Showing posts with label Bucuresti ComicsFest. Show all posts
Showing posts with label Bucuresti ComicsFest. Show all posts

Thursday, September 26, 2024

Bucuresti ComicsFest 2024


Peste 40 de proiecte de comics, bandă desenată sau webcomics în expoziție, 30 de participanți la Aleea Artiștilor, 3 edituri, ateliere, prezentări, întâlniri cu autori de benzi desenate și autografe, animații, sesiuni de live drawing, desene mari pe pereți, figurine, caricaturi și celuloide originale din animații și bineînțeles Premiile București ComicsFest. Cam așa a arătat weekend-ul 7-8 septembrie la Comics Club. Mulțumim vizitatorilor și tuturor celor implicați în cel mai tare eveniment dedicat benzii desenate din România!

Video de Ovidiu Udr

Sunday, September 15, 2024

Premiile Bucuresti ComicsFest 2024

 

In 2019 cand am lansat Premiile Bucuresti ComicsFest am vrut sa semnalam cele mai importante contributii la dezvoltarea benzii desenate romanesti iar acum a venit si momentul unui trofeu. Si ce personaj mai potrivit decat Golan Duck, mascota editiei de anul acesta. Bineinteles ca maestrul Puiu Manu a fost primul caruia ne-a facut placere sa inmanam acest premiu sub forma de diploma in 2019 si acum si trofeul Bucuresti ComicsFest pentru intreaga cariera de 67 de ani in acest domeniu, Puiu Manu publicand prima sa banda desenata cu titlul  "Comoara lui Montezuma" in 1957 in revista "Cravata Rosie". La multi ani si multa sanatate ii uram si noi cu ocazia implinirii varstei de 96 de ani!

Premiile Bucuresti ComicsFest categoria KIDS Comics (sub 18 ani) au mers la 5 copii foarte talentati si activi pe mica scena a benzilor desenate romanesti! In ordinea varstei: Delia Ungureanu pentru revista CrocoMatilda lansata la varsta de 7 ani, Ingrid Dijmarescu pentru benzile desenate si fanart-ul cu personaje romanesti, Clara Pamfil pentru CatGirl si MuscaIoan Scutaru pentru SockMan si Teodor Papuse care pana la varsta de 15 ani deja a castigat de 4 ori concursul national de la Festivalul International de Benzi Desenate Istorice Brasov. Ii invitam pe toti dar si alti copii pasionati de benzi desenate in iunie 2025 la KIDS ComicsFest cu cele mai noi creatii ale lor!


Foarte indragita ilustratoare de carti pentru copii, Diana Tivu a ales sa faca pasul spre banda desenata cu albumul "Cozonacei cu stafide" publicat anul acesta de Editura Frontiera asa ca a fost mai mult decat potrivita pentru Premiul Bucuresti ComicsFest pentru debut! Asteptam urmatoarele si urmatoarele albume de benzi desenate!

Premiul Bucuresti ComicsFest pentru cel mai bun album de benzi desenate pentru copii a mers la Emanuel Pavel pentru "Lumea magica a lui Puf" publicat de MiniGrafic in 2023:

Premiul Bucuresti ComicsFest pentru cea mai buna editura de benzi desenate pentru copii a mers bineinteles la MiniGrafic pentru zecile de albume publicate in ultimii ani printre care tot mai multe desenate de autori romani!

Premiul pentru cea mai buna banda desenata independenta a fost primit de Pillowzoid adica Bogdan si Stefan Buturuga pentru revista "Tales off the script" publicata pe cont propriu in 2023:

Autor de benzi desenate cu state vechi, Serban Andreescu publica printre primele albume de benzi desenate dupa 1989 si nu s-a mai oprit de atunci! Chiar acum lucreaza la reeditarea primei sale serii de benzi desenate "Aventurile unui ninja". Ne bucuram ca l-am avut alaturi de noi pe Serban Andreescu si ne-a facut mare placere sa-i oferim Premiul Bucuresti ComicsFest pentru intreaga cariera!

Premiile sunt acordate din partea Bucuresti ComicsFest - organizator Octav Ungureanu, in urma consultarii pretioase cu Eduard Pandele si Alexandru Ciubotariu

Friday, August 23, 2024

Bucuresti ComicsFest 2024


Pe 7 si 8 septembrie Bucuresti ComicsFest strange la un loc cat mai mult din ce inseamna comics si benzi desenate in Romania: in expozitie vor fi prezentate cele mai noi proiecte, Aleea Artistilor, standuri edituri si colectionari de benzi desenate dar si caricaturi si animatii autohtone. Programul celor doua zile va fi plin de ateliere, prezentari si dezbateri, sesiuni de live drawing plus cateva surprize! Nu vor lipsi nici anul acesta Premiile Bucuresti ComicsFest!

Evenimentul are loc in deja traditionala locatie COMICS CLUB de pe Nerva Traian nr.4, intre orele 11:00 si 19:00. Bucuresti ComicsFest este un eveniment independent sustinut financiar si logistic chiar de comunitatea autorilor de benzi desenate si dupa 7 editii cu intrare gratuita, cheltuielile evenimentului au ajuns sa impuna introducerea biletului de intrare. Speram sa nu se sperie nimeni de 21 de lei (online) sau 25 de lei la locatie! Copiii sub 12 ani au accesul gratuit. Ne vedem la Bucuresti ComicsFest!

Cumpara bilet: [link]
Event facebook: [event]

Saturday, October 12, 2019

A fost Bucuresti ComicsFest 2019


 Comics, benzi desenate, animatii, aleea artistilor, live drawing, cosplay, peste 50 de autori si proiecte in expozitie si foarte multi prieteni mai vechi si mai noi. Toate la Bucuresti ComicsFest 2019. Multumim tuturor ca ati facut acest eveniment posibil!

Eveniment organizat de RevistaCOMICS si sustinut de Wacom, Bookoteca si editura Art

Video: Ovidius Cociş, animatie logo Mad.animator, locatie ComicsClub

Tuesday, October 1, 2019

Premiile Bucuresti ComicsFest 2019

Pentru ca vrem sa incurajam si sa promovam productia de banda desenata in Romania, anul acesta Bucuresti ComisFest a venit cu o noutate fata de editiile trecute: PREMIILE BucurestiComicsFest, care speram sa devina nu numai o traditie dar un fel de Oscaruri ale benzii desenate romanesti. Am avut 6 premii, credem noi reprezentative pentru ceea ce se intampla la ora actuala.

Primul premiu, pe care ne-a facut deosebita placere sa-l acordam, a fost "Premiul pentru intreaga cariera" care a mers la nimeni altul decat maestrul Puiu Manu, cel mai prolific autor roman de banda desenata, care nu numai ca a desenat sute de planse si a incantat generatie dupa generatie de cititori, raspandind virusul benzii desenate dar la varsta de 91 de ani, inca deseneaza si publica benzi desenate, avand chiar acum un album de banda desenata istorica ce urmeaza sa fie lansat la Festivalul de benzi desenate Istorice de la Brasov.


Premiul intitulat chiar "Tanara speranta a benzii desenate romanesti" merge la Radu Carp pentru stilul, energia si creativitatea de care da dovada! Speram ca tanarul desenator sa aiba o cariera cat mai productiva!

Pentru categoria "Webcomics made in Romania" ne-am luat in primul rand dupa popularitate, dupa numarul de like-uri de pe facebook mai exact, iar proiectul lansat de Alina Simindrescu "Auzite in RATB" e de departe cel mai popular, avand un public de 129.000, urmat de Fredo&Pidjin cu 56.000 si Utopia Balcanica cu 43.000. Mai mult de atat, am tinut cont de faptul ca proiectul reuseste sa atraga mult public nou catre acest domeniu, pentru ca nu trebuie sa fi citit vreodata banda desenata sau webcomics ca sa te amuzi si poate chiar sa trimiti mai departe un episod, de unde si popularitatea serialului reusind chiar sa atraga branduri ca RedBull, KFC si 7UP, care au vrut episoade personalizate.


Premiul "Banda desenata cu mesaj social" a fost creat special pentru Sorina Vazelina si proiectul sau "Partidul Boschetarilor din Romania" prin care atrage atentia societatii asupra unui aspect pe care prea multi aleg sa il ignore! Prin acest premiu vrem sa aratam ca banda desenata poate fi chiar un mic instrument in modelarea mentalitatii si comportamentului oamenilor si in incercarea de a trai intr-o lume mai buna!

Premiul "Banda desenata pentru copii" merge la editura Casa Radio pentru colectia Prichindel pentru dedicatia cu care salveaza vechi piese radiofonice dupa povesti clasice pentru copii si le ilustreaza in banda desenata, reusind sa ofere copiilor atat sunet cat si imagine! Desenatorii colectiei sunt: Puiu Manu, Mircea Arapu, Alexandru Ciubotariu, Lavinia Trifan Pop, Ionut Popescu si in curs de aparitie: Xenia Pamfil.



"Cea mai activa editura de benzi desenate" este de ceva ani editura Art prin imprintul Grafic, sub egida caruia a tradus titluri importante ca Maus, Persepolis, Batman, integrala Peanuts, Asterix sau Dogman dar a publicat si autori romani: Ileana si Maria Surducan -Vacanta lui Nor. Editura e prezenta in toate librariile si pe la targuri, promoveaza banda desenata in scoli si licee si este mereu in cautare de noi metode de a creste publicul si a dezvolta piata benzilor desenate din Romania! 

Multumim pentru premii: editura ART, MangaShop, TheHobbyShop si POSCA Romania

Sunday, September 22, 2019

Despre Bucuresti ComicsFest la ApropoTV


Duminica la 13:00 si in reluare luni dupa 12 noaptea, puteti urmari un mic material despre Bucuresti ComicsFest si benzi desenate in general in cadrul emisiunii ApropoTV.

Saturday, September 14, 2019

Bucuresti ComicsFest peste 2 saptamani


Peste 2 saptamani ne vedem la Bucuresti ComicsFest 2019 unde am adunat mai tot ce misca in domeniu: de la edituri care publica benzi desenate pana la webcomics foarte populare pe net iar in expozitie avem benzi desenate din toate colturile tarii si din Republica Moldova! Puteti testa cele mai noi tablete Wacom puse la dispozitie de Wacom for Creatives Romania iar programul e plin de live drawinguri, proiectii si ateliere. La Aleea Artistilor va veti intalni cu cativa dintre cei mai cunoscuti si activi autori de benzi desenate, nu va sfiiti sa le cereti autografe pe cele mai noi creatii ale lor. Puteti cumpara reviste, albume, graphic novels, stickere sau chiar caricaturi! Nu avem concurs de cosplay dar cine vine costumat primeste o revista si o bautura din partea casei! (si nu, daca veniti costumati in voi insiva nu se pune).

Va asteptam cu mic cu mare in weekend-ul 28-29 septembrie la Comics Club pe strada Nerva Traian nr.4

INTRAREA LIBERA



Friday, September 23, 2016

Targ de benzi desenate la Bucuresti ComicsFest

In cadrul Bucuresti ComicsFest va fi si un stand cu reviste si albume vechi atat romanesti cat si d-alea "strainestile". Puteti veni si voi cu ale voastre, poate faceti schimb sau chiar sa le lasati la vanzare.