: 15 martie – 30 aprilie Oră: 17:00 Locație: Fundația Téka, sala de conferințe + online Gherla, Mihai Viteazu 39, Jud. Cluj Pe 15 martie 2021 prezentăm la Gherla expoziția de benzi desenate intitulată Tineretul revoluáionar – Proclamația din 1848 în benzi desenate în colaborare cu Fundația Téka. Expoziția va fi vernisată online și va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii aprilie. 

Vernisajul online al expoziției va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook a Fundației Téka / Téka Alapítvány, pe 15 martie, de la ora 17.00. În martie 1848 tinerimea din Pesta și-a exprimat gândurile referitoare la reforma constituției într-o proclamație de 12 puncte. Această proclamație a fost citită în fața mulțimii conduse de PetŐfi Sándor, Jókai Mór și Vasvári Pál pe 15 martie, și tot atunci poetul Petőfi Sándor a recitat poezia sa, Nemzeti dal / Poemul național, scris special pentru această ocazie.

În 2013 artiștii Academiei Maghiare de Benzi Desenate au desenat cele 12 puncte ale acestei proclamații. În proiect au luat parte scriitorii Szabó Jenő și Bayer Antal, și graficienii Lanczinger Mátyás, Haránt Artúr, Fritz Zoltán, Felvidéki Miklós, Zsoldos Péter, Fórizs Gergely, Tálosi András, Halmi Zsolt și Csordás Dániel. Prin desenele lor artiștii reflectă asupra celor 12 puncte al revoluției din 1848. Materialul expoziției a fost pus la dispoziția Institutului Cultural Maghiar din București de Academia Maghiară de Benzi Desenate în 2014, când a fost expus simultan la evenimentele festive de 15 martie la sediul institutului din București și la Sibiu. În 2019 expoziția a fost expusă la Centrul Cultural Petőfi din București și în foaieul Teatrului Național București I.L.Caragiale, iar în 2020 a fost prezentată și la Oradea. 

Expoziția a fost realizată de Institutul Cultural Maghiar din București prin bunăvoința Academiei Maghiare de Benzi Desenate.

mai multe aici [link]

 

Monday, March 8, 2021

Tutorial: Invata sa desenezi un personaj


Character design-ul sau crearea de personaje e probabil cel mai important ingredient dintr-o poveste in benzi desenate, webcomic sau animatie etc. In acest tutorial sunt prezentati pasii recomandati in procesul de creatie si sunt valabili in orice program de grafica (atata timp cat se poate lucra pe layere)

Tutorial de Octav Ungureanu pentru cursul CUM SA FACI WEBCOMICS.