Tuesday, October 31, 2023

Istorii din '89 la Lisabona

enghlish version [here]
 
Nicolae Negura (autor), Raul (ICR Lisabona), Dinu Gindu (director ICR Lisabona), Nicolae Pepene si Ioana Schiopu (Muzeul Judetean de Istorie Brasov), Octav Ungureanu (autor), Silvia si Lorena (ICR Lisabona)

Joi, 26 octombrie, a avut loc la sediul ICR din Lisabona deschiderea expozitiei "Historias de '89 em banda desenhada", mai exact 16 povesti din "Istorii din '89 in benzi desenate" traduse in portugheza si expuse fizic, celelalte povesti in limba romana fiind prezentate pe toata durata expozitiei pe ecranul din galeria ICR. 

"Istorii din 89 in benzi desenate" poate fi considerat unul dintre cele mai importante proiecte de benzi desenate romanesti reunind lucrarile a 39 de autori sau echipe de autori - facandu-l cel mai mare album colectiv de benzi desenate publicat pana la aceasta data in Romania, este cel mai voluminos album cu ale sale 212 pagini de benzi desenate facute special pentru acest proiect si primul astfel de album dedicat evenimentelor din Decembrie 1989, lansat la Brasov pe 21 decembrie 2019 chiar cu ocazia aniversarii a 30 de ani de la  acel moment istoric.

"Istorii din '89 in benzi desenate" este un proiect finantat si editat de Muzeul Judetean de Istorie Brasov, organizatorul Festivalului International de Benzi Desenate Istorice Brasov, si a fost facut posibil de Nicolae Pepene, manager cultural si directorul Muzeului Judetean de Istorie Brasov, cel care a pariat pe promovarea istoriei prin benzi desenate, si coordonat de Ioana Schiopu, Octav Ungureanu si Alexandru Ciubotariu. Albumul se gaseste in librarii sau poate fi comandat online [aici]

Cei 39 de autori sau echipe de autori sunt: Pillowzoid, Anghel Serban, Cristian Pacurariu, Adrian Serghie, Alexandru Ciubotariu, Ana Calistru, Gabi Rusu, Ionut Popescu, Cristian Darstar, Bogdan Chelaru, Mirel Dragan, Maria Surducan, Robert Obert, Toma Alexandru si Geo Doba (scenariu), Puiu Manu si Nicolae Pepene (scenariu), Matei Branea, Cristiana Calin, Daniel Eduart Buruiana, Ileana Surducan, Alin Teodor Ivan, Octav Ungureanu, Valentin Ionescu, Xenia Pamfil, Lucian Amarii, Felix Crisan, Veronica Solomon, Daniel Danil, Giorge Roman, Viorel Pirligras, Sorina Vazelina, Serban Andreescu, Mircea Arapu, Mihai Timosenco, Vlad Forsea, Alexandra Gold, Radu Carp, Nicolae Negura, Daniel Rizea si Marian Mirescu (scenariu), Gabriel Zabava. 

La vernisaj au participat consulul Romaniei la Lisabona, d-na Ecaterina Petre, atasatul cultural al Ambasadei Romaniei, membri ai comunitatii romanesti din Lisabona - artisti, fotografi si graficieni sau oameni obisnuiti, cu totii interesati atat de subiect cat si de banda desenata romaneasca.



 Expozitia poate fi vizitata pana pe 5 decembrie la sediul ICR din Rua do Barao 10, Lisabona.

Dincolo de pregatirea evenimenului, echipa ICR Lisabona, coordonata de dl. Dinu Gindu, a pus la cale si o vizita la Amadora BD (cu lucrari originale cu Superman sau Garfield in expozitie printre altele) unde unul dintre organizatori a facut un tur ghidat divulgand detalii din istoria si organizarea acestui eveniment aflat la editia nr 34 - cel mai mare festival de benzi desenate din Portugalia.


Tot ICR Lisabona a aranjat si o intalnire a echipei din Romania cu redactorul sef al Diario de Noticias, cel mai vechi si printre cele mai importante ziare din Portugalia, dl Leonidio Paulo Ferreira fiind foarte interesat de subiectul abordat in "Istorii din '89 in benzi desenate" 
Later edit: Articolul din Diario de Noticias [aici]

Octav Ungureanu
autor comics & ilustrator
editor Revista Comics
organizator Bucuresti ComicsFest

No comments:

Post a Comment